Diana-Maria Pătru s-a născut în orașul Covasna, a studiat la Colegiul Național ”Andrei Şaguna” din Braşov iar în prezent studiază Antropologie și Franceză la University of Aberdeen în Marea Britanie şi locuiește în Aberdeen.

Dan: De ce Marea Britanie?

Diana: Mi-am dorit foarte mult să studiez Antropologia. De câţiva ani mă tot gândeam la acest domeniu, asociindu-l cu viitoarea mea carieră.  Aşa încât, în urma unor cercetări făcute pe internet, am realizat că cel mai propice mediu universitar în care puteam să studiez antropologia era Marea Britanie, care este şi locul unde a luat naştere această vastă ştiinţă. În România antropologia ca materie de studiu academic nu este foarte bine pusă la punct. M-am gândit că dacă doresc sa fac studii în sensul acesta, să le fac în cel mai bun loc posibil.

Prin clasa a X-a mi-am început demersurile pentru ca în clasa a XII-a să  îndeplinesc toate criteriile de acceptare la o universitate în Marea Britanie. Ulterior am fost acceptată la mai multe universităţi, însă desigur, am ales-o pe cea pe care am considerat că mi se potriveşte cel mai bine.

Dan: Care este cea mai mare realizare profesională?

Diana: În condiţiile în care nu am încă o profesie, mi-ar fi greu să răspund la această întrebare fără să mă abat măcar un pic.

Dan: Cum te simți în UK?

Diana: În Marea Britanie mă simt bine. Nu pot să zic nici că mă simt musafir, nici că mă simt acasă. Totuşi, îmi place atmosfera. Nu cred că este ţara în care m-aş vedea trăind toată viaţa, dar este un mediu propice studiilor academice. Atmosfera este destul de destinsă, chiar şi în condiţiile în care spui că eşti român. Cel puţin, eu până acum nu am dat de britanici rasişti care să mă trateze urât pentru că sunt româncă sau din alte motive. Pot spune că au fost destul de prietenoşi cu mine. În orice caz, consider că depinde mult de mediile în care ajungi şi în care alegi să te desfăşori, de personalitatea fiecărui om cu care interacţionezi, ce experienţe au avut aceştia cu românii, cât de mult generalizează ei defectele unei naţii, cât de dispuşi sunt ei să dea o şansă celor din jur, cât de predispuşi sunt la preconcepţii şi foarte important, desigur, ce demonstrezi tu, ca individ. Depinde de multe coordonate atitudinea oamenilor vis-a-vis de tine. Evident, e inclus între aceste coordonate şi spiritul de turmă care există şi „it cannot be denied” , cum ar spune englezul…

La capitolul mâncare nu pot să recomand prea multe pentru că nu îmi plac în mod deosebit preparatele lor. Eu sunt „cvasi-vegetariană”, să zicem, şi sunt un fel de liber-cugetător dar în domeniul gastronomic.

Recomand cu toată căldura un orăşel în care m-am simţit foarte bine şi anume „Inverness”. E un oraş mic, dar primitor. Lacul Lochness din apropiere şi plimbările pe lac îţi pot tăia respiraţia pentru câteva secunde. E un peisaj mirific şi un aer foarte plăcut şi curat.

De asemenea sunt demne de vizitat castelele din Scoţia, mai ales, pentru că  despre acea parte pot spune mai multe. În Scoţia stau, de fapt. Dacă doriţi un peisaj demn de versul „Pe o stanca neagră/Într-un vechi castel”, neapărat trebuie să vizitaţi castelul Dunottar, care se află chiar pe o stâncă neagră , iar jos se află marea. Un peisaj desprins din alte lumi şi alte vremuri. Nu trebuie trecute cu vederea nici distileriile de whisky. În pofida faptului că nu sunt o fană înrăită a alcoolului, pot spune că degustarea de whisky la „mama lui ”este o experienţă interesantă.

Revenind la percepţia britanicilor asupra românilor, din septembrie 2012 şi până în iunie 2013 (primul an de facultate), cât am stat în Marea Britanie, nu pot să spun că la nivel social, sau cel puţin nu în societatea în care am trăit eu, s-au schimbat în vreun fel în atitudine. Toată vâlva aceea şi campania anti-România s-a produs mai mult la nivel de mass-media, în rândul unor jurnalişti care, probabil , au sărit peste „studiul antropologic” şi cel „istoric” cu privire la români când au scris acele articole. Ori scriau în necunoştinţă de cauză, fără prea multă muncă de teren, ori scriau despre rromi cu cetăţenie română. Nu am nimic cu rromii, dar este eronat să spui că avem strămoşi comuni şi că suntem acelaşi popor. Istoric şi biologic vorbind, nu este adevărat. Şi asta n-ar trebui să conteze într-o lume ideală, dar din păcate, trăim o altă realitate în care suntem atacaţi, noi românii, pentru ce fac, de multe ori, rromii cu cetăţenie română în Occident. Asta nu înseamnă că românii sunt perfecţi, pădure fără uscături nu există, însă aşa cum spuneam mai sus, nu trebuie generalizat.

Dan: Cum se vede România din UK?

Diana: Am vorbit cu britanici care spuneau că România are femei frumoase şi bere bună şi ieftină! Mi-a crescut inima să îi aud cum lăudau Braşovul. Sunt printre ei mulţi oameni care ne văd ca fiind deştepţi şi vrednici. Cu toate astea, uneori cred că există un soi de infatuare din partea lor, dar cred că o au vis-a-vis de toată Europa pentru că se văd diferiţi. Oricum, treaba asta se vede lesne şi din România, nu trebuie să fii in Marea Britanie ca să îţi dai seama de lucrul ăsta.

Pe de altă parte, am observat că Occidentul ne judecă foarte aspru pentru evenimentele din 25 decembrie 1989. Nu voi deschide subiectul să-mi dau cu părerea despre acel episod, mai ales că nici nu existam în 1989, însă judecata lor vis-a-vis de noi e un fapt pe care l-am observat în cadrul unui curs de Politică şi Relaţii Internaţionale. Când profesorul a ajuns la momentul expunerii acelui eveniment s-a simţit în glasul său şi am văzut şi pe faţa lui o oarecare ostilitate, un dezgust, o atitudine de om intrigat. Nu a fost acolo, în miezul problemei, să vadă cum au stat lucrurile, britanicii o duceau mult mai bine ca noi şi ca multe alte ţări din Europa la momentul respectiv.

Dan: Te vei întoarce în țară? De ce ai avea nevoie să te întorci în țară?

Diana: E prematur să spun dacă mă voi întoarce sau nu…cel puţin înainte de a-mi termina studiile exclud această posibilitate. De fiecare dată când revin în România sunt tristă şi fericită. Mă bucur să-mi văd, în primul rând familia, pe care o găsesc neschimbată şi mereu lângă mine, când din partea oricui altcuiva m-aş aştepta să fie altfel. Asta mă linişteşte şi mă bucură. Pe de altă parte, să vezi că atâtea lucruri o iau la vale în medii care sunt vitale în progresul României: învăţământ, sănătate, justiţie şi lista poate continua, e o mare dezamăgire şi tristeţe.

Că să revin totuşi, în România aş avea nevoie de libertatea, dar şi de susţinere pentru a-mi face meseria. Aş avea nevoie de un cadru cu oameni competenţi, care ştiu “cu ce se mănâncă” domeniile în care activează. Nu vreau să vin în România şi să găsesc totul de-a gata. Nu vreau să vin într-o Românie perfectă. Vreau să vin într-o Românie care are şanse reale de a deveni, nu perfectă, dar o Românie mai bună decât până acum. Să existe legi pe care să le respecte toţi, să existe mai puţină corupţie, pentru că o ţară cu 0% corupţie sunt conştientă că ar fi imposibil să existe. Nici în cărţi nu mai dai de aşa ceva. Aş fi bucuroasă să ajut, să particip la ascensiunea României, dar deocamdată suntem într-o epocă în care multe lucruri stagnează din ignoranţa celor care au competenţa din punct de vedere legal, datorită funcţiilor pe care le deţin, să schimbe ceva. Mă doare sufletul, sincer când văd cum se aruncă bani pe lucruri nefolositoare sau cum se investeşte în lucruri total inutile. E un cerc vicios de care n-avem nevoie în vremurile astea vitrege.

Dan: Ce le transmiți celor de acasă?

Diana: Cei dragi ştiu cu toţii că mă bucur să-i revăd ori de câte ori revin în ţară şi că mă gândesc la ei când sunt departe.

Cât despre societatea românească, de fapt, o mare parte din ea, pentru că nu ar fi just să generalizez, (generalizarea este o boală în majoritatea situaţiilor), cred că ar trebui să fie surdă la ceea ce promovează în mare măsură mass-media: şi anume incultură, prostul-gust în toate formele lui şi nesimţirea. Sunt atâtea ştiri irelevante despre personaje care nu fac nimic concret sau constructiv în România şi atâtea bârfe care îi ţin pe români cu sufletul la gură şi care le umplu viaţa, că uneori mă gândesc cine ar putea scrie atâtea banalităţi. Dar că să adaptăm un vechi proverb, „prost e cine urmăreşte, nu cine difuzează”.

Îşi fac modele de viaţă din cei mai josnici şi de ultimă speţă oameni. Chiar acum am văzut ce scrisese un elev la BAC despre modelul sau în viaţă şi am fost uimită de faptul că unii îşi doresc atât de puţin de la viaţă. Nimeni nu zice să nu-ţi vezi lungul nasului dar limitarea e şi ea o boală cruntă.

Un alt fapt care m-a dezgustat a fost să văd cum un elev îşi cerşea, în scris, cinci-ul la proba scrisă la română la Bacalaureat. Mi s-a părut înjositor şi total lipsit de demnitate gestul sau. Ştiu, demnitate este un cuvânt mare, dar vârsta asta, 18-19 ani este o vârstă la care ar trebui să conştientizezi această virtute şi să încerci să ţi-o insusesti cat mai bine posibil.

În fine, sunt sute de probleme pe care România le are, mi-ar trebui mult spaţiu să le amintesc pe toate care-mi trec prin minte. Cred că avem nevoie de un sistem de valori nou, de o altă viziune asupra a ceea ce poate înseamna România în viitor. Pentru că România e o ţară cu potenţial, eu cred în România, chiar dacă am plecat la studii în străinătate (am amintit mai sus motivul pentru care am plecat). Aş fi dispusă să-mi ajut ţara, dar e imposibil în condiţiile actuale, cu oameni incapabili, puşi în funcţii pe criterii politice şi care nu au nicio treabă cu domeniul în care activează. La un moment dat te loveşti de ei, de acordurile lor, şi ei nu dau doi bani pe faptul că tu vrei, într-adevăr, să faci ceva prolific. De aceea revin, trebuie să ne creăm un alt sistem de valori, să ne vedem interesul că ţară, nu ca indivizi, aviz amatorilor din clasa politica. Nu spun că în Occident sunt câini cu covrigi în coadă, dar eu cred că putem şi noi, nu să avem câini cu covrigi în coadă, dar să nu mai stăm în coada Europei.

Nota mea: Îi mulțumesc frumos Dianei pentru amabilitate și îi urez succes în carieră.

Vezi și LUMEA PRIN OCHII ROMÂNILOR. Răzvan, tehnician în SUA: ”Este într-adevăr țara tuturor posibilităților atâta timp cât ai țeluri și aspirații”

Tweet