Lavinia Darlea este din Bucuresti, a obtinut diploma de inginer si cea de master la Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei din cadrul Universitatii Politehnica din Bucuresti. Are de asemenea titlul de doctor conferit de Universitatea Politehnica din Bucuresti si Universite de Savoie din Franta in urma unui proiect desfasurat in cotutela intre cele doua universitati. Dupa cateva posturi ocupate in infrastructura de achizitie de date a experimentului Atlas la CERN timp de 6 ani, in acest moment este angajata Massachusetts Institute of Technology cu detasare la CERN pentru experimentul CMS.

Dan Tanasă: De ce Franta?

Lavinia Darlea: Ii datorez venirea mea in Franta pentru finalizarea studiilor si apoi integrarea mea in structura CERN-ului regretatului domn profesor Vasile Buzuloiu. Sau cum ii spuneam cu totii cu binecuvantarea si incurajarea domniei sale, profu’. «Pepiniera» de studenti a profului n-a incetat niciodata sa ma uimeasca iar laboratorul pe care l-a intemeiat si l-a condus pana la sfarsitul vietii se straduieste sa isi pastreze toate contactele stabilite de prof te miri pe unde: Franta, Elvetia, Statele Unite, imi povestea si despre tari din Asia… Cand mi-a vorbit prima oara despre o posibila bursa Erasmus pentru a-mi elabora proiectul de diploma in Franta, am inceput sa rad – pentru mine trebuia sa fii un geniu ca sa ai o astfel de bursa.  Dar nu, se pare ca accepta si oameni normali si dupa cateva luni ma aflam in Annecy, un orasel minunat din Alpii francezi, la 100 de km de Chamonix si Mont Blanc. Colaborarea cu Universite de Savoie s-a petrecut foarte bine, in asa fel incat am continuat-o si pentru master si apoi teza. In anul 2 de teza am inceput sa lucrez la CERN 2.5 zile pe saptamana, iar dupa un an in regim de full-time. Desigur ca asta a insemnat ca lucram la teza doar in weekenduri si vacante, ceea ce a intarziat sustinerea ei. Dar pana la urma am reusit sa o scot la capat.

Ca o paranteza, cateodata râd eu singura de mine: romanca locuind in Franta, angajata de un institut american pentru a-si desfasura activitatea profesionala in Elvetia. Cine-ar fi crezut?

Dan: Care este cea mai mare realizare profesională?

Lavinia: Greu de spus. Faptul ca am supravietuit celor 3 ani si jumatate de administrare de sistem pentru un cluster compus din 3000 de calculatoare, cu un numar impresionant de utilizatori si cu cerinte de disponibilitate extrem de critice este un bun inceput. Dar cred ca voi putea sa iti dau un raspuns pertinent la intrebarea asta abia peste vreo 20 de ani, cand voi avea o vedere de ansamblu si poate mai detasata asupra a ceea ce am realizat pe plan profesional.

Dan: Cum te simți în Franta?

Lavinia: Ma simt bine in Franta :). Adevarul e ca institutul la care lucrez este atat de multi-national (in sensul propriu al cuvantului, fara nici o conotatie de «corporatie» ) incat faptul de a fi roman este absolut anodin. Am si am avut colegi cam de peste tot: americani, italieni, francezi, irakieni, pakistanezi, norvegieni, armeni, turci, rusi si alții. Schimbul cultural pe care un astfel de mediu de lucru il permite este absolut impresionant, si ma consider extrem de norocoasa de a fi avut aceasta sansa.

Desigur, ca mai toata lumea de aterizeaza pe aici, am apucat sa vizitez si prin zona si pe mai departe. Prin natura pasiunilor am facut foarte multe drumetii in Alpii francezi si ii recomand cu caldura tuturor celor ce sunt pasionati de munte, la orice nivel si in orice domeniu (drumetii, catarare, schi, speleologie). Toata lumea a auzit de Mont Blanc, dar exista si alti munti in Alpi care tocmai datorita faptului ca sunt mai putin cunoscuti au poate mai mult farmec: Aravis, Bauges, etc.

Si normal, cine zice Franta zice gastronomie. Chiar daca personal prefer vinurile romanesti celor franțuzești, trebuie sa recunosc ca in materie de gastronomie francezii isi merita renumele. In zona aceasta specialitatile sunt mai ales bazate pe branzeturi: tartiflette, raclette, fondue; dar restaurantele ofera si alte optiuni mai «rafinate».

Dan: Cum se vede România din Franța?

Lavinia: Imaginea romanilor si a Romaniei in Franta este un pic duala. Exista imaginea pe care o propaga stirile de senzatie, cu romanca de incerca sa isi vanda copilul la intrarea in Carrefour, cu tiganii romani de ii hartuiesc pe turisti in Paris etc. Si exista imaginea Romaniei care este propagata prin emisiuni de «culturalizare», care prezinta o Romanie turistica, incarcata de traditii si legende si populata de oameni primitori si cumsecade. Sigur, ambele imagini sunt false, dar am remarcat ca marea majoritate a francezilor pe care ii cunosc au destula deschidere de orizont pentru a interpola si a avea in final o imagine destul de apropiata de adevar: romanii sunt oameni ca toti oamenii, cu apucaturi bune si rele. Am remarcat de asemenea ca sunt destul de curiosi in legatura cu Romania: vor sa vina in vacanta in Romania, am intalnit chiar oameni pasionati de cultura romaneasca. Imi amintesc in mod special de un coleg de la Universite de Savoie care citea Cioran si Eliade in original. Am intalnit si oameni care atunci cand au aflat ca sunt romanca au ridicat nasul, au zis «aha» si au intros capul. Dar drept sa spun, nu am putut sa ii invinovatesc; oamenii reactioneaza si isi fac o opinie pe baza informatiilor de care dispun. Dupa un timp, cand au inceput sa ma cunoasca si au realizat ca nu aveam nici o intentie sa le fur portofelul sau sa le vand un copil, atitudinea s-a schimbat si au inceput sa fie curiosi si cu multi am devenit chiar destul de apropiata in timp. Se poate face primavara cu o floare?

Dan: Te vei întoarce în țară? De ce ai avea nevoie să te întorci în țară?

Lavinia: Nu stiu daca ma voi intoarce in tara. De ce as avea nevoie sa ma intorc? Exista cateva raspunsuri evidente si foarte generale: familia, sentimentul de apartenenta la neam. E ciudat cum atunci cand eram acasa eram foarte mandra de faptul ca sunt romanca si o spuneam clar si raspicat tuturor. Dar habar n-aveam despre ce vorbesc. Abia dupa ani intregi de locuit in alta tara am inteles ce inseamna «apartenenta la neam» si am inteles ca e o necesitate organica, nu doar vorbe de aruncat cui te asculta… Am sa raspund si unei intrebari pe care nu o pui: de ce nu m-as intoarce in tara? Pentru ca mi-am construit o viata aici. 9 ani e un timp lung. Dar atunci cand lucrurile avanseaza repede, nu iti dai seama cand trec. Am cumparat o casa, am doua pisici, am un intreg univers aici. Cum iei decizia de a te intoarce in conditiile astea?

Dan: Ce le transmiți celor de acasă?

Lavinia: Cred ca daca am ceva de transmis celor de acasa, e mai ales pentru cei ce ezita intre a pleca din tara si a ramane. Cum ziceam, ma simt bine in Franta. Dar ma simt singura cateodata. Nu ma intelege gresit, am prieteni si m-am integrat sistemului destul de bine. Lucrand intr-un centru de cercetare in care rar gasesti mai mult de 2 persoane de aceeasi nationalitate in aceeasi echipa, e foarte usor sa nu te simti stingher. Dar singuratatea celui ce nu e «acasa» nu poate fi eliminata atat de usor. Imi zice mama cateodata « Of, ma gandesc la tine singura acolo printre straini… » si eu rad si ii zic « nu sunt singura niciodata, mama ». Dar la un nivel mai profund decat iesirile la un restaurant, drumetiile din weekend, discutiile cu colegii la o cafea, e adevarat. Suntem cu totii singuri printre straini. Inotam intr-o cultura care nu e a noastra si pe care nu putem sa o asimilam. Si aducem cu noi o cultura pe care cei de aici nu o pot intelege pe de-a-ntregul. Oricat de apropiate sunt relatiile pe care le stabilim aici exista intotdeauna o limita mai departe de care nu putem merge. Si ceea ce ma intristeaza cel mai mult este ca dupa atata timp de locuit in Franta eu nu mai am «acasa». Aici nu este acasa pentru ca tot ce este spiritualitate imi este inaccesibil. Romania nu mai este acasa pentru ca Romania, sa vezi si sa nu crezi, a evoluat fara mine, si atunci cand ma intorc de multe ori imi dau seama ca ma simt stinghera, departe de tot ce ii preocupa pe cei ce imi sunt cei mai dragi: familie, prieteni. Sigur, fiecare traieste «exilul» in propriul fel, in nici un caz nu cred ca toti romanii de prin strainatate trec prin acelasi lucru, deci nu incerc sa descurajez pe nimeni.

Si am un mesaj si pentru tine, Dan. Iti multumesc pentru sansa pe care mi-ai dat-o de a scrie toate astea. Probabil ca ce spun eu aici are o valabilitate foarte restransa. Dar ma bucur foarte mult ca cineva s-a gandit sa ne intrebe lucrurile astea. Si poate ca cineva o sa gaseasca ceea ce am scris interesant sau util.

Nota mea: Am cunoscut-o pe Lavinia în luna ianuarie anul acesta în Franța, în casa unor tineri români. Atmosfera foarte plăcută, români extraordinari. Îi mulțumesc Laviniei pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor mele.

Vezi și LUMEA PRIN OCHII ROMÂNILOR. Adriana, masterand în Spania: ”M-am simţit în Madrid la fel ca acasă”

Tweet