“Luna de miere” a relaţiilor româno-maghiare, aproape de FINAL

de Teodora Georgescu
Németh Zsolt, secretarul de stat al Ministerului de Externe al Ungariei, a declarat, miercuri, că în comunităţile maghiare există “furtună politică” şi că, în opinia sa, “luna de miere” a relaţiilor româno-maghiare se apropie de final.
ecretarul de stat taxează acţiunile guvernului Ponta, afirmând că acestea sunt surprinzătoare având în vedere faptul că interesele României şi cele ale Ungariei pe termen lung sunt aceleaşi. Németh Zsolt a adus în discuţie situaţia Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila de la Târgu Mureş, precum şi cea a Colegiulului Székely Mikó de la Sfântu Gheorghe sau schimbarea prefecţilor maghiari.
Németh a spus că în comunităţile maghiare există o “furtună politică” şi lansează un avertisment în privinţa relaţiilor Bucureşti-Budapesta. El a afirmat că “luna de miere se apropie de final” în ceea ce priveşte relaţiile româno-maghiare.
De asemenea, politicianul a menţionat că în disputele purtate în UE în interesul “independenţei economice” a popoarelor din Europa Centrală, maghiarilor li s-au alăturat în ultima vreme cehii, polonezii, lituanienii, austriecii şi românii, însă acum România pare să iasă din acest sistem.
După părerea sa, succesul internaţional al României au fost legate întotdeauna de respectarea drepturilor minorităţii maghiare şi şi-a exprimat speranţa că va respecta aceste drepturi şi în continuare.
Sursa: Ghimpele.ro
n-a fost nici o luna de miere numai armistitiu ungurii ne sunt dusmani de cand au migrat aici
@CIP…nu sunt chiar sac fara fund,tinta lor secundara e autonomia teritoriala,tinta lor principala e alipirea Transilvaniei de Ungaria.Eu sunt din Covasna si stiu ce fac jigodiile alea aici la noi.E suparat ala cu fidea pe mustati ca s-au schimbat prefectii maghiari? Ei bine fostul prefect inchidea ochii la toate neregurile si atacurile impotriva romanilor,a dat de ochii lumii doar avertismente.Daca citesti tot ce a scris domnul Dan in cursul anilor trecuti afli multe despre mizeriile facute de “mustaciosi” pe teritoriul Romaniei.
MAI LEGUMA CU MUSTATA, CE TOT MANANCI RAHAT?
CE DREPTURI AU ROMANII DIN UNGARIA? SAU ROMANII LOCUITE DE MAGHIARII MAJORITARI DIN ROMANIA?
VOI SUNTETI SAC FARA FUND ORICATE ATI OBTINE TOT DEGEABA.