Mihăiță Calimente, un alt Cațavencu al politicii românești

August 10, 2013 •Dan Tanasa •Views: 1744

Dan Tanasă

de Dan Tanasă

Probabil că nu mi-aș fi răpit din timp să scriu despre atitudinea liberalului Mihaiță Calimente din timpul emisiunii ”La ordinea zilei” de miercuri de la Antena 3, emisiune la care am avut o interenție telefonică, dacă nu aș fi văzut zecile de recții nefavorabile acestuia pe rețelele de socializare. Cei care au urmărit emisiunea l-au putut asculta pe Calimente cum încerca să ne zică ce băieți buni sunt cei de la UDMR. Asta după ce am atras atenția asupra faptului că tabăra extremiștilor maghiari ce are loc în acest sfârșit de săptămână la Joseni este finanțată din fonduri publice chiar de către UDMR prin intermediul Consiliului Județean Harghita și Primăriei Joseni. Ba mai mult, UDMR va fi prezent la tabăra extremiștilor naghiari.

Întrebat de către Dana Grecu cu privire la lipsa de reacție a autorităților de la București față de finanțarea din fonduri publice a unor manifestări ostile României, am opinat că ar tebui să-l întrebăm pe liberalul Mihăiță Calimente, prezent în studio, având în vedere că atunci când era în opoziție USL afirma prin vocea lui Victor Ponta că ”ținutul secuiesc nu există” iar acum USL tace din gură și tolerează finanțarea din fonduri publice a manifestăriloe extremiste maghiare ostile României. La o astfel de provocare Calimente a luat foc. A adoptat imediat atitudinea unei gorile care se bate cu pumnul în piept urlând, în direct, cât îl țin brăcinarii, că el nu ia lecții de patriotism de la mine. Când a fost vorba să spună ceva despre finanțarea din fonduri publice a taberei extremiste maghiare Calimente a plictisit telespectatorii cu poveștiri de adormit copiii, însă s-a apucat să urle ca un nebun de îndată ce mi-am permis să-i atrag atenția că una a spus în opoziție și alta face acum, când e la putere.

Trei chestiuni enunțate de Calimente în timpul emisunii îl plasează definitiv pe acesta în zona ridicolului. În primul rând, Calimente a afirmat, de la înălțimea sa de președinte al Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe, faptul că informările pe care le face Serviciul Român de Informații la nivelul prefecților nu sunt demne de luat în seamă, pentru că informările bune se fac doar la nivelele superioare ale structurilor de stat. Cu alte cuvinte, potrivit liberalului Calimente, SRI le trimite cărți de colorat și reviste de integrame prefecților în loc să-i informeze cu privire la pericolele din teritoriu. Nu am niciun dubiu că afirmațiile lui Calimente erau menite să-l scoată basma curată pe prefectul de Harghita în contextul taberei extremiste de la Joseni împotriva căreia prefectul nu a făcut nimic. Chiar și așa, afirmațiile lui Calimente sunt stupide. Nu poți să faci afirmații gratuite fără să ai dovezi. Nu de la înălțimea poziției pe care o are Calimente.

În al doilea rând, în accesul de furie la adresa mea, Calimente m-a comparat nici mai mult nici mai puțin decât cu Jobbik, partidul de extrema dreaptă din Ungaria. După ce actualul prefect de Harghita m-a amenințat cu un dosar penal pentru articolele pe care le public pe blog, liberalul Mihăiță Calimente m-a comparat, în direct la Antena 3, cu Jobbik, afirmând că ceea ce fac eu se aseamănă cu acțiunile Jobbik.

În al treilea rând, Calimente a deplâns soarta maghiarilor din Arad care, chipurile, sunt marginalizați, și a lăudat reamplasarea în așa-numitul parc al reconcilierii româno-maghiare, în aprilie 2004, a statuii celor 13 generali maghiari la Arad, demontată în anul 1925 de guvernul Ion I. C. Brătianu. Calimente a lăudat reamplasarea unei statui dedicată unor criminali ai românilor. Pentru liberalul Calimente amplasarea acestei statui este un lucru bun. În viziunea lui Calimente, dacă au trecut nouă ani de atunci fără ca acea mizerie să dispară înseamnă că relațiile româno-maghiare merg foarte bine. La nouă ani de la amplasarea acelei statui, se vede cu ochiul liber că reconcilierea a fost mai degrabă româno-română, pentru că ungurii urcă rapid pe drumul revizonismului care a ajuns politică de stat la Budapesta.

Dacă vreodată stăm și ne întrebăm de ce a trebuit ca politica dâmbovițeană să stea de 23 de ani la cheremul mofturilor UDMR cred că ar trebui să ne uităm și la Mihăiță Calimente. Dacă-l ascultăm vom înțelege foarte bine de ce, după 23 de ani de democrație, am ajuns unde am ajuns ca nație. Și cât de toxic este un astfel de personaj pentru noi toți, ca popor.

P.S.: În aprilie a.c. liberalul Mihăiță Calimente a votat cot la cot cu UDMR pentru respingerea unei propuneri legislative care ar fi pus capăt maghiarizării străzilor și piețelor din Covasna și Harghita (detalii aici). Cațavencu era mic copil pe lângă Calimente!



Tags: , , , , , , , , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

7 Responses to Mihăiță Calimente, un alt Cațavencu al politicii românești

  1. […] țară întreagă l-a putut asculta acum o săptămână pe liberalul Mihăiță Calimente cum urla, în direct la Antena 3, în emisiunea ”La ordinea zilei”, cât de patriot este el și cum el, ditamai deputatul PNL, […]

  2. gaf says:

    cand te gandesti ca nulitatea asta de calimente are o functie de asemenea responsabilitate nationala… Fereasca-ne Dumnezeu, dar cum de am ajuns in asemenea hal de decadere…

  3. NEA ION says:

    POTI VENI LINISTIT ACASA SOBOLANU SIC SE LAUDA,NU AU MURIT ROMANI IN COVASNA VOM AVEA GRIJEDE DE ACESTI SOBOLANI INFECTI NU AU INVATAT NIMIC DE LA ISTORIE….

  4. Ciprian says:

    pseudiAm urmărit emisiunea şi am remarcat, cu indignare, aceleaşi atitudini scârboase, superioare, ale “domnului” cu mustaţă. Reacţia necontrolată de tip sovieto-mahalagist şi exemplul stupid care n-are cum să nu scoată din sărite orice român zdravăn la cap, cel cu statuia din Arad care proslăveşte criminali ai românilor. Că îi deranjaţi pe extremişti şi revizionişti e logic şi normal. Faptul ca îi deranjaţi rău de tot pe cei care ar trebui să păzească respectarea legilor in România reprezintă o ruşine pentru aceştia şi o realizare importantă pentru dumneavoastră. Măcar să îi bombardaţi cu petiţii, cum susţinea pseudoprefectul, poate aşa îşi mai aduc aminte de datoria pe care o au.

  5. sic says:

    Sobolan securist o sa vina si timpul tau,hai acasa la Covasna sa te mangaim dihorule

  6. atol says:

    Tot sub conducerea unor oameni ca si Mihaiță Calimente, ungurii au reusit sa amplaseze un monument in Deva, care nu are drept scop decat sa ne aduca aminte ca ei au fost o data stapani . In judetul Hunedoara ungurii nu mai reprezinta mare lucru ca procent din populatie dar au avut aproape permanent , in ultimii 23 de ani, prefecti sau subprefecti.
    Declaratia lui Vona, are si o parte buna si anume aseaza lucrurile pe un anumit fagas. Nimeni din conducerea Ungariei sau din cea a UDMR nu au protestat . Consider ca din acest moment programul maghiar pe termen mediu si lung, este foarte clar si facut public, nimeni nu se mai poate ascunde dupa deget( in special politicienii romani).

  7. imperrio88 says:

    Din pacate asemenea specimene gen calimente(scris intentionat cu litere mici) sunt o groaza.Atit timp cat noi oamenii de rand nu vom fi hotarati cu adevarat sa luam atitudine impotriva acestor gunoaie de gunoaie vom avea parte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend

Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "Mihăiță Calimente, un alt Cațavencu al politicii românești"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/mihaita-calimente-un-alt-catavencu-al-politicii-romanesti/