

Sentința pe scurt a instanței: „În baza art. 222 alin. 1 Cod procedură penală, admite în parte propunerea de prelungire a măsurii arestului la domiciliu a inculpatului SOMEŞAN ŞTEFAN formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Tg. Mureş în dosarul nr. 174/P/2015. În temeiul dispoziţiilor art. 218 Cod procedură penală, art. 223 alin. 1,2 Cod procedură penală şi art. 222 alin. 7 Cod procedură penală dispune prelungirea duratei măsurii arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 20 de zile, începînd cu data de 4 decembrie 2016 şi pînă la data de 23 decembrie 2016 inclusiv, a inculpatului SOMEŞAN ŞTEFAN şi respinge cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu, cu cea a controlului judiciar. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu din data de 28 noiembrie 2016, orele 12,30.” (detalii aici).
FOTO: Someşan Ştefan, punctul.ro
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell