NESIMȚIRE. Salariile a 48 de categorii de demnitari de rang înalt, MAJORATE

July 9, 2015 • Guvernul Victor Ponta • Views: 1425

SISTEMUL a ordonat Guvernului să majoreze, începând cu luna august, a salariilor pentru 48 de categorii de demnitari de rang înalt, de la preşedinte, premier şi miniştri până la preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului sau şefii serviciilor de informaţii. În cele mai multe cazuri, majorarea înseamnă, de fapt, o triplare a sumelor pe care aceştia le încasează în prezent. SISTEMUL își plătește astfel slugile care îl mențin la PUTERE, transmite Romanian Global News.

Astfel, indemnizaţiile preşedintelui, premierului şi preşedinţilor celor două Camere parlamentare vor fi majorate la 21.540 de lei brut (15.108 de lei net), remuneraţie acordată şi preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Salarizarea vicepremierului este fixată la 20.000 de lei brut (14.024 de lei net), în vreme ce miniştrii şi alte categorii de demnitari, inclusiv şefii serviciilor de informaţii, vor primi o indemnizaţie lunară de 19.055 de lei brut (13.365 de lei net). În această ultimă categorie au fost incluşi şi consilierii prezidenţiali, care au rang de ministru.

Premierul interimar Gabriel Oprea, cel care a anunţat decizia la finalul şedinţei de Guvern de ieri, a afirmat că „îşi asumă” atât corectitudinea, cât şi oportunitatea acestei măsuri.

Preşedintele Klaus Iohannis apreciază că măsura este „înţeleaptă, cu bătaie lungă”. „Eu cred că putem să încadrăm această intenţie la categoria prevenirea corupţiei”, a declarat Iohannis.

Mihai Goțiu, România curată: “Păi dacă tot invocă responsabilitatea funcției, să spună doamnele și domnii miniștri și domnul președinte ce performanțe extraordinare a atins România în ultimele luni pentru a se justifica o asemenea recompensare? Nu mai e România printre cele mai sărace țări din UE? Avem dintr-o dată un sistem sanitar și unul educațional fără seamăn măcar prin colțișorul nostru de lume, sau, dimpotrivă, în continuare, îi vedem chiar pe beneficiarii acestor salarii că fug la Stanbul ori la Viena când au vreun bai medical și-și trimit odraslele la tot felul de universități pe afară, că cele din România sunt sub ÎNALTA lor demnitate?

Și cum adică mărirea salariilor ar preveni corupția? Păi de-asta candidează oamenii ăștia, ca să-și umple buzunarele ori ca să facă ceva pentru țara asta? Pentru a nu mai vorbi că nu știu în ce măsură previne corupția faptul că, acum, cu salariile astea mărite, vor putea să justifice mult mai ușor un stil de viață, care ridică numeroase întrebări.”

Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a declarat că majorarea indemnizaţiilor pentru demnitari arată dezinteresul pentru oamenii de rând şi lipsa de moralitate a guvernanţilor, care ar trebui să demisioneze. În opinia sa, ar trebui intentat un proces de abuz în funcţie, având în vedere incorectitudinea faţă de cetăţenii care muncesc din greu în fiecare zi doar pentru a supravieţui. Hossu a mai spus că atunci când salariul minim pe economie va fi de 2.100 de lei, preşedintele şi premierul pot avea indemnizaţii de 21.000 de lei.

FOTO: jurnalul.ro

Tags: , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata noutățile! Conectează-te!

Send this to a friend