
Prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei, i-a atenţionat marţi pe toţi primarii din judeţ să pună la dispoziţie informaţii în limba română pe paginile de Internet ale instituţiilor pe care le conduc, aşa cum prevede legea, în caz contrar fiind pasibili de sancţiuni, transmite Agerpres.
Într-o circulară trimisă tuturor primarilor din judeţ, prefectul atrage atenţia asupra „obligativităţii asigurării transparenţei activităţii autorităţilor locale şi publicării tuturor informaţiilor de interes public în limba română, nu doar în limba maghiară, astfel încât să oglindească caracterul oficial şi public, dar să fie şi în concordanţă cu sistemul electronic naţional al României, Constituţia ţării şi celelalte legi care guvernează această obligativitate”.
În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural care a avut loc în data de 28 septembrie, prefectul judeţului, Adrian Jean Andrei, le-a solicitat şefilor instituţiilor publice să ia toate măsurile ca pe sediile lor să fie arborat un drapel al României aflat în condiţii bune, transmite Informația Harghitei.
„Sunt foarte multe instituţii publice, pe care dvs. le coordonaţi şi le conduceţi, care au pe sediul acestora steagul României deteriorat sau distrus în totalitate. Am rugămintea să luaţi toate măsurile prevăzute prin Legea 75 din 1994 şi a HG nr. 1157 din 2001, pentru a arbora drapelul românesc în bune condiţii şi în stare bună. Ştiţi că sunt contravenţii şi de asta vreau să vă rog, astăzi, la Colegiul Prefectural, cei care ştiţi, să luaţi toate măsurile necesare”, spunea prefectul judeţului Harghita.
FOTO: Adrian Jean Andrei, foto editată
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell