
Comemorarea a avut loc în municipiul Târgu-Mureş, unde, după vizionarea filmului istoric „Pe cărarea de stele”, a conferenţiat fostul deputat al Partidului Maghiar al Dreptăţii şi Vieţii (MIEP) din Ungaria, Miklos Arpad, în prezent membru al Oastei Pază de Gardă Naţională Maghiară. După discurs, cei prezenţi au rostit împreună „Crezul Maghiar”. Această „rugăciune” s-a născut în urma semnării Tratatului de Pace de la Trianon, când, potrivit siteului www.historia.hu, „abia s-a uscat cerneala pe documentul de pace, că Asociaţia Ligilor Apărătoare, condusă de Urmanczy Nandor, a anunţat un concurs pentru o rugăciune- simbol, care este potrivită pentru a ţine trează ideea revanşei”. În ceea ce priveşte organizaţia Oastea Pază de Gardă Naţională, al cărei membru marcant este Miklos Arpad, aceasta a fost înfiinţată în data de 22 octombrie 2007, fiind ideea farmacistului Kiss Sandor, care este şi membru al organizaţiei Dreapta Pentru Ungaria. Potrivit deciziei judecătoreşti din 21 ianuarie 2008, Oastea Pază de Gardă Naţională nu este înregistrată oficial, însă membrii acesteia fac demersuri în continuare pentru a oficializa existenţa organizaţiei. Continuarea in saptamanalul Condeiul ardelean
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
Anonymous says:
Anonymous says:
Paul Hodorogea says:
Dan Tanasa says:
Anonymous says:
Anonymous says: