O speranţă pe nume Berta-Maria Moldoveanu

Distribuie acest articol!

Puţine sunt momentele când ne oprim din mersul vieţii pentru că în faţa ochilor noştri ne-a fost dat să vedem ceva cu adevărat extraordinar, ceva care a trecut dincolo de limitele firescului şi ne-a bucurat inimile într-un mod aparte. Unii vor fi citit o carte, alţii vor fi ascultat o melodie, alţii vor fi fost martorii unui peisaj copleşitor. Într-unul din acele momente ale vieţii mele eu m-am oprit in faţa unui tablou al pictoriţei Berta Maria Moldoveanu, într-o expoziţie aflată în urmă cu câteva luni în incinta castelului „Iulia Haşdeu” din Câmpina.

Înainte de a pătrunde în sala care găzduia tablourile acestei pictoriţe eram pregătit să găsesc, în urma indicaţiilor primite de la ghidul castelului care imi spusese despre expoziţia de pictură a unei copile din Bârlad, un vernisaj cu tablouri pline de linii şi dungi „postmoderniste” sau de o pictură naivă, fara un obiect sau temă bine conturată, din care să nu înţeleg mare lucru. Surpriza a fost însă una de proporţii. Tablourile tinerei pictoriţe îi fac invidioşi şi pe cei mai talentaţi şi experimentaţi artişti plastici contemporani, şi nu numai. Şi asta în ciuda faptului că tânăra pictoriţă nu promovează „postmodernismul” în operele ei ci natura, prietenii, familia, biserica şi mânăstirile, oraşele prin care călătoreşte. Tuşele generoase, liniile bine conturate ale operelor in ulei pe pânză scot în evidenţa aproape fotografic realitatea trăită de artistă. Peisajele sunt atât de bine conturate încât ai impresia că te afli în acel loc odată ce eşti în faţa unui tablou al Bertei.

Copleşitor este faptul că Berta produce aceste veritabile opere de arta in mod nativ, din structura sa genetica si din ceea ce profesorii au reusit sa ii spuna pana acum (prof. Didu Clapon, Dionisie Gradu si cel care a indrumat-o pentru prima data in tainele picturii, profesorul Eugen Iftene).

Astfe, prin talentul sau extraordinar, la doar 12 ani Berta-Maria Moldoveanu a reusit sa aiba deja 13 expozitii personale in tara si strainatate.

Intr-o lume gri, cea a vietii noastre cotidiene, imbucurator este faptul ca parintii tinerei pictorite, cu sprijinul maestrului Valentin Ciuca, vor organiza o noua expozitie care va cuprinde ultimele 30 de lucrari ale Bertei-Maria. Lucrarile vor fi expuse incepand cu data de 11 aprilie 2009, orele 1330 la Casa Cartii din Iasi. Va recomand cu caldura sa nu ratati acest eveniment cultural care va va umple sufletele de bucurie si frumos.



    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    Distribuie acest articol!

    Urmărește alte articole

    EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

    Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 26 noiembrie a.c., recursul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Curții de Apel București care a constatat că primarul Antal…
    Citește

    Dan Tanasă

    "Din zei de-am fi scoborâtori,
    C-o moarte tot suntem datori!
    Totuna e dac-ai murit
    Flăcău ori moș îngârbovit;
    Dar nu-i totuna leu să mori
    Ori câine-nlănțuit."
    Titlul poeziei: Decebal către popor
    Autor: George Coșbuc

    „Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
    meriți ceea ce ai.”
    John C. Maxwell

    © 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
    Despre mine Blog Partidul AUR