ONU le da cu flit extremistilor maghiari din UDMR si PCM. Romania, exemplu de respectare a drepturilor minoritatilor!

Distribuie acest articol!

Cotidianul Romania Libera titreaza azi in editia sa electronica:
“Membrii Comitetului au apreciat eforturile depuse de România pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă romii, subliniind că aceasta este prezentă în toate statele europene şi că este necesară o abordare europeană şi combaterea politicilor discriminatorii ale “unor state europene”, în condiţiile în care romii sunt cetăţeni europeni, cu aceleaşi drepturi şi obligaţii. Franţa va trebui să dea explicaţii miercuri şi joi privind politica faţă de romi Comitetului ONU. În 2005, Parisul a fost criticat deja pentru situaţia romilor, iar experţii ONU au apreciat că recomandările de atunci nu au fost urmate. Comitetul a apreciat şi decizia Bucureştiului de a recunoaşte romii ca victime ale Holocaustului.

De asemenea, România a fost felicitată pentru că delegaţia sa, prezentă la lucrări, a fost condusă de un reprezentant al minorităţii maghiare, ceea ce arată că minoritatea respectivă nu este marginalizată. Atât delegaţia României, cât şi membrii Comitetului au subliniat că aspecte cum ar fi autonomia teritorială nu fac obiectul Convenţiei pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială şi nu corespund mandatului Comitetului.”

Integral in Romania Libera

Vezi si http://tanasadan.blogspot.com/2010/08/document-udmr-impotriva-romaniei.html

http://tanasadan.blogspot.com/2010/08/adevarul-oamenii-udmr-si-ai-lui-tokes.html

http://tanasadan.blogspot.com/2010/08/udmr-impotriva-romaniei-raportul.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie acest articol!

Urmărește alte articole

EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad,  AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 26 noiembrie a.c., recursul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Curții de Apel București care a constatat că primarul Antal…
Citește

Dan Tanasă

"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc

„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell

© 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
Despre mine Blog Partidul AUR