Oricine, numai nu Marian Munteanu!

Distribuie acest articol!

Nu există în spațiul public românesc o persoană care să fi fost chestionată cu privire la colaborarea sa cu fosta Securitate de atâtea ori de câte ori a fost chestionat Marian Munteanu. Deși a negat de zeci de ori, întrebarea reapare ostentativ.

Este un adevăr indubitabil faptul că zeci de mii de foști nomeclaturiști, securiști și turnători la Securitate au trăit linștiți după decembrie 1989. Nu avem nevoie de nicio dovadă în acest sens. Știm cu toții că, cu foarte puține excepții, cei de dinainte de 1989 au fost de fapt cei de după 1989. Aceeași care acum își văd liniștiți de pensiile grase plătite de stat sau care încă mai activează în instituțiile publice. Unii au continuat să activeze în servicii, unii au ajuns senatori sau deputați, unii au fost miniștri, zeci de mii au continuat să activeze în aparatul de stat. Cu toții au tolerat vandalizarea țării din ultimii 25 de ani. 

Marea majoritate a acestor foști nomenclaturiști, securiști și turnători la Securitate nu au fost deranjați niciodată cu vreo întrebare. Nu i-a știut nimeni și nu a vrut nimeni să-i știe, deși cu toții se știau între ei și cu toții știam de existența lor. Cu toate acestea, lui Marian Munteanu i se cere să probeze contrariul unor minciuni, să probeze că e nevinovat. Numai Marian Munteanu este obligat să fie alb și neprihănit, numai lui i se cere să fie „curat”. Doar Marian Munteanu trebuie să fie cel mai curat dintre curați, cel mai alb dintre imaculați. Numai Marian Munteanu nu are dreptul să fie ce vrea într-o țară în care trădarea de neam, slugărnicia, mizeria și lipsa caracterelor sunt ridicate la rang de virtute.

Mii de foști nomenclaturiști, securiști și turnători la Securitate au avut voie și chiar au fost sprijiniți să facă ce vor ei în țara asta. Orice fost comunist a avut voie să fie ce vrea el în România de după decembrie 1989. Doar Munteanu este obligat să răspundă la nesfârșit unor întrebări stupide. Doar cetățeanul Marian Munteanu, oponent al sistemului comunist, n-are voie să facă ce vrea el. Oricine are voie, numai nu Marian Munteanu.

FOTO: agerpres.ro

Voi ce părere aveți? Vă aștept comentariile.

  1. Nu există decât o soluție: ca și în 90, să fim alături de Marian Munteanu, să îl susținem și să-l investim senator sau deputat și, peste 4 ani, Președinte sau măcar premier. Avem nevoie de o revanșă istorică, inteligentă, pașnică, intelectuală… Personal am optat deja pentru ALIANȚA NOASTRĂ lansată de către Marian Munteanu, un simbol de neterfelit al anticomunismului și anti-neosecurismului.

    • Trebuie sa ne aliem toti, sa lasam micile “orgolii” care cred eu ca acum nu e timpul si momentul sa le mai punem inaintea interesului nostru comun- al Romaniei care trebuie sa ramana a noastra! Si o putem face fiind alaturi de Marian Munteanu si sa-l sustinem! E ca un strigat care daca se pierde, cum s-a mai pierdut , suntem toti pierduti!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie acest articol!

Urmărește alte articole

EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 26 noiembrie a.c., recursul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Curții de Apel București care a constatat că primarul Antal…
Citește

Dan Tanasă

"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc

„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell

© 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
Despre mine Blog Partidul AUR