Deunăzi, un tip solid, cu o alură de luptător summo, îmi bate la uşă de parcă luase foc blocul. Şi mă întreabă dintr-una: ,,Doriţi să schimbăm denumirea străzii Eminescu în Attila?”. După o aşa ,,prezentare” şi după o aşa întrebare, ce putea urma altceva decât o uşă trântită în nasul intrusului? Făcând mici ,,săpături”, ce am aflat? Că numiţii Szocs Tibor, Csibi Barna şi Csiszer Lorant depun la un Birou Notarial din Miercurea-Ciuc (!!) o cerere privitoare la schimbarea numelui străzii Mihai Eminescu din municipiul Miercurea-Ciuc, în Attila, anexând şi un proiect de hotărâre în acest sens al Asociaţiei ,,Szekely Garda Kulturalis Hagyomanyorzo Egyesulet”. Se motivează cererea ca fiind o iniţiativă civică, ataşând în acest scop o listă de susţinere cu 150 de chestionare cu 1.914 semnături. Desigur, existând antecedente (strada Florilor transformată peste noapte în Kossuth, Coşbuc în Marton Aron ş.a.), nu este exclus ca mâine-poimâine şi strada M. Eminescu să-şi schimbe denumirea în Attila! Dacă asta-i voinţa locuitorilor…

Dar apropo de ,,voinţă” în atare situaţii. Există o legislaţie ce trebuie respectată şi în acest sens, şi anume: schimbarea numelui unei străzi poate fi propusă de locuitorii urbei, de o instituţie publică ori privată, de un ONG; orice categorie de petent trebuie să depună la Primăria localităţii respective o cerere motivată pentru schimbarea numelui străzii, cererea se depune la Direcţia de Cadastru a administraţiei publice locale; motivarea trebuie să se constituie într-un studiu istoric care să lămurească (motiveze) necesitatea schimbării străzii în discuţie; urmează o dezbatere a cererii motivate în cadrul unei comisii întrunite la nivel de Prefectură. Comisia este formată din istorici, geografi, profesori, personalităţi culturale. Dacă această comisie cade de acord asupra schimbării denumirii străzii, avizul favorabil este trimis înapoi la Direcţia de Cadastru; Direcţia de Cadastru înaintează propunerea secretarului Consiliului local pentru a fi pusă în discuţia comisiilor locale de specialitate; apoi se redactează un proiect de hotărâre de Consiliu local care trebuie să aibă toate avizele necesare ale comisiilor de specialitate; dacă avizele sunt favorabile, proiectul de hotărâre este înaintat plenului Consiliului local, care trebuie să dezbată respectivul act normativ; schimbarea denumirii străzii în discuţie poate fi aprobată, respectiv respinsă; dacă denumirea străzii (ori a pieţei publice, parcului etc., după caz) este aprobată, iniţiatorul trebuie să suporte cheltuielile pentru refacerea documentelor de identitate şi a celorlalte acte legale ale riveranilor, pe noua adresă. La fel se procedează şi pentru achitarea taxelor de modificare a certificatelor de înmatriculare ale societăţilor comerciale şi ale instituţiilor publice afectate de schimbarea de adresă. Am făcut aceste precizări pentru că, după ’90 încoace, în municipiul Miercurea-Ciuc schimbarea numelor unor străzi, scuare, parcuri, pieţe publice ş.a. a devenit un sport naţional. La puţin timp după ciudatele schimbări efectuate doar din orgoliile unora din administraţia publică locală, trecute cu vederea ori nebăgate în seamă de către Prefectură şi prefect, totul a devenit o nebunie. Mii de oameni poate au fost prinşi în caracatiţa birocraţiei noastre în floare pentru schimbarea adresei lor de domiciliu. Birocraţie din cauza căreia oamenii au pierdut multă vreme, dar culmea e alta. Acum există cazuri în care unele familii convieţuiesc de parcă ar fi despărţite, divorţate, strămutate. Soţul stă pe strada Florilor, spre exemplu, iar soţia şi copii pe Kossuth, ori invers. Altul plăteşte impozitul pe casa (apartamentul) de pe strada Kossuth, iar cel pentru autoturism, pe Florilor. Unii au fost nevoiţi să scoată din propriile buzunare sute bune de lei pentru preschimbarea unor documente… Dacă Prefectura va continua să se lase prea uşor înduplecată de cererile orişicui de schimbarea denumirii unor străzi, parcuri şi pieţe publice, iar acele comisii de specialitate, istorici, geografici şi specialişti vor semna avizele necesare doar de dragul ,,ţinutului secuiesc”, va ieşi, în continuare, o mare harababură în ceea ce priveşte adresele locative şi identitatea cetăţenilor urbei noastre. Oare n-ar fi mai bine ca în asemenea situaţii motivarea pentru care se cere schimbarea numelui unei străzi să devină publică, să se organizeze întâlniri şi dezbateri cu cetăţenii municipiului, şi nu aşa, ca şi în alte cazuri, cu ,,fiţuici pe sub uşi!” Păi, de ce Attila şi nu Eminescu? Ce, acest Attila era mai citit ca Eminescu?

,Szekely Garda Kulturalis Hagyomanyorzo Egyesulet” = organizaţie paramilitară!

Deci, asociaţia cu denumirea de mai sus, care se pretinde a fi una culturală, solicită schimbarea denumirii unor străzi numai ca să aibă o motivaţie, să aibă şi ea, drept acoperire a adevăratelor ei îndeletniciri ascunse, o activitate ceva mai aproape de ceea ce ei înţeleg prin cultură. Eminescu a fost un om de cultură. Attila cine să fi fost oare? Oare cel venit de prin părţile unor ţinuturi asiatice, călare pe vreun patruped? Sau vecinul meu, pe care, culmea, tot Attila îl cheamă… Ca să-şi atingă scopurile – înfiinţarea unei gărzi paramilitare pentru apărarea integrităţii teritoriale a Ţinutului Secuiesc şi ale drepturilor secuilor (dacă tot a fost ea desfiinţată în Ungaria, o fi bună în România, nu?), nişte inşi au cerut legalizarea ,,oficială” a acestei ,,Asociaţii culturale?!!”. Noroc cu vigilenţa justiţiei, care le-au frânat elanul de luptă şi dorul iniţiatorilor de a înfiinţa o gardă paramilitară în Ţinutul Secuiesc. Dar despre ce este vorba?

În data de 28 iunie 2010, petentul Asociaţia ,,Szekely Garda Kulturalis Hagyomanyorzo Egyesulet”, prin împuternicita Szabo Erika-Katalin din Târgu-Secuiesc, solicita instanţei, respectiv Judecătoriei Miercurea-Ciuc, înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. Sunt anexate la cerere actele necesare, precum şi actul constitutiv şi statutul asociaţiei autentificate de un Birou Notarial (cel care s-a ocupat şi de cererea privitoare la schimbarea denumirii străzii amintite ceva mai înainte). Sunt verificate actele depuse şi se ajunge în instanţa de judecată, şi aceasta, în numele legii, dispune: ,,Respinge cererea formulată de Asociaţia Szekely Garda Kulturalis Hagyomanyorzo Egyesulet, prin împuternicitul Szabo Erika-Katalin, cu domiciliu în Târgu-Secuiesc… Dispune comunicarea prezentei încheieri împreună cu o copie după actul constitutiv şi a statutului, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.07.2010″. Ce motivează Judecătoria Miercurea-Ciuc în respingerea cererii de înfiinţare a acestei asociaţii ,,culturale” (şi vom vedea de ce folosesc ghilimelele)?

Lucruri care au atâta legătură cu cultura, cât criticile literare realizate de Attila. Hai să vedem. Instanţa constată că între obiectivele stabilite de asociaţie se regăsesc: * pregătirea şi autopregătirea fizică, spirituală şi mentală a membrilor * îndeplinirea atribuţiilor cu eficienţă exemplară, cu pregătirea, determinarea şi umilinţa necesară * apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale oricărei persoane ce ar fi eventual arestată sau trimisă în judecată pentru convingerile sale politice, exercitate în concordanţă cu legile în vigoare… Aşadar, instanţa, constatând că aceste formulări lasă loc de suspiciuni asupra activităţilor ce se doresc a se desfăşura de această asociaţie culturală, mai constată că se încalcă art. 3 din Legea nr. 51/1995, iar în primul rând, art. 118, alin. 4 din Constituţia României revizuită (organizarea de activităţi interzise, respectiv de activităţi paramilitare în afara unei unităţi statale, interzise conform Constituţiei). Cât priveşte organizarea de activităţi ,,juridice” de consultanţă, de reprezentare juridică… instanţa consideră că acestea constituie activităţi specifice profesiei de avocat, reglementate în art. 3 din Legea nr. 51/1995.

Aşadar, acum vedem bine de ce această asociaţie, sub masca culturii, se preocupă marginal şi de schimbarea numelui unor străzi, când, în realitate, se doreşte reînfiinţarea unor gărzi de luptă paramilitare, de tristă amintire. Şi, chiar dacă şi-ar aroga şi schimbarea denumirii unor străzi şi pieţe publice, în numele cui, dacă asociaţia nu poate fi recunoscută legal datorită statutului ei şi în condiţiile în care Csibi Barna, Szocs Tibor, Csiszer Lorant, Szabo Erika-Katalin ş.a. încurcă cultura harghiteană cu pregătirea paramilitară pentru apărarea ţinutului secuiesc. Dar cine ştie, poate ei au înţeles într-un alt mod declaraţia descalificantă a lui Marko Bela -,,Cine se leagă de ideea de ţinut secuiesc dă dovadă de ignoranţă, prostie şi rea credinţă”, decât noi, românii, în totalitatea lor, care nu dorim altceva decât să convieţuim în pace şi linişte.
Iar acţiunile precum cea de faţă considerăm că reprezintă un atac la adresa securităţii naţionale. Ce spui, Attila bacsi, avem dreptate ori nem?

Autor: T. VRÂNCEANU
Sursa: Informatia Harghitei