
Conducerea Consiliului Județean Covasna intenţionează să introducă traducere simultană la şedinţele în plen
Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor intenţionează să asigure, începând de anul viitor, aparatura necesară pentru traducerea simultană a şedinţelor consiliului, care se desfăşoară bilingv – în română şi maghiară, după ce unul dintre consilierii Partidului Civic Maghiar a refuzat să mai vorbească în limba oficială a statului.
Tamas Sandor a declarat că problema traducerii simultane s-a pus de mai multe ori în ultimii ani, dar nu s-a realizat din motive tehnice, astfel că a fost nevoit să traducă personal discursurile colegilor atunci când a fost cazul.
Preşedintele CJ a mai spus că, potrivit legii, orice consilier are dreptul să vorbească în limba lui maternă, prin urmare respectă opţiunea reprezentantului PCM, Kulcsar Terza Jozsef. “Domnul Kulcsar a ales să vorbească exclusiv în limba maghiară, eu îl înţeleg şi respect decizia lui, însă sunt de părere că, dacă trăim într-o zonă etnic mixtă, trebuie să avem grijă şi de ceilalţi cetăţeni. Deci, dacă eu sunt un secui băţos şi am voinţa să fiu respectat atunci şi eu trebuie să respect cealaltă etnie”, a spus Tamas Sandor.
În ultima şedinţă a CJ, desfăşurată săptămâna trecută, Kulcsar Terza Jozsef, care este şi preşedintele PCM Covasna, a refuzat să vorbească în limba română, invocând dreptul de a-şi folosi limba maternă. Kulcsar a declarat că potrivit Legii 215/2001 cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale îşi pot folosi limba maternă în localităţile în care ponderea lor depăşeşte 20%. “Deci eu respect legea şi potrivit legii am acest drept de a-mi folosi limba maternă (…) Nu încalc niciun act normativ, nici Constituţia. Dealtfel şi în Parlamentul european fiecare îşi foloseşte limba maternă”, a spus Kulcsar, subliniind că obligaţia de a asigura traducerea intervenţiilor sale în limba română revine conducerii Consiliului Judeţean. În forul aleşilor judeţeni sunt 26 de consilieri maghiari şi cinci români, iar unii dintre aceştia din urmă nu ştiu limba maghiară. “Înţeleg destul de puţin limba maghiară, chiar dacă am învăţat o perioadă la Târgu Secuiesc. Înţeleg în linii mari, dar cred că trebuie o traducere oficială în cadrul şedinţelor CJ, pentru că nu poţi merge pe bâjbâite (…) De multe ori esenţa reiese din nuanţe”, a declarat consilierul judeţean Radu Iosif, reprezentatul zonei Întorsura Buzăului, locuită majoritar de români.
Primăria Sfântu Gheorghe plăteşte, de mai mulţi ani, un traducător pentru şedinţele Consiliului local, unde ponderea este deţinută de consilierii maghiari, iar comunitatea românească este reprezentată de patru consilieri USL. AGERPRES
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
RedCard says:
Mai bun decat orice banc… Am primit din SUA:
Zeci de mii de ţigani au protestat ieri într-una din cele mai sărace regiuni din România”, a titrat azi CNN, cu referire la marşul organizat de secui în Harghita şi Covasna. Se pare că redactorii CNN au fost induşi în eroare de mustăţile tipic secuieşti, care nu sunt cu nimic diferite de cele tradiţionale ale ţiganilor.
În articol se precizează că “ţiganii” au mărşăluit pentru a cerşi în grup. “Individual, cerşesc bani sau mâncare. Odată adunaţi câteva zeci de mii, pretenţiile lor cresc: cerşesc bani direct de la Guvern, dar şi teritorii întregi, pe care să le conducă după bunul lor plac. O mentalitate care nu-şi are locul în Europa secolului XXI”, apreciază jurnaliştii americani.
Americanii militează pentru integrarea lor în societate, în primul rând prin alfabetizare. Asta după ce au constatat că peste 90% dintre cei care au mărşăluit nu numai că nu cunosc limba engleză, dar nu sunt în stare să se exprime nici măcar în română. Mai mult, marea lor majoritate nu deţin noţiuni elementare de istorie sau geografie. “Trăiesc în secolul greşit!”, au spus jurnaliştii CNN despre ei.
Costi Marian says:
Amuzant comentariul tău. Dar, dacă nu dai și un link către articolul respectiv, doar atât va rămâne: amuzant.
La fel și cu „vestitul” discurs al lui Putin, prin care spunea că în Rusia trăiesc doar rușii. E o idee frumoasă, dar n-am găsit pe nicăieri acest discurs oficial. Nu pe site-ul Dumei de Stat, nu pe vreo agenție de știri, pe niciunde. Doar pe diferite blog-uri.
Sunt român, nu ungur, secui sau ce altă nație va apărea săptămâna viitoare în zona aia. Însă comentariul tău pot să-l iau doar ca pe un pamflet în lipsa articolului original.
PS: Apropo de articolul „scris” de CNN: ăia au ajuns la concluzia că participanții la miting sunt analfabeți pentru că… nu vorbesc limba engleză??
Crs says:
Limba materna sa o folosesca la masa acasa, in institutiile romanesti sa vorbeasca limba romana.
gabriela says:
“Deci eu respect legea şi potrivit legii am acest drept de a-mi folosi limba maternă (…) Nu încalc niciun act normativ, nici Constituţia.” desigur, nu incalci decat orice minima cerinta de bun simt, incalci respectul fata de cel care sta de vorba cu tine – nemaivorbind ca dreptul de a-ti folosi lb materna nu trebuie absolutizat in sensul ca nu vorbesc DECAT limba materna. Dar asa se intampla cand ii intinzi omului un deget – el iti ia apoi toata mana si vrea sa te dea si afara din casa. Se numeste NESIMTIRE.
Costi Marian says:
Dacă pe stradă stau de vorbă doi români și trece un ungur pe lângă ei, ei îl salută în ungurește. Dacă stau de vorbă doi unguri și trece un român pe lângă ei, aceștia îl salută în ungurește.
Cam atât despre respectul ungurilor față de români și limba română.