Prefectul de Harghita: Am atacat la Tribunal autorizaţia de reînhumare a lui Nyiro Jozsef

Distribuie acest articol!

Prefectul de Harghita, Augusta Cristina Urzică, a declarat, sâmbătă, că a atacat în contencios-administrativ autorizaţia de reînhumare a lui Nyiro Jozsef eliberată de primarul din Odorheiu Secuiesc, astfel că, din punct de vedere al insituţiei pe care o reprezintă, reînhumarea este suspendată.

Prefectul judeţului Harghita a spus că instituţia pe care o conduce a atacat la Tribunal autorizaţia de reînhumare a lui Nyiro Jozsef eliberată de primarul din Odorheiu Secuiesc, Bunta Levente.

De asemenea, Augusta Cristina Urzică a afirmat că, din punctul de vedere al insituţiei pe care o reprezintă, “orice acţiune de reînhumare” a poetului Nyiro Jozsef este suspendată.

Prefectul a mai spus că termenul stabilit de Tribunalul Harghita este 20 iunie.

Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, Bunta Levente, a susţinut, vineri, o conferinţă de presă, în care a anunţat că municipalitatea a eliberat autorizaţia de reînhumare a scriitorului Nyiro Jozsef în localitate.

“Astăzi, la 11.00, s-au prezentat din partea Parlamentului Ungariei cu o solicitare privind eliberarea unei autorizaţii pentru reînmormântarea lui Nyiro Josef. Documentaţia a fost studiată la noi, în Primărie, a fost conformă cu legile de la noi şi ca atare, într-o jumătate de oră – o oră, s-a eliberat adeverinţa pe baza căreia poate fi înmormântat Nyiro Jozsef”, declara Bunta Levente.

El mai spunea că la Odorheiu Secuiesc va fi înmormântată, “de fapt, cenuşa” lui Nyiro, ale cărui rămăşiţe pământeşti aduse de la Madrid “au fost incinerate pe data de 22 mai la Budapesta”, şi nu sicriul cu osemintele acestuia, aşa cum a susţinut iniţial purtătorul de cuvânt al PCM, Molnar Miklos.

Vineri seară, ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a declarat, la Reghin, unde a participat la lansarea candidatului USL la Primărie, Maria Precup, că a constatat că există “elemente” care dovedesc că autorizaţia de reînhumare a scriitorului Nyiro Jozsef este lovită de nulitate.

“Este foarte clar că PCM, al cărui preşedinte de onoare este preşedintele Parlamentului Ungariei, domnul Kover, este în campanie electorală. Eu, care sunt din judeţul Harghita şi am participat la toate campaniile electorale, ştiu că întotdeauna au venit cu câte o «bombă» din aceasta, care să lămurească electoratul maghiar şi mai ales cetăţenii un pic mai înfierbântaţi în ale autonomiei sau reînvierii Tratatului de la Trianon, să îi mobilizeze pentru a veni la vot. (…) Am fost la Odorheiu Secuiesc să văd condiţiile în care primarul a eliberat acea autorizaţie de reînhumare. Am constatat că sunt nişte elemente care dovedesc faptul că acea autorizaţie este lovită de nulitate şi Instituţia Prefectului din judeţul Harghita va solicita constatarea nulităţii acelei autorizaţii”, a declarat Duşa.

Integral pe Gandul.info




  1. Prefectii udemeristi nu ar fi atacat niciodata autorizatia. sunt zeci de actiuni si acte ale primarilor extremisti ai udmr si pcm pe care prefectii ladany si gyorgy s-au facut ca nu le vad. Iata de ce odata pentru totdeaina trebuie inteles ca prefectii din Covasna, harghita si Mures nu trebuie sa mai provina din organizatiile maghiare cu program revizionist si segregationist gen UDMR. PCM si altii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie acest articol!

Urmărește alte articole

EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad,  AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 26 noiembrie a.c., recursul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Curții de Apel București care a constatat că primarul Antal…
Citește

Dan Tanasă

"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc

„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell

© 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
Despre mine Blog Partidul AUR