Primarul municipiului Miercurea-Ciuc este cercetat pentru, ”loviri sau alte violenţe”

Distribuie acest articol!

Raduly Robert, primarul UDMR din Miercurea Ciuc

Raduly Robert, primarul UDMR din Miercurea Ciuc

La doi paşi de distracţia de Zilele Oraşului

Raduly Robert dă un exemplu comunităţii: îşi face dreptate cu pumnii

Primarul municipiului Miercurea-Ciuc este cercetat pentru ,,loviri sau alte violenţe”

Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Raduly Robert Kalman, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ,,loviri sau alte violenţe” după ce vineri seara a băgat în spital un locuitor al oraşului.

Potrivit biroului de presă al IPJ Harghita, primarul municipiului a reclamat de mai multe ori că este hărţuit de către o persoană care îl urmăreşte prin oraş şi îi face poze.
Dar, continuăm noi, primarul oricărei localităţi este o persoană publică, care se află în acel fotoliu din proprie iniţiativă, iar posibilitatea de a fi fotografiat pe stradă există de fiecare dată. La fel cum vedetele mondene de la noi sunt urmărite peste tot de paparazzi din tabloide, tot aşa un edil poate fi urmărit de un fotograf.

Revenind la caz, purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, agent şef Gheorghe Filip, preciza că vineri seara s-a înregistrat un episod asemănător. H.C. de 46 de ani, din Miercurea-Ciuc, se afla în holul Hotelului Fenye, unde îl imortaliza pe Raduly Robert. Primarul, iritat de acesta, s-a enervat şi, probabil, însoţit de încă o persoană, s-a dus după bărbatul respectiv. A ajuns în apropierea Pieţei agroalimentare, unde primarul i-a aplicat lui H.C. o corecţie fizică.

Spunem ,,corecţie fizică” căci, potrivit biroului de presă al IPJ Harghita, după ce poliţiştii chemaţi, prin telefon, la faţa locului au reuşit să aplaneze conflictul, H.C. a fost internat la Secţia Chirurgie pentru îngrijiri medicale. De asemenea, surse din anturajul victimei declară că acesta a fost transportat, ulterior, la Spitalul din Târgu-Mureş. De asemenea, H.C. a reclamat faptul că în timpul altercaţiei i-a dispărut o borsetă ce o avea legată de brâu.
Conform sursei citate, cercetările sunt continuate, sub supravegherea şi coordonarea procurorului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,loviri sau alte violenţe”, precum şi în vederea stabilirii detaliilor legate de dispariţiei borsetei şi a tuturor cauzelor şi împrejurărilor exacte ale producerii acestui eveniment, urmând ca, în funcţie de probatoriul ce urmează să fie administrat, să se extindă cercetările şi sub aspectul comiterii altor infracţiuni, pentru care vor fi propuse soluţii legale prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc.

Nici Raduly Robert, nici purtătorul de cuvânt al Primăriei nu au putut fi contactaţi pentru a emite un punct de vedere al municipalităţii, mai ales să răspundă la întrebarea dacă este normal ca un primar, un reprezentat al unei comunităţi, să ofere un astfel de exemplu, făcându-şi singur dreptate cu pumnii pe stradă, în mijlocul cetăţenilor.

XXX

Într-un articol publicat de Hargita Nepe, intitulat Primarul oraşului Miercurea-Ciuc a prins un securist, Raduly Robert declara că de mai multe săptămâni este urmărit de acel individ, care îl fotografiază şi care este prezent la toate manifestaţiile la care merge şi edilul municipiului. De asemenea, Raduly Robert a mai spus pentru publicaţia în limba maghiară că, vineri seara, la spital au apărut câţiva ,,colegi” de-ai bărbatului care au început să-l ameninţe. (L.C.)

Sursa: Informația Harghitei



  1. pfff…Chuck Norris din tinutul secuiesc…Csiki Norisz, ember

  2. la puscarie cu porcul asta de primar!!!!!!!! se crede Bruce Lee???? langa Gigi Becali ii este locul!!!!

  3. Dubios incident, să nu fie o provocare bine calculată, n-ar fi prima, să ne amintim de Mureş ’90 sau de abureala cum că popa ungurească a fost “scânteia revoluţiei” în ’89, el fiind securist cu acte.
    Pe de altă parte, bolnavul psihic e capabil de aşa ceva, să atace un om nevinovat care făcea poze LEGAL, pe domeniul public. Nu trebuie reacţionat aşa asupra unui om, fie el şi sereist, dar, cum ziceam, un bolnav psihic cu un IQ aşa de mic cum este primarul de la Mirecurea Ciucului, este imposibil de anticipat în comportamentul lui de babuin scăpat de la zoo.

  4. Nu batea cum meritea la dracu cu securistii vostrii dane sobolanul,incet incet o sa vina timpul vostru!!!

    • Zici tu? Mai vedem. 🙂

  5. –pe ,domeniul public e permis-orice-atata timp cat ,nu afecteaza sau nu deranjeaza pe ce-i din jur—ACUM-O INTREBARE-PENTRU –AUTORITATILE-ROMANE—MIERCUREA CIUC—E MUNICIPIU IN ROMANIA-AUTORITATIILE , IN MUNICIPIU -SANT -ROMANE–(-chiar daca primarul, face parte ,dintro organizatie–ma rog , culturala?-udmr-)-EL REPREZINTA IN CADRUL -PRIMARIEI-AUTORITATEA-ROMANA-NU-?—-SI ATUNCI –UNDE E -DRAPELUL-ROMANIEI-?—-AUTORITATILE–ROMANE—LA FESTVITATI ARBOREAZA-DRAPELUL NATIONAL–CA SIMBOL A-L –AUTORITATII-NU-?———–DACA -DRAPELUL-ROMANIEI LIPSESTE–SI E ARBORAT ALTUL—-CINE?-REPREZINTA –AUTORITATEA-IN MIERCUREA-CIUC????-1—–PUMNII PRIMARULUI-?-2-….DRAPELUL ARBORAT-?—3-SECURISTUL ,CU CAMERA-?-COFARIU-(2)——4-CAND ?-MINISTERUL JUSTITIEI(DEPOLITIZATE)-VA INTELEGE -CA -AUTOSESIZAREA-ESTE OBLIGATIE DE SERVICI?—5-…DACA GUVERNANTII NOSTRII NU AU TIMP SA VADA ACESTE ,MICI ,DEROGARI DE AUTORITATE IN TERITORIU, DE PESTE 20 DE ANII–ATUNCI SA DEMISIONEZE-

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie acest articol!

Urmărește alte articole

Dan Tanasă

"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc

„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell

© 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
Despre mine Blog Partidul AUR