Primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, încă 60 de zile de control judiciar

Distribuie acest articol!

Procurorii anticorupție au prelungit măsura controlului judiciar față de Antal Arpad, primar al municipiului Sfântu Gheorghe, județul Covasna, în aceleași condiții, inclusiv cu interdicția de a-și exercita funcția de edil și de a părăsi țara, a confirmat, vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan.

Măsura a fost prelungită începând cu 18 aprilie pentru o perioada de 60 de zile și conține aceleași obligații.

Livia Săplăcan a precizat că Antal Arpad a făcut cerere de înlocuire a uneia dintre obligații, respectiv cea prin care i se stabilește să nu exercite funcția de primar, urmând ca procurorul să decidă asupra acestei solicitări.

În 18 februarie, DNA a anunțat că Antal Arpad a fost plasat sub control judiciar, având printre obligații să nu exercite funcția de primar, el fiind acuzat de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, dacă fapta este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

FOTO: facebook.com

Voi ce părere aveți? Vă aștept comentariile.

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    Distribuie acest articol!

    Urmărește alte articole

    EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad,  AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

    EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

    Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 26 noiembrie a.c., recursul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Curții de Apel București care a constatat că primarul Antal…
    Citește

    Dan Tanasă

    "Din zei de-am fi scoborâtori,
    C-o moarte tot suntem datori!
    Totuna e dac-ai murit
    Flăcău ori moș îngârbovit;
    Dar nu-i totuna leu să mori
    Ori câine-nlănțuit."
    Titlul poeziei: Decebal către popor
    Autor: George Coșbuc

    „Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
    meriți ceea ce ai.”
    John C. Maxwell

    © 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
    Despre mine Blog Partidul AUR