Cimitirul din Doboi – amprentă în pământ a asimilării unei comunități

Știm de la Mircea Eliade că, oricât de atei am fi, religia nu dispare. Mai mult, se poate întoarce virulent în societate: cazul eshatonului proletar, al unei false mântuiri, care a bântuit lumea, lăsând în urma sa un număr incalculabil de victime, schilodind prezentul și viitorul tuturor (Sacrul și Profanul). După prăbușirea comunismului, mitologia ”corectitudinii politice” a produs tot felul de instituții, mai precis, instanțe ale gestiunii oprobriului public. Din lac în puț. Noroc că lumea este prea alergată să mai ia în seamă asemenea lucruri. Și totuși …

Înaintea lui Eliade, Comte era convins de faptul că viitorul lipsit de Dumnezeu, strict rațional, va fi gestionat de un corp de preoți sociologi (ai noii ”religii a umanității”). Curat murdar, dar asta fu concepția care stă la baza paradigmei ”pozitivismului” (așa numita cunoaștere rațională). Una dintre marile provocări ale societăților moderne, ”raționale” este existența unor astfel de instanțe ideologice. Singurul mecanism prin care societatea se poate apăra în fața apariției unui corp de ”preoți” care nu-l au pe Dumnezeu este competența. Instituțiile trebuie operate pe baza principiului competenței. Este ceea întemeietorul Școlii de Sociologie de la București, Dimitrie Gusti, numea  la începutul sec. XX ”ierarhia competențelor” – singurul element care poate ține o țară rămasă în urmă ca România în relații onorabile cu celelalte state și, mai mult, o poate ține unită.

Aflăm de pe net, de la Mediafax, că ”Academia Română a fost avertizată de CNCD pentru două studii…” (Mediafax, 24 iulie 2013).

CNCD joacă tenis la perete cu Academia

Întâmplarea face că, fiind în miezul chestiunii, cunosc detaliile administrative-juridice ale problemei: nici Academia și nici Centrul în cauză nu au primit până în acest moment vreo înștiințare oficială. Apare, deci, prima problemă: ce fel de ”comunicare” este aceasta care nu se întemeiază pe acte? Faptul că CNCD are ”un canal de presă” nu înseamnă că nu trebuie să își justifice etichetarea.
CNCD a procedat la etichetarea publică a celei mai prestigioase instituții din ierarhia cunoașterii din România: Academia Română. Întemeindu-se pe …?

Autoritatea legitimă

A doua problemă: cine, în afară de Academia Română, se poate pronunța asupra calității actului științific? CNCD trebuie să primească un avertisment din partea Academiei Române, nu invers. Sunt două motive:
1. stocul de cunoaștere național și, în consecință, autoritatea științifică, se află la Academie, nu la CNCD. Doar Academia are autoritate științifică.
2. A doua sursă a autorității, cea morală, se află, în consecință, tot la Academie, pentru că abilitatea de a judeca se întemeiază pe fapte descoperite după o anumită metodă, în acord cu anume teorii și tehnici de cercetare instituționalizate. Iar capacitatea de a judeca actul științific aparține acestui for. Din câte știm, caracterul etic al unei cercetări este judecat tot de către autoritatea științifică, nu de una politică.

Integral pe blogul profesorului Radu Baltasiu.

Tweet