

Probabil că relativa lipsă de mediatizare a acestui demers s-a datorat nu atât lipsei sale de importanță, cât mai ales unor prevederi adăugate pe repede înainte la Senat și Camera Deputaților care îl face, pe alocuri, unul deosebit de periculos pentru ideea de stat suveran și unitar român.
Spunem acest lucru, deoarece, ca de obicei, parlamentarii UDMR au speculat exemplar situația tensionată socio-politică din țara noastră și au reușit, văzându-și interesul lor și pe cel al Ungariei, să insereze o serie de prevederi în cadrul Codului administrativ care nu fac altceva decât sa reducă aproape de disoluție autoritatea statului român în unele zone ale țării, în acele regiuni în care populația românească este redusă numeric. Și culmea, concluzia exprimată mai sus nu aparține unui grup de naționaliști români chitiți să acuze UDMR pentru tot răul care se abate asupra acestei țări. Această concluzie a fost exprimată, negru pe alb, de președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, într-un interviu acordat recent, în care a susținut, nici mai mult nici mai puțin, că aplicarea Codului administrativ va favoriza obținerea autonomiei!!!
Integral pe Historia.ro
FOTO: gandul.info, mediafax.ro
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell