

Potrivit Ziar de Cluj, medicul Dan Mihail Nicolau este șeful Secției de Chirurgie Toracică din cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca, secție pe care a construit-o de la zero și care, prin dăruirea și activitatea sa de o viață este acum un punct de reper al medicinei clujene. A pornit la Cluj pe drumul chirurgiei toracice de unul singur, ulterior a format specialiști capabili să-i ducă munca mai departe, a integrat chirurgia toracică națională în Societatea Europeană de profil, a avut brevete medicale, premiere și recorduri în cadrul intervențiilor chirurgicale, cărora le-a pierdut numărul, realizând până în prezent peste 6.000, o cifră ce înseamnă zile, luni sau ani de viață pentru pacienții săi (mai multe aici).
Azi, doctorul Dan Mihail Nicolau și-a prezentat demisia din toate funcțiile deținute în sistemul medical. „Astăzi, 18 februarie 2016, mi-am dat demisia din toate funcțiile deținute în sistemul de sănătate ca și urmare a reacției „mutoase” a factorilor decizionali. Suficiența și aroganța domnului ministru Achimas-Cadariu sunt principalele motive ale demisiei mele”, a spus doctorul pe contul său de Facebook.
ASTAZI, 18 fEBRUARIE, 2016 MI-AM DAT DEMISIA DIN TOATE FUNCTIILE DETINUTE IN SISTEMUL DE SANANTATE CA SI URMARE A…
Posted by Dan Mihail Nicolau on Wednesday, February 17, 2016
FOTO: ziardecluj.ro
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
iulia says:
Felicitari, Domnule Doctor! Acesta sper sa fie doar un inceput pentru sistemul sanitar asa cum este politistul din Brasov pentru politie. Ar trebui ca toti medicii odata sa faca acest lucru. Atunci poate lucrurile vor reveni la normalitate in sanatate si in tara.