RECLAMAT DE UDMR. CNCD i-a făcut dreptate directorului OPC Covasna în scandalul cârnaților cu gust secuiesc

August 24, 2016 •Covasna •Views: 6374

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a dat câștig de cauză Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Covasna în dosarul cârnaților „cu gust secuiesc”. Hotărârea: „Nu se întrunesc elementele constitutive ale faptei de discriminare”.

Vezi și Şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Covasna, agresat la comanda UDMR?

Potrivit unui comunicat de presă trimis la redacția „Mesagerul de Covasna”, în urma unui memoriu depus de către UDMR Covasna, prin reprezentanții Tamas Sandor, președintele Consiliului județean Covasna și Antal Arpad, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, în data de 06 martie 2015, la CNCD, împotriva CJPC Covasna, prin care aceștia reclamau faptul că, în luna februarie 2015, cu ocazia unor controale efectuate s-a solicitat îndepărtarea etichetelor de pe produse, cu conținutul „gust secuiesc”, CJPC Covasna a primit câștig de cauză.

„Anul trecut, știu că a fost vorba despre niște cârnați importați din Ungaria, iar o firmă din Harghita i-a reetichetat, au pus firma lor și au pus ca și brand „cârnați cu gust secuiesc” sau ceva de genul acesta. Îi vindeau în Târgu Secuiesc la un magazin de desfacere propriu, în zona pieței. Colegii mei au fost în control, au găsit acei „cârnați cu gust secuiesc” expirați, i-au sancționat contravențional și i-au oprit de la vânzare. Domnii de la UDMR s-au supărat, au spus că am eu ceva cu comunitatea maghiară și cu produsele maghiare și atunci au făcut un scandal monstru. M-au sunat de la Duna Tv, de la toate posturile maghiare de televiziune, de radio, să mă întrebe ce am eu cu „gustul secuiesc”. La momentul respectiv le-am spus că „gustul secuiesc” nu există, dacă îmi demonstrează că un salam din Ungaria are gust secuiesc, să îmi spună și mie care sunt ingredientele de bază ca să poți să îi dai o denumire de „gust secuiesc”. Da, un produs local, făcut în Moldova, sau în alte zone unde este o tradiție, unde salamul se face cu anumite ingrediente, să spunem că folosesc porc secuiesc, crescut în grădina lor, sau untura, atunci admit că este un produs local și îi poate fi dată o denumire locală, dar la un produs importat pe care tu ai pus o etichetă cum că ar avea gust secuiesc nu are logică.” – a declarat pentru ziarul „Mesagerul de Covasna”, comisarul șef adjunct al CJPC Covasna, Mircea Diacon.

Conform datelor communicate de către reprezentanții CJPC Covasna, Colegiului Director al CNCD a stabilit că: „Nu există o dovadă a săvârșirii unor fapte care pot fi considerate discriminare; Colegiul director ia act și de faptul că, sesizarea formulată de cei doi lideri ai UDMR reprezintă un act politic la adresa unei instituții a statului român care, exercitându-și atribuțiile, a aplicat sancțiuni perfect justificate, în mai multe rânduri, pentru nerespectarea normelor privind protecția consumatorilor.”

„Am primit Hotărârea prin care se constată că am aplicat legea perfect normal, și tot scandalul cu „gust secuiesc” a fost de fapt o „fumigenă” de a domnilor Tamas și Antal, care au vrut să mă dea jos cu orice preț din această funcție pe care o ocup de 3 ani, și nu au reușit. Mi-au făcut peste tot reclamații, nu numai acolo: la ANPC prima dată, am fost chemat la București să dau explicații, ce am cu gustul secuiesc. Ei s-au folosit de ceva ieftin spunând că am eu ceva cu gustul secuiesc. Mi-au făcut reclamație la Avocatul Poporului, a trebuit să dau explicații și acolo, și la CNCD până a venit Hotărârea, mi-au făcut la Guvern, și au trimis un memoriu și președintelui Iohannis. Sunt cel mai periculos român antimaghiar aici în județul Covasna și trebuie să fiu mutat la Brașov, pentru că așa mi s-a cerut, să fiu mutat șef la Brașov, nu aici. Eu, deocamdată am dat concurs, nu am ocupat postul (…) mințind poporul cu televizorul, m-am dus, am învățat și am dat examen.” – a mai declarat comisarul șef adjunct al CJPC Covasna.

Integral în Mesagerul de Covasna

FOTO: Mircea Diacon, condeiulardelean.ro

Voi ce părere aveți? Vă aștept comentariile.

Tags: , , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "RECLAMAT DE UDMR. CNCD i-a făcut dreptate directorului OPC Covasna în scandalul cârnaților cu gust secuiesc"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/reclamat-de-udmr-cncd-i-a-facut-dreptate-directorului-opc-covasna-in-scandalul-carnatilor-cu-gust-secuiesc/