România a calculat și a comunicat Uniunii Europene că poate primi un număr de 1785 de refugiați. Comisia Europeană a calculat și ne-a comunicat că trebuie să primim 6531 de refugiați, în caz contrar riscăm amenzi usturătoare. România a votat împotriva sistemului propus de Comisia Europeană pentru redistibuirea refugiaților.

Potrivit Mediafax, România ar urma să primească 2.475 de refugiaţi din 66.000 de extracomunitari distribuiţi din Italia şi Grecia, conform sistemului provizoriu de cote aprobat marţi de Consiliul JAI, numărul total de imigranţi alocat până în prezent Bucureştiului fiind de 4.837.

Așadar, nu cred că mai este vreun dubiu că România va fi nevoită să suporte consecințele acestei crize la generarea căreia nu a contribuit cu absolut nimic. Refugiații vor veni în România, cu sau fără acceptul nostru. Informația este confirmată chiar de Premierul Victor Ponta, care îi ceartă pe românii care se opun primii refugiaților.

Toată acestă operațiune, practic de deportare a unor refugiați din Germania, Grecia sau Italia în România, va însemna un cost pe care România îl va plăti. O parte din bani vor veni de la Uniunea Europeană, cea mai mare partă însă va fi suportată din bugetul nostru.

În toată această dispută cu privire la refugiați și la drepturile lor se omite o cifră foarte importantă: 40% din populația României este săracă și extrem de săracă. În ianuarie 2015, Rovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice declara că “pragul sărăciei relative în România este de 530 de lei pe membru de familie” (sursă aici). Adică vreo 120 de euro pe lună. Iar în această situație se găsesc milioane de români, care sunt, la propriu, săraci lipiți pământului (sigur, aici e o discuție mai lungă cu privire la cauzele sărăciei, la faptul că mulți dintre ei refuză să muncească etc.).

Așadar, nu 5%, nu 10%, nu 20% ci 40% din populației României. Cifra este înspăimântătoare. Mai ales că este cifra oficială pe care chiar și Guvernul României și-a asumat-o public (ceea ce mă face să cred că de fapt cifrele sunt mai sumbre), adoptând în luna mai anul aceasta Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020 și Planul strategic de acțiuni pentru perioada 2015-2020 (vezi și declarația comisarului european pentru agricultură aici).

Potrivit Guvernului României, ”Persoanele și/sau familiile sărace sunt cele al căror venit anual este sub 60% din venitul mediu, exprimat per echivalent adult. În anul 2008, în acest grup se aflau aproape 5 milioane de români. Sărăcia absolută a crescut în România, în perioada 2008-2012, de la 23,4% în 2008, la 27,7% în 2012. De asemenea, în 2013, 40,4% din populația țării era expusă riscului de sărăcie și excluziune socială. La nivelul anului 2012 (ultimul pentru care există date), sărăcia era de trei ori mai mare în zonele rurale decât în cele urbane, iar o treime dintre copiii României trăia în sărăcie. Obiectivul Guvernului este ca, prin măsurile aplicate, din 2012 până în 2020, cel puțin 400.000 de persoane să fie scoase din categoria populației sărace” (documentul aici și aici).

Potrivit legislației în vigoare, statul român este obligat să asigure solicitanților de azil anumite cheltuieli cu mâncarea, cazarea și alte cheltuieli. Acestea pot ajuge la 162 de lei pe lună de persoană, la care se adaugă alocația de stat pentru copii în cuantum de 84 de lei, la care copiii solicitanților de azil au dreptul la fel ca și copiii români. Din informațiile comunicate de Inspectoratul General pentru Imigrări reiese faptul că, la solicitarea Uniunii Europene, această legilație va fi modificată pentru a asigura solicitanților de azil până la 480 de lei pe lună de persoană (documentul aici). Adică aproximativ aceeași sumă pe care o au milioane de români considerați săraci.

Sigur, România trebuie să întindă o mână de ajutor celor aflați la nevoie. Resping xenofobia și șovinismul. Dar cifrele sunt mult prea dure ca să ne gândim ipocrit la alții în timp ce ai noștri mor de foame. Când ai milioane de oameni care trăiesc din pensii mizerabile de 100-150 de euro pe lună, când ai sute de mii de tineri (și nu numai) nevoiți să muncească pe salarii mizerabile de 200-250 de euro pe lună și când ai sute de mii de copii cărora le asiguri ”fabuloasa” sumă de 84 de lei pe lună, nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva ți se cere imposibilul. Vorba aceea, citată și de Ion Creangă: ”Milă mi-e de tine dar de mine mi se rupe inima de milă ce-mi este”.

Despre harta sărăciei în România un material interesant aici.

P.S.: Nu pot să nu remarc cât de ridicol e Premierul Victor Ponta care se arată rușinat de reacția unor români în cazul refugiaților dar nu se rușineză absolut deloc de faptul că este premier într-o țară în care milioane de oameni sunt săraci.

Voi ce părere aveți? Vă aștept comentariile.