REPLICA unei românce din Ungaria la propaganda privind drapelul României arborat în Ungaria: ”Sutele de drapele secuiesti arborate în România nu pot fi comparate cu cele 20 de drapele ale României arborate în Ungaria”

Eva Iova Simon: “Lãsati-ne mãcar sã murim frumos!”
Imediat ce s-a iscat o nouã neîntelegere între români si unguri, acum din cauza steagului secuiesc, presa din România s-a trezit dintr-odatã foarte interesatã de românii din Ungaria. Ce pãrere avem noi, cei câteva mii de români despre arborarea drapelului secuiesc? De parcã ar conta… Au mai apãrut altii, mai ocosi decât restul, care au filmat si au transmis imagini atât spre Budapesta, cât si spre Bucuresti cã, ia uite, pe institutiile din localitãtile românilor de aici este arborat drapelul românesc. Lor de ce li se permite, dacã sãrmanilor de secui, nu?
Nu s-au grãbit jurnalistii români niciodatã sã vinã la noi sã vadã de ce dispar pe zi ce trece românii din aceastã tarã europeanã. Ba, trebuie sã mã contrazic, unii au venit, dar cum au venit, asa au si plecat. Nu este problema lor cã statul român deja de doi ani nu este în stare sã rezolve o cerere banalã a micherechenilor: de a le trimite doi profesori români, care sã facã misiune culturalã si identitarã(!) la Micherechi. Poate dacã se cerea de la Consiliul Judetean Covasna s-ar fi rezolvat demult. Ei ne-ar fi trimis bucurosi doi pedagogi români. Si cu atât ar fi rãmas mai putini la ei. Primãria din Micherechi sau din Bedeu, scoala din Jula sau Bãtania arboreazã, alãturi de drapelul Ungariei si al Uniunii Europene, drapelul României pentru a semnala cã aici trãiesc români, aici învatã români. Nu contra cuiva!
Cele câteva drapele românesti de pe teritoriul Ungariei, maximum 20 (si atunci am inclus si cele de pe ambasada si consulatele românesti), nu pot fi nicidecum comparate cu sutele de drapele secuiesti arborate în România si, mai nou, si în Ungaria. Probabil dinspre România privind lucrurile, ele se vãd altfel, dar noi, românii din Ungaria, pentru care „soarele rãsare la… Budapesta”, vedem clar cã tot acest circ se face pentru un singur lucru, si anume, pentru voturile ungurilor din România, deveniti de curând cetãteni maghiari „cu acte-n regulã”. Cele douã partide care guverneazã Ungaria, Fidesz si KDNP (crestin-democrati), au îndemnat toti primarii din tarã sã arboreze drapelul secuiesc, în semn de solidaritate, pe clãdirile primãriilor. Si la acest îndemn rãspund zilnic tot mai multi. Nimeni nu trebuie sã-i forteze sau sã-i oblige. Pânã aici însã nu s-a ajuns de pe o zi pe alta, doar cã românii se prefac cã nu au observat. Sau diplomatia, ori „serviciile” nu functioneazã cum trebuie?
Numai câteva exemple: în bisericile catolice din Ungaria slujba se încheie cu imnul secuiesc; la instalarea actualului presedinte al Ungariei, alãturi de imnul tãrii s-a cântat si imnul secuiesc; la intrarea în orasele si satele din Ungaria, numele localitãtilor sunt scrise si cu scrierea runicã secuiascã, în tot mai multe localitãti apar monumente cu Ungaria „mare”, la toate punctele turistice poti gãsi harti si alte tâmpenii cu aceeasi „Ungarie mare”, etc. Românii din Ungaria vãd zilnic aceste lucruri. Untul si telemeaua din frigiderul meu de acasã sunt inscriptionate în trei limbi: ungureste, româneste si cu rune secuiesti. Si numai pânã la alimentara de la colt a trebuit sã mã duc sã le cumpãr.
Românii din Ungaria vãd si cã România doarme sau se preface cã nu vede unele fenomene din jurul ei. Cel mai urât lucru posibil este sã-i foloseascã pe nenorocitii de români din Ungaria, ca pe asul din mânecã, când este vreo neîntelegere româno-maghiarã. Mãcar de ne-ar folosi cu… folos. Avem noi baiurile noastre, nu avem nevoie si de ale altora! Presa din România nu a sãrit în apãrarea românilor din Ungaria nici când s-a cerut ajutorul Bucurestiului în combaterea etnobiznisului. Colegii nostri din tara-mamã nici pânã azi nu înteleg despre ce vorbim, de fapt. Vã rugãm frumos, si pe aceastã cale, dacã nu ne-ati ajutat când trebuia, vorba unui român de aici: lãsati-ne mãcar sã murim frumos!
Si vã rugãm, nu vã mai luati de nenorocitele noastre de steaguri! Altceva nu prea ne-a mai rãmas.
Nu văd care ar fi legătura între drapelul României, steagul celor cîţiva secui care mai trăiesc încă în România şi Ungaria. Ce treabă au ungurii cu secuii sau, mai nou, la ordin, ungurii vor să se prezinte acum ca şi cum toţi ar fi secui?
Apoi cei ce tot vorbesc de unguri nu ar trebui să uite de teoria înmulţirii populaţiilor, de izvoarele istoriei şi de faptul că majoritatea locuitorilor Ungariei contemporane sînt la origine daci-traci…. care au fost ungarizaţi cu forţa sau de nevoie, de-a lungul vremurilor.
Chiar ungurii de azi să nu mai ştie nici măcar semnificaţia românească a numelui capitalei Ungariei?!