Revista presei maghiare din România 01.08 – 15.08.2014

August 21, 2014 •Centrul European de Studii Covasna-Harghita •Views: 1615

Centrul European de Studii Covasna – Harghita 

Revista Presei Maghiare

Nr. 15 / 01-15.08.2014

Procesul de la Luxemburg al Consiliului Naţional Secuiesc se amplifică / România se teme de o enclavă etnică?

Izsak Balazs a declarat pentru publicaţia Kronika că în procesul de la Luxemburg, privind regiunile naţionale, România invocă pericolul creării unei enclave etnice în interiorul ei. In calitate de parte implicată, preşedintele CNS a primit din partea instanţei UE de la Luxemburg documentele care au fost înaintate de statele care s-au implicat în proces – intentat împotriva Comisiei Europene – de partea Comisiei Europene, printre care se află şi România. In opinia lui Izsak Balazs, petiţia română nu menţionează dacă iniţiativa cetăţenească europeană a CNS intră sau nu în atribuţiile UE, ci faptul că în cazul acceptării argumentelor CNS, secuii ar fi ameninţaţi de pericolul enclavizării. Enclavă înseamnă un teritoriu în interiorul ţării, care nu aparţine de autoritatea juridică a statului care îl înconjoară. Adoptarea iniţiativei ar fi amplificat aspiraţiile autonomiste de pe Pământul Secuiesc. Iniţiatorii au intentat proces împotriva Comisiei Europene deoarece organismul a decis că problema nu intră în atribuţiile sale – a declarat Izsak Balazs.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7259 din 01.08.2014

Hotărâri proautonomiste / Marşul autoguvernărilor

Numărul autoguvernărilor de pe Pământul Secuiesc, care au adoptat proiectul de hotărâre propus de către Consiliul Naţional Secuiesc, a ajuns la 25. Acestea au exprimat astfel că doresc să aparţină de regiunea autonomă administrativă Pământul Secuiesc – a declarat Izsak Balazs, în cadrul conferinţei de presă organizate ieri seară la Sfântu Gheorghe.

Vorbind despre şedinţa comisiei permanente a organismului, el a declarat, răspunzându-le ziariştilor: s-a discutat şi dacă să fie sau nu organizate noi manifestări în masă, similare marelui marş al secuilor, însă s-a ajuns la concluzia că nu au avut loc schimbări esenţiale în comparaţie cu situaţia din luna octombrie a anului trecut, nu am ajuns mai aproape de o reorganizare administrativă care să fie dezavantajoasă pentru secui. Dat fiind faptul că nu doresc să alarmeze atunci când nu este cazul, în momentul de faţă nu consideră justificată iniţierea unei manifestări de masă. In legătură cu acest lucru s-a spus: se pare că adoptarea hotărârilor autoguvernamentale se dovedeşte a fi un pas eficient, care a atins nivelul de iritabilitate al instituţiilor europene şi tocmai din această cauză puterea română de stat a reacţionat nervos – a declarat Arus Zsolt, membru al comisiei permanente a CNS. Tulit Attila a notat că în momentul de faţă se desfăşoară un marş al autoguvernărilor.

Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, autoguvernarea oraşului Sfântu Gheorghe va dezbate în cadrul şedinţei de săptămâna viitoare hotărârea proautonomistă.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7260 din 02.08.2014, autor Farcadi Botond

Târgu Secuiesc / Războiul drapelelor continuă

Arborarea drapelului secuiesc este ilegală şi tocmai din această cauză prefectura judeţului Covasna a atacat-o în instanţă – a informat prefectul Marius Popică în comunicatul său de ieri.

Drapelul a fost arborat sâmbătă la monumentul din faţa fostei şcoli de aprozi din Târgu Secuiesc, la eveniment participând Semjen Zsolt, vicepremierul Ungariei. Prefectura semnalase deja înainte de eveniment că nu este de acord cu arborarea drapelului secuiesc şi tocmai din această cauză a atacat, în contencios administrativ, autorizaţia privind organizarea evenimentului. In pofida acestui fapt, autoguvernarea din Târgu Secuiesc a organizat manifestarea la care au participat aproximativ o mie de persoane.

In comunicatul său de ieri, prefectul explică în amănunt de ce a apelat la instanţă. El menţionează că nu a atacat manifestarea în sine, ci arborarea drapelelor secuieşti, ilegală după părerea sa, acest lucru fiind stabilit deja în luna ianuarie într-una din sentinţele Curţii de Apel Braşov. Popică a mai subliniat că prefectura nu a fost niciodată împotriva manifestărilor care vizează ocrotirea tradiţiilor, ocrotirea identităţii naţionale, însă trebuie totuşi să intervină atunci când are loc un act de încălcare a legii. El nu a dorit să comenteze cuvintele lui Semjen Zsolt. Vicepremierul i-a mulţumit şi în limba română prefectului reclama creată prin dezaprobarea arborării drapelului, dar a mai spus că în Uniunea Europeană nu există exemple în sensul ca o comunitate naţională să fie limitată în privinţa utilizării simbolurilor sale. In Ungaria, comunitatea română foloseşte simbolurile pe care le vrea şi le arborează unde doreşte. Popică a enumerat şi alte exemple. Normele juridice fac posibilă utilizarea limbii materne în cadrul şedinţelor consiliilor locale- de ce respectăm legea numai atunci când prevederile acesteia ne sunt corespunzătoare, întreabă el. El mai aminteşte de faptul că diferitele indicatoare trebuie să aibă diferite inscripţii, însă inscripţia română trebuie să fie deasupra, iar pe monumente trebuie menţionat ce anume simbolizează. Cum este posibil ca pe faţada clădirii primăriei, reabilitate din bani publici, să fie amplasată doar inscripţia în limba maghiară? – a spus prefectul, adăugând că în opinia sa, acest lucru este ilegal şi lipsit de etică.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7260 din 02.08.2014, autor Farcadi Botond

Proiectul autonomist susţinut cu semnături

Consiliul Naţional Secuiesc le cere reprezentanţilor parlamentari maghiari din România să fie parteneri în reînaintarea în parlament a statului autonomiei, fără schimbări esenţiale, respectiv cu menţinerea statutului CNS – a decis Comisia Permanentă a organizaţiei ieri, în cadrul şedinţei sale de la Sfântu Gheorghe.

Izsak Balazs, preşedintele CNS, a declarat: la al doilea punct al hotărârii adoptate de Comisia Permanentă sub titlul Imaginea unitară de viitor poate garanta unitatea mişcării autonomiste secuieşti, comunităţii maghiare de pe Pământul Secuiesc şi din Transilvania i se cere ca în vederea amplificării ponderii sociale a statutului să sprijine înaintarea proiectului şi ca iniţiativă cetăţenească. In legătură cu aceasta din urmă, el a declarat că este necesară înfiinţarea unei comisii de iniţiativă, formate din zece persoane, care trebuie să adune 100.000 de semnături pentru înaintarea în parlament a proiectului de lege. Nu s-a stabilit un termen în acest sens. Ei vor face demersurile necesare şi speră că acest lucru va avea un caracter stimulator şi, la fel ca şi în cazul marelui marş al secuilor, vor reuşi să colaboreze cu toate partidele maghiare. El a mai spus că CNS aspiră la consens dar insistă ca statutul să fie înaintat în parlament fără schimbări esenţiale. Poate fi îmbunătăţit, dar nu este permis să fie stricat. Există şanse în acest sens, dat fiind faptul că PCM a arătat clar că acceptă doar această variantă, PPMT sprijină, iar ei ar mai adăuga doar o lege-cadru -a mai spus acesta. Iniţiativa cetăţenească ar putea fi un argument temeinic, deoarece semnăturile ar amplifica semnificativ ponderea documentului – a mai arătat Izsak.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7260 din 02.08.2014, autor Farcadi Botond

Sfântu Gheorghe / Petiţia pentru autonomie

Localitatea Sfântu Gheorghe s-a alăturat taberei celor peste 25 de autoguvernări de pe Pământul Secuiesc, care au adoptat hotărârile proautonomiste. Localitatea nu a adoptat hotărârea privind intenţia de aderare la unitatea teritorială – care va dispune pe viitor de un statut special – în forma iniţială, ci sub forma unei petiţii. Şedinţa de ieri a consiliului a avut un caracter civilizat. Proiectul a fost discutat şi adoptat ca un ultim punct de pe agenda de lucru.

La începutul şedinţei, consilierul PSD Rodica Pârvan a cerut scoaterea proiectului de hotărâre de pe agenda de lucru, însă primarul Antal Arpad a informat-o că opinia secretarului oraşului are doar un caracter consultativ. Balint Jozsef (PCM) a declarat că proiectul poate fi retras doar de cel care l-a înaintat, însă el nu îşi exercită acest drept.

Balint Jozsef a comunicat că este pentru a treia oară, de-a lungul anilor, când este iniţiatorul petiţiei legate de autonomie, primele două fiind respinse din motive constituţionale. Ce înseamnă constituţionalitate, a întrebat el, ziua de 1 decembrie a fost constituţională sau schimbarea regimului în anul 1989 a fost constituţională?

Constituţia ar trebui armonizată cu cerinţele oamenilor, deoarece propăşirea societăţii poate fi obţinută prin modificarea legilor perimate şi nu prin zădărnicirea cerinţelor – a declarat Balint Jozsef. Proiectul de hotărâre se referă la posibilitatea ca liderii aleşi din Sfântu Gheorghe să se pronunţe dacă oraşul poate să aparţină de Pământul Secuiesc autonom, astfel că proiectul nu este nici anticonstituţional şi nici antidemocratic.

Transmiţând cererea conducerii CNS, primarul Antal Arpad a propus ca organismul să nu adopte o hotărâre proautonomistă, ci o petiţie, pe care să o trimită guvernului, parlamentului şi prefectului judeţului, Consiliului Europei şi organismelor ONU. Esenţa petiţiei constă în ideea că Sfântu Gheorghe face apel la guvern să înfiinţeze regiunea Pământul Secuiesc autonom cu statut special. Tocmai din această cauză este recomandată o schimbare din punct de vedere formal, a declarat primarul, deoarece prin adoptarea petiţiei, organismul exercită un drept democratic. Acesta nu poate fi atacat. In scurt timp, reprezentanţii UDMR vor înainta în parlament statutul autonomiei şi atunci va fi bine ca parlamentarii partidelor româneşti să vadă că şi autoguvernările susţin iniţiativa.

Seria opiniilor contra a fost deschisă de Rodica Pârvan. Referindu-se la denumirea proiectului de hotărâre, a declarat că vor să introducă din nou ceva pe uşa din dos. Printre cele menţionate în proiect nu îşi regăseşte propriile interese – a mai adăugat ea. A mai arătat că înaintarea este anticonstituţională, deoarece potrivit legii fundamentale, autoguvernările nu au dreptul să facă apel la guvern pe problema reorganizării. Tocmai din această cauză nu ar fi permisă înaintarea proiectului. Ţinând cont de faptul că ea consideră că prin votul său împotrivă ar încălca constituţia, nu va participa la vot – a mai spus ea. Antal Arpad a declarat că legile, ca atare şi constituţia, sunt adoptate de oameni. Legea fundamentală nu este o scriere sfântă ca să nu poată fi modificată. Nu suntem la fel, gândim altfel, dar noi, liderii aleşi, avem obligaţia să dărâmăm zidurile construite în comunism, zidurile temerii. Cei care nu doresc acest lucru, continuă visul lui Ceauşescu, care a dorit să creeze un stat naţional alungându-i pe evrei, vânzându-i pe germani şi încercând să îi asimileze pe maghiari. Poate fi doar în avantajul ţării dacă comunitatea maghiară rămâne aici, dacă se simte bine în patria sa natală, iar interesele legale ale maghiarilor nu le lezează deloc pe cele ale comunităţii româneşti. Noi dorim să rămânem şi tocmai din această cauză avem nevoie de protecţie şi considerăm că o regiune cu statut juridic specific ne poate asigura dăinuirea identităţii, culturii şi tradiţiilor noastre. In această problemă există un singur cuvânt-cheie: toleranţa – a formulat primarul.

Mădălin Guruianu a declarat că este util orice dialog pe tema autonomiei, dar s-a săturat ca autonomia să devină o temă de discuţii doar în campaniile electorale. El a făcut apel la Balint Jozsef ca în măsura în care doreşte un dialog real, să retragă proiectul de hotărâre, deoarece în caz contrar – în cazul adoptării acestuia -, mâine Vadim va vocifera deja, spunând iată ce se întâmplă în judeţul Covasna. El a amintit de vizita la Nyergesteto a lui Victor Ponta, subliniind că speră că în atitudinea social-democraţilor va avea loc o schimbare. De acum încolo şi ei vor participa la sărbătorile comunităţii maghiare, la fel ca şi primarul la sărbătoarea naţională a românilor. Antal Arpad a replicat spunând că vizita lui Ponta nu îl obligă deloc să îşi schimbe atitudinea în privinţa zilei de 1 Decembrie. Niciodată nu am căutat căi de scăpare: să ni se ofere ceea ce ni s-a promis la Alba Iulia şi atunci voi participa şi eu la sărbătoarea lor – a spus primarul. Balint Jozsef l-a atenţionat pe Guruianu, spunând că atitudinea ofensivă nu duce la dialog.

Un alt consilier social-democrat, Palela Rădiţa, a anunţat că nu participă la vot şi a atras atenţia asupra faptului că în locul proiectelor ilegale, ar trebui să se acorde atenţie proiectelor care duc la bunăstare. Antal Arpad a declarat că până în momentul de faţă, autonomia a însemnat peste tot în Europa bunăstare. In legătură cu situaţia actuală a declarat că în perioada 2014-2020, ca parte a regiunii de dezvoltare centru, judeţele Harghita şi Mureş pierd 600 de milioane de euro. Pârvan a mai spus că alegătorii aşteaptă din partea aleşilor crearea de locuri de muncă, pentru ca tinerii să nu plece în Occident în vederea găsirii unui trai mai bun. In cazul în care am dispune de o economie dezvoltată, nu s-ar mai pune problema autonomiei -a spus consilierul, care a afirmat că nu poate înţelege de ce maghiarii se simt cetăţeni de rangul al doilea în România. Antal a declarat că în această zonă, problemele sociale ale românilor şi maghiarilor sunt identice, însă maghiarii sunt afectaţi şi de problemele legate de identitate.

La finalul discuţiilor a avut loc votul. Cei patru consilieri români nu au votat, iar consilierii UDMR, PCM şi PPMT au votat cu toţii pentru adoptarea petiţiei.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7263 din 06.08.2014, autor Vary O. Peter

România şi drepturile lingvistice

România şi drepturile lingvistice în administraţia publică. Evaluarea situaţiei – este titlul studiului demarat, sub egida CNMT, de Institutul Balvanyos şi de grupul de analiză Mensura Transylvanica, şi care urmăreşte analizarea validării drepturilor lingvistice şi aplicarea lor în practică în domeniul administraţiei şi serviciilor publice. Studiul încearcă să afle în ce măsură le asigură România vorbitorilor de limbă maghiară drepturile lingvistice, respectiv în ce măsură au putut fi îndeplinite recomandările Consiliului de Miniştri al Consiliului Europei.

Studiul referitor la drepturile lingvistice include trei etape. In prima etapă au fost expediate scrisori primăriilor, consiliilor şi prefecţilor localităţilor în care procentul maghiarilor este de peste 20%, potrivit datelor ultimului recensământ. In scrisoare, cercetătorii au cerut date de interes public referitoare la validarea drepturilor lingvistice. In a doua etapă va fi analizată comunicarea online a instituţiilor-ţintă, iar în cea de-a treia vor fi efectuate analize la faţa locului în mai multe localităţi alese, ocazie cu care se va încerca derularea unor activităţi în limba maghiară, la care ar avea dreptul, potrivit legii.

Primele rezultate vor fi publicate în cursul lunii septembrie, după prelucrarea răspunsurilor. Rezultatele următoarelor două etape sunt aşteptate în luna noiembrie. Grupul de cercetare este format din politologi, sociologi, jurişti şi lectori din cadrul EMTE . Cercetarea este sprijinită de Fondul Bethlen Gabor.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7265 din 08.08.2014

Vona Gabor: Autonomia Pământului Secuiesc se va realiza mai devreme sau mai târziu

In opinia lui Vona Gabor, indiferent ce ar face statul român, autonomia Pământului Secuiesc se va realiza mai devreme sau mai târziu. Preşedintele Jobbik a vorbit despre acest lucru la Borzont, în cadrul celei de-a X-a ediţii a taberei EMI, unde a susţinut – în faţa a 300 de persoane – o expunere alături de parlamentarul Jobbik, Gyongyosi Marton, sub titlul Viitorul maghiarilor în pragul unei noi ordini mondiale. In opinia preşedintelui partidului, statul român nu poate obstrucţiona înfăptuirea autonomiei secuieşti, una din etapele istoriei creând o posibilitate în acest sens. Ar fi mai bine ca statul român să îşi reconsidere poziţia faţă de aceasta – a declarat preşedintele Jobbik.

Vona Gabor a fost de părere că exceptând divergenţele de opinie pe tema drepturilor minoritare, românii şi maghiarii împărtăşesc de fapt acelaşi destin. Interesele celor două ţări sunt identice. El a atenţionat România să îşi edifice politica externă pe alianţa americană.

Gyongyosi Marton a abordat o idee pe care a subliniat-o şi Vona Gabor: orientarea euroatlantică a Ungariei este greşită şi ar fi necesară echilibrarea relaţiilor occidentale şi răsăritene ale ţării. Nu a fost bine să mizăm totul pe o singură carte. Ar fi trebuit evaluat faptul că se conturează o nouă ordine mondială multipolară, Rusia, China, America de Nord cerându-şi propriul lor loc – a declarat Gyongyosi. In opinia sa, soluţia pentru această situaţie este deschiderea spre răsărit, pe care a promovat-o Jobbik şi ale cărei urme se regăsesc şi în politica guvernului ungar. In opinia lui Gyongyosi, diplomaţia ungară ar trebui să observe că în cazul autonomiei rusino-maghiare, Rusia este un aliat firesc.

Vona Gabor a fost de acord cu constatarea lui Orban Viktor de la Tusvanyos, potrivit căreia trăim vremuri în care se poate întâmpla orice. El a constatat că aceste conflicte din lume nu se îndreaptă spre soluţionare.

El a apreciat drept ruşinos faptul că organizaţiile internaţionale nu rezonează la aspiraţiile autonomiste ale maghiarilor din Bazinul Carpatic, iar diplomaţia ungară nu a reuşit să atragă nici o ţară de partea susţinătorilor aspiraţiilor autonomiste.

Vona Gabor a recunoscut că este dezamăgit de faptul că partidul său abia a primit câteva voturi din partea celor de peste hotare. El a apreciat că maghiarii din Transilvania au rămas recunoscători FIDESZ-ului, prin voturi, pentru dubla cetăţenie. A mai spus că acest rezultat stimulează formaţiunea sa şi că mai mult ca sigur că în anul 2018 vor obţine rezultate mai bune în rândul celor de peste hotare.

Vona Gabor s-a referit şi la faptul că după declaraţiile de anul trecut ale politicienilor români, nu îi era clar dacă va putea participa sau nu la ediţia din acest an a taberei. In zadar a încercat să afle de la autorităţi dacă îi este sau nu interzis accesul în ţară, nu a primit un răspuns de fond la întrebările sale, şi a putut intra în ţară.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7265 din 08.08.2014

A X-a ediţie a taberei EMI / Toată lumea trebuie să acţioneze în interesul autonomiei

În cadrul taberei de vară a Tinerilor Maghiari din Transilvania (EMI), organizată lângă Borzont, o serie de expuneri au avut ca temă autonomia . In cadrul expunerilor de sâmbătă s-a făcut o trecere în revistă a luptei autonomiste de pe Pământul Secuiesc, după care invitaţi din Bretonia şi din Tara Bascilor au prezentat situaţia regiunilor. În tabăra tinerilor cu o gândire naţională, în cadrul secţiunii intitulate Staţiile aspiraţiilor autonomiste au susţinut expuneri Biro Zsolt, preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Izsak Balazs, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), şi Toro T. Tibor, preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT). Ferencz Csaba, colaboratorul publicaţiei noastre, a propus, în calitate de moderator, trei tematici mai importante.

Teme dezbătute: marele marş al secuilor a fost un punct de cotitură în lupta autonomistă, aspiraţiile autonomiste trebuie sau nu separate de logica politică, ce paşi planifică pentru acest an organizaţiile, pentru ca noi să putem ajunge mai aproape de autonomie.

Izsak Balazs a făcut o sinteză a rezultatelor din ultimul deceniu de la înfiinţarea CNS. In opinia preşedintelui CNS, lupta s-a desfăşurat pe cinci nivele. Importanţa autdeterminării a trebuit conştientizată în comunitatea în cauză. A trebuit formulată şi prezentată cerinţa faţă de autodeterminare. Este important ca această cauză a secuilor să fie dezbătută de opinia publică românească şi de politică, în contextul sistemului unificării naţionale din Ungaria şi să figureze pe agenda de lucru a forumurilor europene – a subliniat Izsak Balazs, în opinia căruia diferitele acţiuni îşi fac simţit efectul pe mai multe nivele. Preşedintele CNS a declarat: până în momentul de faţă 27 de autoguvernări au adoptat hotărâri proautonomiste, procesul – potrivit formulării vicepreşedintelui CNS, Tulit Attila – poate fi numit deja un marş al autoguvernărilor secuieşti. Izsak a atras atenţia asupra faptului că hotărârile adoptate sunt atacate pe rând de prefecţi. Comunităţile, dacă va fi nevoie, trebuie să îi susţină pe liderii care îşi asumă hotărârile.

Biro Zsolt a subliniat că politica de partid şi instrumentele acesteia nu pot fi neglijate în lupta autonomistă şi a promis că sub semnul acestei idei, în mai multe localităţi din scaunul Mureş, consilierii autoguvernamentali ai Partidului Civic Maghiar iniţiază adoptarea hotărârilor autonomiste. Preşedintele Partidului Civic Maghiar a anunţat totodată că grupul de lucru autonomia, creat în comun cu UDMR, şi-a finalizat activitatea, iar proiectul de statut va fi lansat spre dezbatere publică. Biro a apreciat că marele marş al secuilor a fost un eveniment deosebit de important, însă ulterior nu au putut fi fructificate toate posibilităţile în acest sens.

Toro T. Tibor a declarat în legătură cu acţiunea din luna octombrie că aceasta a fost un eveniment care a atins nu numai nivelul de iritabilitate al opiniei publice din ţară şi din străinătate şi al sferei politice, a creat o unitate de acţiune între organizaţiile politice şi civile, între biserici şi însăşi comunitatea a devenit un factor politic. In opinia preşedintelui PPMT, linia de demarcaţie nu este între sfera politică maghiară din Transilvania şi diferite organizaţii, ci între autonomişti şi colaboratori şi cei care se infiltrează în sfera puterii române, şi tocmai din această cauză problemele trebuie clarificate cât mai repede posibil. Toro a amintit de asemenea de concepţia autonomistă de trei nivele a maghiarilor din România, care poate fi baza teoretică a luptei autonomiste unitare, parte organică a acesteia fiind autonomia Pământului Secuiesc.

În cadrul discuţiilor ce au urmat după expuneri, a reieşit că există un singur proiect referitor la autonomia Pământului Secuiesc, cel al Consiliului Naţional Secuiesc. Toro T. Tibor a declarat că este mândru că a putut să fie unul dintre parlamentari care au înaintat proiectul în parlamentul român. Biro Zsolt a declarat că grupul de muncă înfiinţat împreună cu UDMR a luat ca bază concepţia CNS. Organizatorii au trimis invitaţii la dezbatere şi UDMR-ului, însă reprezentantul Uniunii nu a venit în tabără.

Magyar Anna, preşedintele adunării generale a judeţului Csongrad şi Marton Zoltan, primarul pecemist al localităţii Ghindari, au vorbit despre evenimentele caracteristice scenei internaţionale privind lupta autonomistă. Aceştia au prezentat cele întâmplate la adunarea din Chişinău a Comisiei de Monitoring a Congresului European al Autoguvernărilor regionale şi locale, au vorbit despre următoarele evoluţii şi sarcini. Magyar Anna a participat la şedinţa din Chişinău în calitate de membru al comisiei de monitoring şi a sprijinit ideea ca hotărârea autoguvernărilor proautonomiste să rămână pe agenda de lucru. Politicianul maghiar a subliniat că Bruxelles nu va asigura autonomia Pământului Secuiesc. In pofida acestui fapt, a încurajat organizaţiile din Transilvania să fructifice posibilităţile oferite de Consiliul Europei şi de celelalte foruri internaţionale. Marton Zoltan a subliniat că este deosebit de important ca cel puţin o sută de hotărâri autoguvernamentale să fie adoptate înainte de şedinţa din toamnă a comisiei de monitoring iar documentele să fie înaintate puterii de la Bucureşti şi diferitelor foruri europene. Marton i-a încurajat pe primari să susţină autonomia, chiar şi cu preţul primirii unor fonduri mai mici.

În celelalte două expuneri, Laine Yves, politician breton, a vorbit despre istoria bretonilor, despre situaţia lor actuală, despre administraţia centralizată din Franţa, după care Jose Feliz Merladet, membru al cabinetului pe probleme externe din cadrul Partidului Naţional Basc, a prezentat dezvoltarea dinamică deosebită a Tării Bascilor. El a mai spus că toate aceste reuşite economice nu ar fi fost posibile fără autonomie.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7267 din 11.08.2014

A X-a ediţie a taberei EMI / Lucrul la care nu renunţăm, va rămâne al nostru

Trebuie să credem în puterea iubirii şi a păcii şi trebuie să ducem pacea acolo unde nu există – a declarat preotul franciscan Bojte Csaba, în cadrul slujbei festive ecumenice de sâmbătă, celebrate după expunerile susţinute în cadrul celei de-a X-a ediţii a taberei EMI, organizate la Borzont. Apelul lui la pace a fost oarecum contrar spiritului taberei, potrivit căruia nu putem sta cu braţele încrucişate, trebuie să luptăm ca să ne putem coordona singuri destinul, să ne putem păstra limba maternă. Printre temele ediţiei din acest an a taberei EMI s-au numărat autonomia Pământului Secuiesc, problemele legate de existenţa din diasporă, activitatea serviciului secret care există şi după schimbarea regimului, limitarea juridică a utilizării limbii materne, demografia-scăderea demografică, utilizarea simbolurilor naţionale.

Sorban Attila, preşedintele EMI, s-a adresat în primul rând membrilor EMI, cerându-le să nu renunţe la obiectivele lor şi la tabără, indiferent de greutăţile pe care le vor întâmpina. In alt doilea rând, să atragă atenţia asupra caracterului naţional şi, ceea ce este şi mai important, motto-ul poate fi o morală pentru toţi maghiarii din Transilvania. Cât timp nu vom renunţa la a rămâne acasă, nu vom renunţa la a ne dirija singuri destinul. Cât timp vom munci în acest sens, nimeni nu ne va putea lua viitorul poporului nostru.

Preşedintele EMI consideră că cel mai important rezultat al ultimilor zece ani este faptul că tinerii susţin în masă sentimentul naţional, pentru ei sunt importante autonomia şi destinul naţiunii. Noi am dori ca acel sistem de valori pe care îl reprezintă tabăra EMI să fie cunoscut de participanţi şi dacă sunt de acord cu acesta, să şi-l asume. Scopul principal al taberei EMI este să-i strângă la un loc, în Transilvania, pe tinerii cu sentimente naţionale.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7267 din 11.08.2014, autor Fekete Reka

Proiectul privind autonomia, cu revizuirea constituţiei

UDMR îşi va înainta proiectul autonomist în parlamentul de la Bucureşti împreună cu pachetul de revizuire a constituţiei. Proiectul va fi lansat spre dezbatere publică după realizarea traducerii în limba maghiară şi după şedinţa prezidiului UDMR -a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

El a mai spus că în actualul cadru constituţional, proba constituţionalităţii nu ar fi trecută nici de proiectul autonomist al Pământului Secuiesc şi nici de legea cadru privind minorităţile, înaintată în trecut în parlament.

Kelemen Hunor a apreciat drept o prostie concluzia europarlamentarului Tokes Laszlo, preşedintele CNMT, potrivit căruia – în lipsa unei realităţi constituţionale – UDMR doreşte să folosească autonomia pentru vânătoare de voturi. Kelemen a mai spus că UDMR şi-a formulat propunerile de revizuire a constituţiei în aşa fel încât acestea să creeze condiţiile constituţionale ale autonomiei (teritoriale) Pământului Secuiesc şi ale autonomiei culturale. După ce aceste propuneri au fost respinse de Curtea constituţională, în opinia lui Kelemen a devenit evident că în România este nevoie de o nouă constituţie. Ne-am dat seama că în actualul cadru constituţional nu poate fi elaborată o normă juridică ce să se apropie de ceea ce gândim noi despre autonomie. Tocmai din această cauză ne-am gândit să ne conturăm ideile despre autonomie iar la acest lucru mai adăugăm că pentru validarea lor este nevoie de revizuirea constituţiei -a mai subliniat el.

Proiectul autonomist al Pământului Secuiesc a fost elaborat de specialiştii UDMR şi PCM în limba română, iar în ceea ce priveşte varianta în limba maghiară, urmează să fie clarificate câteva probleme legate de terminologii – a mai spus politicianul.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7271 din 15.08.2014

Sf. Gheorghe

21.08.2014

Biroul de presă al

Centrului European de Studii Covasna – Harghita

2014 Revista Presei Maghiare 15 by Dan Tanasă

Tags: , , , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

One Response to Revista presei maghiare din România 01.08 – 15.08.2014

  1. man alexandru says:

    oamenii acestia nu sunt sanatosi la cap!!!!ca sa faca orice,,,,trebuie sa treaca,prin jud..cluj…bistrita,bacau,neamt…buzau!!!le punem cate 5 camioane,la fiecare iesire din judetele lor,si s-a terminat…ba zic sa le impunem vize,doar cu invitatii,caci cine dracu din lunea asta le va recunoate,tara asta,struto-camilo-romano secuiasca…sa aiba acces pe teritoriul romaniei doar cand vrem noi..le impunem taxe vamale,pe cartofi,cat vrem,noi…si asa in trei zile,s-a terminat…imbecilii!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "Revista presei maghiare din România 01.08 – 15.08.2014"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/revista-presei-maghiare-din-romania-01-08-15-08-2014/