Revista presei maghiare din România 01.09 – 15.09.2013

October 1, 2013 •Centrul European de Studii Covasna-Harghita •Views: 1397

Centrul European de Studii Covasna – Harghita 

Revista Presei Maghiare

Nr. 17 / 01-15.09.2013

Este nevoie de un răspuns ferm

S-au bucurat în zadar cei care s-au extaziat după decizia Curţii constituţionale, prin care a fost amânată pentru anul viitor diminuarea pragului de participare la referendum. Ei au exclamat că maghiarii au câştigat un an, deoarece reorganizarea regională nu poate fi înfăptuită înainte de modificarea legii fundamentale. Victor Ponta a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute: curtea constituţională a amânat pentru anul viitor revizuirea constituţiei, însă regiunile de dezvoltare vor fi reorganizate totuşi în toamnă, iar noi – adică judeţele Harghita, Mureş şi Covasna – vom fi anexaţi de Braşov.

A devenit evident faptul că în zadar a promis premierul Liviu Dragnea vrute şi nevrute în turneul său de popularizare a marelui proiect, graniţele noilor unităţi administrative vor fi trasate în baza intereselor micilor regi social-liberali.

Nu este întâmplător faptul că în locul celor opt regiuni administrative se vorbeşte despre zece regiuni. Această variantă de compromis nu a fost aleasă în baza raţionalităţii. In spatele deciziei nu se află altceva decât ideea de a-i fi pe plac celui mai influent baron local social-democrat, Radu Mazăre, primarul Constanţei. Astfel ar deveni Dobrogea o regiune de sine stătătoare. In zadar promite premierul că se va consfătui cu toate partidele, printre care şi cu UDMR, se pare că vor fi puşi în faţa faptului împlinit de cei care nu văd altceva decât propriile lor interese. Este important ca răspunsul maghiarilor să fie unul ferm, clar şi puternic şi pe lângă varianta mesei discuţiilor, să exprimăm în cadrul referendumurilor locale şi al acţiunilor stradale că singura variantă acceptabilă pentru noi este regiunea unitară a Pământului Secuiesc.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 6982 din 02.09.2013, autor Farcadi Botond

CNS mizează pe prezenţa a 150.000 de protestatari în ziua de 27 octombrie / Să ne pregătim de marş!

CNS se pregăteşte să protesteze, printr-o demonstraţie de mare încărcătură, faţă de asimilarea Pământului Secuiesc într-o regiune administrativă majoritar română. Preşedintele organismului, Izsak Balazs, ne-a schiţat la sediul redacţiei scenariul manifestării.

– Ce înseamnă, de fapt, „marele marş al secuilor”?

– Înainte de toate aş dori să subliniez că publicaţia „Szekely Hirmondo” a fost prima care susţinut ideea zilei solidarităţii, anunţate de CNS pentru 27 octombrie. In ziua în care s-a născut Gabor Aron, o coloană de oameni va lega satul natal al turnătorului de tunuri, Breţcu, de locul morţii sale, Chichiş. Aceasta este, de fapt, o formă de protest faţă de preconizata reorganizare administrativă din România, sub a cărei egidă Pământul Secuiesc ar urma să fie înglobat într-o regiune uriaşă majoritar română. In loc să ne apropiem de autonomia Pământului Secuiesc, pentru ca acesta să devină o unitate administrativă autonomă – între graniţele sale istorice şi nu între cele incidental fireşti – ne confruntăm cu pericolul pierderii, de către secuime, a acelor posibilităţi decizionale care i-au mai rămas, a ultimului cadru instituţional teritorial al existenţei sale. Mă refer aici la consiliile judeţene, care mai mult ca sigur că-şi vor pierde mult din atribuţii. Nu demonstrăm însă doar împotriva a ceva, ci şi pentru ceva: pentru autonomia teritorială a Pământului Secuiesc.

– Cum se va forma, mai exact, această coloană de oameni?

– Participanţii se vor aduna în 27 octombrie în 12 locaţii de pe traseul Breţcu-Chichiş, vor participa la slujbele celebrate la ora 11:00, după care vor porni, din fiecare locaţie, în câte două direcţii, spre localităţile învecinate, cu excepţia Breţcului şi Chichişului, de unde vor mărşălui doar înspre Lemnia, respectiv Ozun. După aproximativ o oră şi jumătate, coloanele se vor întâlni. Dacă membrii comunităţii noastre vor înţelege importanţa participării, vom fi suficient de mulţi pentru a alcătui o coloană pe traseul de aproximativ 50 km. Vor fi rostite discursuri, va avea loc un program festiv, pe care sperăm că posturile de radio din Trei Scaune le vor transmite în direct, simultan. ()

– Aţi calculat de câţi oameni este nevoie pentru a forma coloana lungă de 50 km?

– De aproximativ 150.000.

– Si dacă nu vom fi atâţia?

– De ce să nu fim? Doar de-a lungul traseului trăiesc 34.000 de secui, iar dacă luăm în calcul şi aşezările situate la o distanţă de 10-15 km, inclusiv Sfântu Gheorghe, deja ne apropiem de 100.000, însă noi aşteptăm participanţi de pe întreg Pământul Secuiesc. Pe cei care locuiesc la distanţe mai mari, îi transportăm cu autocarele. Speranţa succesului este dată şi de faptul că proiectul nostru este susţinut de toţi factorii politici maghiari transilvani, de numeroasele organizaţii civile. Nu strică să ştim că dreptul internaţional nu apără drepturile individului sau comunităţii care trec sub tăcere lezările de drepturi. Ca atare, dacă nu vom face să devină clar că se petrece o gravă lezare de drepturi, vor putea fi comise violenţe la adresa noastră. Am convingerea că vor fi chiar şi 200-250.000 de participanţi, pentru că aceasta este şansa ca membrii comunităţii să-şi poată demonstra forţa.

Sursa: cotidianul Szekely hirmondo, nr. 167 din 03.09.2013, autor Jancso Katalin

În limba maternă în domeniul justiţiei

Mate Andras Levente, conducătorul fracţiunii UDMR din cadrul Camerei Deputaţilor, insistă asupra adoptării unei poziţii parlamentare în privinţa punerii în aplicare a prevederilor formulate în punctul 1/III al rezoluţiei de la Alba Iulia. Punctul invocat al documentului adoptat la marea adunare de la Alba Iulia promite învăţământ în limba maternă, soluţionarea problemelor administrative şi din domeniul justiţiei în limba maternă pentru minorităţile naţionale din Transilvania. In cadrul dezbaterii privind revizuirea constituţiei, încheiate recent, parlamentarii au respins introducerea în legea fundamentală a României a părţii din rezoluţie, referitoare la minorităţi. Iniţiatorul consideră că ţinând cont de acordurile internaţionale care vizează drepturile minorităţilor, parlamentul României trebuie să creeze cadrul legal al justiţiei în limba maternă. Proiectul se referă şi la faptul că legislativul aşteaptă un raport periodic din partea guvernului în privinţa îndeplinirii obiectivelor formulate în poziţie, a situaţiei punerii în aplicare a normei juridice adoptate.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 6984 din 04.09.2013, autor Vary O. Peter

Pe marginea regionalizării

Naţionalismul care se amplifică de pe o zi pe alta asaltează sub masca regionalizării Pământul Secuiesc, locuit în majoritate de maghiari, şi Partium. Scopul final este divizarea maghiarilor şi incapacitarea activităţii organizaţiilor care se angajează să susţină interesele maghiarilor. Prin trucurile politicienilor naţionalişti de pe malul Dâmboviţei se încearcă inducerea noastră în eroare. Dracul nu doarme nici o secundă!

In ceea ce priveşte graniţele administrative, judeţele în care procentul maghiarilor este semnificativ vor fi comasate cu alte judeţe, iar în urma acestui fapt, românii vor deveni majoritari. Scopul este diluarea procentului minorităţilor în cadrul noii unităţi administrative. De peste 20 de ani, puterea de la Bucureşti se străduieşte – chiar dacă o face în secret – să distrugă din ce în ce mai mult, să aducă Pământul Secuiesc într-o stare de sărăcie.

Pentru politicienii naţionalişti care s-au adunat în capitală nu este important ca România să devină un stat echilibrat, bine organizat. Ei se străduiesc să-şi înfăptuiască un mai vechi vis, înfiinţarea cât mai urgentă a României Mari şi crearea statului naţional român unitar, stipulat în constituţie. Nu vor să observe că milioane de români îşi caută un trai mai bun în Europa şi în diferite state ale lumii.

Nu sunt eu în măsură să comentez ce am făcut în ultimii 20 de ani în afară de vehicularea autonomiei. De ce nu am organizat oare referendumul pe Pământul Secuiesc, în acest caz? Cum poate fi imaginată oare o autonomie locală a secuilor, din moment ce, potrivit celor mai noi ştiri, noi vom fi coordonaţi de Braşov? Am ştiut dintotdeauna că tratatul de la Trianon nu a fost niciodată respectat nici de capitalişti, nici de comunişti.

Elita politică bucureşteană ar trebui să se străduiască să reclădească cât mai repede o Românie competitivă. Ar trebui să aducă investitori şi să creeze locuri de muncă. In ceea ce priveşte istoria falsă, imaginată şi schimbată, aceasta îi duce pe români într-o stare de regres şi nu de progres şi din păcate noi suntem cei care suportăm consecinţele, noi maghiarii şi secuii din Transilvania.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 6984 din 04.09.2013, autor Orban Barra Gabor

Propunere – Referendumul să se refere la autonomie

CNMT a aflat cu surprindere că UDMR a renunţat la organizarea mitingului din luna septembrie – a declarat Santa Imre, preşedintele filialei din scaunul Sepsi. El a subliniat că această măsură le-a confirmat presupunerea anterioară că liderii celui mai mare partid din Transilvania nu au gândit serios convocarea acţiunii de protest faţă de reorganizarea regională.

In opinia preşedintelui filialei CNMT scaunul Sepsi, prin iniţierea referendumurilor, UDMR nu face altceva decât o muncă de mântuială, deoarece este de prisos să se vorbească despre unitatea judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, ar fi mult mai utilă iniţierea referendumului despre autonomia Pământului Secuiesc. El a reamintit că în urmă cu câţiva ani, când CNS s-a adresat autoguvernărilor judeţene şi celor locale să organizeze referendumuri în problema autonomiei Pământului Secuiesc, liderii udemerişti nu le-au luat în serios iniţiativa şi, invocând faptul că legea face posibilă doar organizarea unui referendum la nivel naţional, nu i-au susţinut. La vremea respectivă au promis că vor interveni, că vor modifica legea referendumului, însă de atunci nu s-a întâmplat nimic, nu şi-au îndeplinit nici de această dată promisiunile – a declarat Santa Imre, care a calificat drept ipocrită iniţiativa de acum.

„Spiritul Neptunului ne-a urmărit. Aceeaşi direcţie este definitorie şi acum. Din cauza unor avantaje materiale şi a altor privilegii mărunte doresc să-i priveze de viitor pe maghiarii din Transilvania şi pe secui” – a declarat preşedintele filialei CNMT scaunul Sepsi. In opinia sa, referendumul ar trebui abordat cu probleme mult mai radicale şi mult mai concrete şi acesta nu ar trebui să se refere la altceva decât la autonomia Pământului Secuiesc. „Mai exact la faptul dacă dorim ca Pământul Secuiesc să devină o regiune unitară, autonomă, de sine stătătoare” – a formulat el.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 6985 din 05.09.2013, autor Farkas Reka

Maraton pentru Pământul Secuiesc

Pentru obiectivele cu adevărat importante merită depune eforturi deosebite – acesta este mesajul acţiunii „Maraton pentru Pământul Secuiesc”, în cadrul căreia un maratonist din Ungaria va parcurge în decurs de 12 zile scaunele secuieşti istorice.

Această idee s-a născut la Tusvanyos. Acolo a fost formulată de către Juhos Gabor, maratonist care trăieşte în Ungaria, originar din localitatea Szekelyhid. Prin intermediul instrumentelor de care dispune, prin sport, el ar susţine lupta dusă pentru autonomia Pământului Secuiesc -a declarat Bardocz Csaba, preşedintele regiunii Pământul Secuiesc a CNMT, care a prezentat originea iniţiativei. Atunci s-a discutat despre faptul că Juhos ar urma să parcurgă Pământul Secuiesc pe distanţe zilnice de 42 de km şi ar urma să atingă cele opt scaune prin parcurgerea unei distanţe de 500 de km. „In anul 2006, Consiliul Maghiar de Tineret (MIT) a organizat un turneu de popularizare a autonomiei secuieşti. In momentul de faţă nu mai este nevoie de popularizare, dat fiind faptul că se apropie timpul realizării. Trebuie indicat faptul că pentru atingerea unui scop bine definit, merită asumată suferinţa şi merită asumate eforturi serioase” – a formulat Bardocz Csaba.

Juhos Gabor va parcurge singur distanţa, însă oricine i se poate alătura pe distanţe mai mici sau mai mari. In localităţi i se pot alătura cei care consideră importantă cauza. El va porni în data de 15 septembrie, ora 12:00, din localitatea Târgu Mureş. Va parcurge scaunele Gheorgheni, Ciuc, Kezdi, Orbai, Sepsi, Brăduţ-Micloşoara, Odorhei. Va reveni în scaunul Mureş în data de 27 septembrie, eventual 28 septembrie. Potrivit planurilor, va parcurge centrele celor opt scaune secuieşti şi se vor strădui să organizeze traseul în aşa fel încât el să traverseze cât mai multe oraşe mai mari. Va ajunge înapoi în Trei Scaune la Bixad, în data de 21 septembrie. Seara va sosi la Turia, iar a doua zi îşi va continua drumul prin parcurgerea traseului Târgu Secuiesc-Covasna până la Brateş. In data de 22 septembrie se va îndrepta spre Malnaş, prin atingerea oraşului Sfântu Gheorghe. In data de 23 septembrie va parcurge drumul până la Vârghiş, după care va părăsi zona noastră.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 6985 din 05.09.2013, autor Farkas Reka

Altercaţii preliminar meciului din Bucureşti

În centrul istoric al Bucureştiului, un grup de suporteri ungari s-a ciocnit cu jandarmii, iar mai târziu şi călătorii din trenul special s-au angrenat într-o încăierare cu jandarmii: în ambele cazuri, ordinea publică a fost restabilită cu ajutorul bastoanelor de cauciuc, al gazelor lacrimogene, respectiv în urma îndepărtării suporterilor. In alte locuri, suporteri români i-au molestat pe unguri. Au fost transportaţi la spital trei suporteri ungari în urma rănilor suferite la cap, iar unul din cauza stării generale proaste. Din transmisiunile directe ale televiziunilor române de ştiri s-a văzut că nişte bărbaţi îmbrăcaţi în tricouri negre identice, cu inscripţia „Ungaria”, se implică într-o încăierare cu jandarmii români, care îi loveau cu bastoanele. Pe străzile centrului vechi, care găzduieşte mai multe berării, suporterii aruncau cu scaune, iar jandarmii au folosit gaze lacrimogene împotriva lor. Grupul de suporteri a fost urcat într-un autobuz şi transportat de la faţa locului. Potrivit purtătorului de cuvânt al jandarmeriei, nimeni nu a fost rănit iar ordinea publică a fost restabilită.

In jurul orei 16:00 a intrat în Gara de Nord din Bucureşti trenul special al suporterilor, care a pornit cu o seară înainte din Budapesta. Trenul special a fost întâmpinat de curioşii adunaţi în Gara de Nord cu sloganuri defăimătoare al adresa ungurilor, cum ar fi „bozgori” (apatrizi), iar în replică mai mulţi unguri au scandat „ţigani” şi au aruncat din tren cutii de bere. Corespondentul Maszol.ro la faţa locului a prezentat cele întâmplate în felul următor: „Suporterii unguri, agitaţi în urma unui drum de 14 ore şi din cauza alcoolului consumat, au fost întâmpinaţi de jandarmi cu toleranţă zero, galeria a fost urcată în autobuze. In momentul sosirii primului grup s-a văzut că mai devreme sau mai târziu iadul tot se va dezlănţui, având în vedere că a reieşit destul de repede că cei din Bucureşti au venit în Gara de Nord cu intenţia de a provoca. De la gesturi şi mesaje mai era doar un pas până la încăierare. Lucrurile au devenit sângeroase la cea de-a doua tranşă de suporteri, în momentul în care, în reacţie la gesturile afişate de români, o cutie de bere a zburat către „stimatul public”. Purtătorii de căşti aşteptau acest moment, s-au aruncat imediat cu bastoane şi gaze lacrimogene, deja pregătite. „Daţi-le” – i-au îndemnat „spectatorii” pe jandarmi, care nu au ezitat, în urma atacului de doar un minut, mai mulţi suporteri ungari au rămas întinşi la pământ”. Potrivit purtătorului de cuvânt al jandarmeriei, suporterii agresivi au fost izolaţi, „ei nu pe stadion vor urmări meciul”.

Între timp, MTI a obţinut informaţii furnizate de IPJ Mureş, potrivit cărora, pe drumul naţional Sighişoara-Braşov, în apropierea localităţii Saschiz din judeţul Mureş, un grup de suporteri români a spart parbrizul unui microbuz înmatriculat în Ungaria. „Nu ştim din ce motiv s-au oprit şi dacă au existat sau nu între ei schimburi de replici. Grupul de români a aruncat câteva cutii către autoturismul înmatriculat în Ungaria şi i-au spart două geamuri. Poliţia a fost anunţată o oră mai târziu, fiind depusă plângere la poliţia din Sighişoara sub acuzaţia de vandalism” – a declarat Gabriela Stoica, purtătorul de cuvânt al poliţiei.

În centrul Bucureştiului, un grup de suporteri ungari rămas în urmă a fost bătut de autori neidentificaţi: partea vătămată a suferit răni uşoare .

Sursa: cotidianul Haromszek, nr.6987 din 07.09.2013

Să avem măcar curajul să întrebăm

Se pare că automatismele anilor petrecuţi la Bucureşti se reflectă în atitudinea prin care se manifestă în permanenţă dispoziţia la compromis, atitudine manifestată de UDMR faţă de aspiraţiile puterii privind reorganizarea regională. Câteodată ne formulează clar pretenţia noastră, alte ori sărbătoresc amânarea care nu este în totalitate sigură. Ar discuta în permanenţă de parcă nu ar vrea să ia la cunoştinţă că nu au cu cine discuta, nu au cu cine dialoga, deoarece ţara este condusă de o gardă de politicieni duplicitari şi mârşavi.

După anii petrecuţi în Palatul Victoria, UDMR ajunsă în opoziţie nu şi-a găsit mult timp locul. (…) Vocea Pământului Secuiesc a devenit mult mai puternică în cadrul Uniunii conduse de Kelemen Hunor. Cei din Trei Scaune au participat la mitingul autonomist de la Târgu Mureş. Mai târziu au comunicat că vor înainta din nou în parlament statutul autonomiei Pământului Secuiesc. Vor organiza un miting împotriva reorganizării administrative, iar recent au anunţat că vor demara o acţiune de strângere de semnături, iar în cadrul referendumurilor locale organizate de către autoguvernări, oamenii vor fi întrebaţi în ce regiune ar dori să trăiască. Am considerat că este vorba despre o iniţiativă bună. Prin implicarea autoguvernărilor în această formă de exprimare a voinţei publice se evidenţiază faptul că pentru noi este acceptabilă doar varianta unei regiuni unitare, independente a Pământului Secuiesc.

Numai că avântul UDMR pare să se fi împotmolit brusc. Un lucru este evident şi anume că au renunţat la mitingul preconizat pentru luna septembrie. Poate că acest lucru este de înţeles în cazul în care aşa cum promit, vor mobiliza cu toate instrumentele pentru marele marş din luna octombrie, organizat de CNS. Numai că de la anunţarea acţiunii de strângere de semnături au trecut peste trei săptămâni, iar întrebările nu au fost încă finalizate. Din ultima declaraţie a reieşit că nu este sigur că le va fi cerută locuitorilor opinia în legătură cu regiunea Pământul Secuiesc. Regiunea de dezvoltare formată din judeţele Harghita, Mureş şi Covasna nu este deloc identică cu regiunea Pământul Secuiesc, conturată în baza graniţelor istorice.

În cazul în care dorim să ne accentuăm cererile prin strângerea de semnături şi prin referendum, să nu ne fie teamă să vorbim despre ele şi să nu căutăm încă din start compromisul în privinţa formulării problemei.

Sursa. cotidianul Haromszek, nr. 6988 din 09.09.2013, autor Farcadi Botond

Serviciul de asistenţă juridică Miko Imre / Au depus reclamaţie împotriva suporterilor români

Serviciul de asistenţă juridică Miko Imre, înfiinţat de UDMR, s-a adresat prezidiului FIFA, pentru a atrage atenţia asupra noilor manifestări antimaghiare de la partida selecţionatelor româno-ungară de vineri seară, din cadrul preliminariilor CM. In scrisoarea semnată de Tamas Sandor, preşedintele adunării generale a judeţului Covasna, Antal Arpad, primarul oraşului Sfântu Gheorghe, şi Marko Attila, parlamentar UDMR, reclamanţii arată că atitudinea antimaghiară şi xenofobă a unor suporteri români nu reprezintă un fenomen izolat. „Mai nou a devenit o obişnuinţă ca la meciurile de fotbal să se scandeze în permanenţă afară cu maghiarii din ţară”.

Semnatarii plângerii se aşteaptă ca FIFA să adopte o atitudine fermă faţă de cei care generează o atmosferă antimaghiară. „Pentru noi, este inacceptabil ca în timp ce urmărim la televizor meciul, să vedem că vor să ne alunge din ţară. Dacă se întâmplă aşa ceva, trebuie să adoptăm o atitudine fermă, de fiecare dată. Nu putem tolera ca meciurile de fotbal sau orice alte activităţi sportive să devină scene ale instigării, ale intoleranţei şi ale urii” – au subliniat politicienii UDMR.

Semnatarii s-au referit la faptul că astfel de cazuri lasă urme adânci în comunitatea maghiară din Transilvania, slăbesc sentimentul de siguranţă al maghiarilor din Transilvania şi generează temeri şi neîncredere. Tocmai din această cauză, solicită FIFA ca prin aplicarea celei mai drastice sancţiuni, să indice faptul că sportul nu se referă la ură, ci la respect.

Serviciul de asistenţă juridică Miko Imre din Trei Scaune s-a mai adresat şi în trecut organismelor internaţionale de fotbal în contextul atitudinii antimaghiare a suporterilor români.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 6988 din 09.09.2013

Pentru ocrotirea limbilor minorităţilor

Parlamentul European a adoptat cu majoritate de voturi raportul privind ocrotirea limbilor aflate în pericol.

In introducerea documentului se menţionează faptul că actualele instrumente ale Uniunii Europene nu fac posibilă salvarea limbilor europene şi tocmai din această cauză multe dintre ele sunt într-un pericol decisiv. Dat fiind faptul că aceste limbi fac parte din moştenirea culturală europeană, raportul adresează rugămintea Comisiei Europene şi statelor membre să îşi schimbe politica de până acum şi prin intermediul unor programe de acţiune concrete şi prin intermediul unor instrumente bugetare să apere limbile aflate în pericol. In evidenţa Uniunii Europene figurează peste o sută de limbi periclitate. In raport au fost incluse propunerile care vizează amplificarea drepturilor de utilizare a limbii maghiarilor care trăiesc în afara graniţelor Ungariei.

Raportul privind protecţia limbilor periclitate a fost adoptat de Parlamentul European cu 645 de voturi pentru, 26 împotrivă şi 29 de abţineri.

Raportorul Francois Alfonsi, reprezentantul din Corsica al EFA, a accentuat înainte de vot: Diversitatea culturală reprezintă un element fundamental al integrităţii europene. De câte ori dispare o limbă, noi pierdem o parte a moştenirii noastre europene. Tocmai din această cauză, raportul aduce un nou avânt şi o nouă speranţă pentru milioane de europeni, care doresc să lase viitoarelor generaţii cultura şi moştenirea lor lingvistică.

Din partea Partidului Popular European, Tokes Laszlo a fost responsabil cu raportul. La propunerea sa, în textul final a fost cuprinsă ideea potrivit căreia statele membre trebuie să se delimiteze de aspiraţiile legate de asimilare şi „trebuie să dea dovadă de toleranţă faţă de comunităţile lingvistice şi etnice periclitate”. La propunerea lui Tokes, în textul raportului a fost inclusă şi ideea potrivit căreia învăţământul în limba maternă este instrumentul cel mai eficient, şi tocmai din această cauză acesta trebuie susţinut într-un mod instituţional, cu fonduri bugetare.

Textul adoptat de către Parlamentul European critică atât practica Comisiei Europene cât şi practica de până acum a unor state membre. Deşi Tokes Laszlo a iniţiat adoptarea unei linii directoare valabile pentru întreaga Uniune Europeană, reprezentanţii şi unele fracţiuni au reuşit să cadă la un numitor comun într-o formulă de compromis, potrivit căreia Comisia Europeană să întreprindă măsuri favorabile în interesul comunităţilor în cauză. In legătură cu latura transilvăneană a raportului privind ocrotirea limbilor periclitate, Tokes a declarat în comunicatul său de ieri: „La începutul mandatului meu mi-am fixat ca obiectiv iniţierea creării codexului privind ocrotirea minorităţilor europene. Raportul reprezintă un punct de plecare în această direcţie. Numărul maghiarilor din Transilvania scade în mod tragic şi în ultimii 90 de ani am devenit o comunitate periclitată. Limba maternă a maghiarilor din România, înţelegându-i în acest caz şi pe secui şi pe ceangăi, este considerată ca şi limbă care se află în pericol. Mă bucur de faptul că reprezentanţii români au votat raportul. Guvernul României trebuie să îşi schimbe politica de până acum”. Tokes Laszlo şi-a exprimat bucuria în legătură cu faptul că în timp ce Uniunea Europeană acordă o atenţie aparte ocrotirii animalelor, plantelor şi naturii, acordă atenţia necesară şi ocrotirii limbilor. El a vorbit (…) despre cazul ceangăilor din România şi al vlahilor din Serbia, care sunt privaţi de identitatea lor tocmai prin asimilarea lor lingvistică. Europa trebuie să-şi apere propriile popoare şi proprii cetăţeni – a declarat el.

În legătură cu raportul, propuneri de modificare – referitoare la utilizarea limbii maghiare de către minorităţi şi în legătură cu utilizarea limbii maghiare de către ceangăi – au fost înaintate şi de Gal Kinga, europarlamentar.

Ca urmare a acestui fapt, a fost introdus în text ideea potrivit căreia ţările trebuie să considere toate limbile vorbite pe teritoriul lor ca fiind nu o povară, ci o valoare, o posibilitate. Adoptarea raportului a fost salutată şi de către Winkler Gyula, europarlamentar UDMR. „Eu personal sunt în totalitate de acord cu ideea că învăţământul în limba maternă este cel mai eficient, aşa cum se formulează şi în raport. Tocmai din această cauză încurajez statele membre să respecte acest principiu în politica lor educaţională” – a declarat Winkler, după desfăşurarea votului. Potrivit europarlamentarului UDMR, politica Comisiei Europene, privind diversitatea lingvistică, trebuie regândită şi trebuie finanţată în mod corespunzător în următorul ciclu bugetar.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 6991 din 12.09.2013

La judecătorie sunt respinse cererile formulate în limba maghiară

România nu aplică normele juridice internaţionale vizând utilizarea limbilor minoritare, având în vedere că în cazul proceselor civile sau administrative aflate pe rol la judecătorii, cererile depuse în limba maghiară nu sunt acceptate. Legat de problema respectivă au înaintat reprezentanţii UDMR un proiect de lege.

In cadrul conferinţei de presă de ieri, Marton Arpad, deputat sub culorile UDMR din Trei Scaune, a precizat: echipa de lucru formată din specialişti ai Consiliului Europei au efectuat controale, pe parcursul verii, pe trei ani retroactiv, cu privire la modul în care au fost aplicată carta limbilor regionale şi minoritare, ratificată de ţara noastră în anul 2007. In chestionarele transmise diferitelor ministere, instituţii de stat, s-a aşteptat răspuns şi la întrebări cum ar fi: dacă manualele vorbesc sau nu despre istoria şi tradiţiile minorităţii maghiare, dacă este sau nu predată această disciplină, în ce limbă şi în câte ore pe săptămână.

Marton Arpad a menţionat: din cele 13 întrebări vizând învăţământul şi justiţia, în cazul României doar la două s-a confirmat că prevederile sunt respectate. In articolul nr.9 din cartă se precizează: în cazul proceselor penale, civile sau administrative, părţile implicate pot vorbi în propria limbă maternă în faţa instanţei, atât verbal, cât şi în scris, de asemenea, cererile, dovezile pot fi înaintate în limba maternă. Judecătoria nu poate respinge niciun document doar pentru motivul acela că acesta nu a fost scris în limba română.

UDMR doreşte ca articolul nr.9 din cartă să intre în vigoare sub formă de lege.

Sursa: cotidianul Szekely hirmondo, nr. 175 din 13.09.2013, autor Levai Barna

Sf. Gheorghe

30.09.2013

Biroul de presă al

Centrului European de Studii Covasna – Harghita

2013 Revista presei maghiare 17 by Dan Tanasă



Tags: , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

2 Responses to Revista presei maghiare din România 01.09 – 15.09.2013

  1. man alexandru says:

    CEI CARE INSISTA PENTRU REGIONALIZARE VOR SA INTRE IN ISTORIE..PRIMUL PAS PENTRU FEDERALIZARE ROMANIEI..SA STEARGA CEA CE AU REALIZAT INAINTASII NOSTRII CU ATITEA JERTFE..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "Revista presei maghiare din România 01.09 – 15.09.2013"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/revista-presei-maghiare-din-romania-01-09-15-09-2013/