Revista presei maghiare din România 15.12 – 31.12.2012

January 11, 2013 • Centrul European de Studii Covasna-Harghita • Views: 1031

Centrul European de Studii Covasna – Harghita 

Revista Presei Maghiare

Nr. 24 / 15-31.12.2012

Măcelarul cu privirea piezişă

Ar fi bine ca victoria UDMR şi reţinerea maghiarimii transilvane faţă de campania radicală a partidului mai puţin cunoscut să nu împingă în plan secund cauza autonomiei culturale, respectiv a autonomiei teritoriale a Pământului Secuiesc. Oamenii de bază ai UDMR vorbesc în permanenţă pe lângă: mai importante decât autonomia sunt remedierea traiului greu al comunităţii noastre, crearea de locuri de muncă sau împiedicarea câtorva legi promise, nefavorabile pentru noi .

Kovacs Peter, secretarul general al uniunii, îi alungă lui Tokes Laszlo îngrijorarea că UDMR ar fi semnat un pact cu Ponta şi ai săi, inclusiv pentru punerea la rece a autonomiei , propunându-i ca în locul teoriei conspiraţiei să se ocupe de motivele înfrângerii partidului pe care îl susţine.

Este adevărat că în programul UDMR figurează autonomia culturală, respectiv teritorială, însă de-a lungul anilor, pe motivul participării sale la guvernare, a pus-o, într-adevăr, la rece. Iar cuvântul nerostit nu valorează, într-adevăr, nimic.

Este posibil ca Partidul Popular să nu-şi fi măsurat bine posibilităţile atunci când a plasat autonomia, regionalizarea în centrul campaniei sale, şi probabil că ar fi trebuit să ţină cont şi de faptul că pretenţia la autonomia teritorială generează o oarecare neîncredere, teamă în rândul membrilor comunităţii noastre. Insă numai pentru că aceştia nu ştiu exact ce înseamnă autonomia internă – adică în interiorul graniţelor statului .

Dacă ne gândim bine, la oamenii de rând ajung informaţii cât se poate de puţine. In schimb constatăm în fiecare zi că atât regionalismul cât şi autonomia teritorială generează o opoziţie elementară în rândul românilor, şi ei ţinuţi în aceeaşi ceaţă magică.

UDMR îşi motivează neputinţa în această privinţă prin dorinţa sa veşnică de a intra la guvernare. Insă atunci trebuie spus acest lucru, la fel cum trebuie spus şi faptul că aspiră la scaune ministeriale. Palavrele de tip Kovacs Peter, atitudinea sa de măcelar cu privire piezişă – priveşte într-o parte şi taie în alta – sunt absolut inutile.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 6771 din 15.12.2012, autor Simo Erzsebet

Sub vraja articolului 1

Partidul de tip Antonescu i-a impus UDMR-ului condiţii: poate ajunge la guvernare doar dacă recunoaşte articolul 1 din constituţia discriminatorie, votată în 1991. Constituţia de tip Iorgovan a fost adoptată într-o conjunctură istorică în care naţionalismul românesc era în toi şi teroriza naţiunile civilizate ale Europei. A fost adoptată într-o perioadă în care cei de teapa lui WC Tudor, Haidu Victor şi Funar îşi puteau revărsa după bunul lor plac ura faţă de maghiari. Atunci, în urmă cu 20 de ani, reprezentanţii maghiarimii nu au votat constituţia română. Nu au votat-o, pentru că ea nega maghiarimea şi limba maghiară, existenţa regiunilor istorice şi a microregiunilor, tot ceea ce nu era un bun român în această ţară. Acel NU rostit atunci de UDMR a fost o jignire enormă pentru politica română, pe acest NU s-a clădit accentuarea periodică a naţionalismului în România. Asta ne-au reproşat timp de 20 de ani, la care au adăugat şi faptul că nu suntem cetăţeni loiali ai acestei ţări.

Recomandarea de acum este o oarecare presiune exercitată asupra UDMR, pentru ca aceasta să recunoască, în numele comunităţii maghiare din România, caracterul NATIONAL, cu alte cuvinte PUR ROMANESC, al ţării. Dacă reprezentanţa noastră ar fi recunoscut articolul 1 din constituţie în schimbul câtorva posturi de miniştri sau de secretari de stat, ar fi renunţat la toate acele lucruri pentru care merită şi trebuie să luptăm. Ar fi comis o greşeală istorică dacă ar fi vândut maghiarimea din România pentru totdeauna.

Sursa: cotidianul Szekely hirmondo, nr. 245 din 20.12.2012, autor Karda Zoltan

În evul mediu, Transilvania a fost parte a regatului ungar, ea nu poate fi considerată sub nici o formă românească / Un istoric român cinstit, cu cărţile pe faţă

Interviul care urmează i-a fost acordat de Marius Diaconescu postului Radio France International, care emite din Bucureşti. Istoricul de 42 de ani, născut în Maramureş, la Tăuţii-Măgheruş, care este stabilit acum la Bucureşti, unde şi predă, a absolvit cursurile UBB Cluj şi şi-a obţinut titlul de doctor la Universitatea de Stiinţe Eotvos Lorand din Budapesta. Este specializat pe istoria medievală a voievodatelor româneşti, astfel că merită să-i urmărim constatările cu atenţia cuvenită.

M.D.: – Din păcate, manualele sunt din ce în ce mai sumare, deoarece în liceu, predării istoriei i se acordă o importanţă din ce în ce mai mică. In acelaşi timp, la 20 de ani de la schimbarea regimului, suntem încă tributari istoriografiei comuniste naţionaliste referitoare la evul mediu şi epoca modernă. In manualele de istorie continuă să predomine o imagine sacră, standard, tabu despre domnitorii români, iar în mintea copilului devenit adult se întipăreşte această imagine.

Elevii au învăţat că în evul mediu, Transilvania a fost stat românesc. Ei cred că voievodul Transilvaniei a fost ales de boierii români. Prostii, deoarece în evul mediu, Transilvania a fost parte a regatului ungar, sub nici o formă a României. Voievodul Transilvaniei era un demnitar de rang înalt, a treia poziţie în ierarhia din Ungaria, şi era numit direct de regele Ungariei. Nobilii români care trăiau pe teritoriul Transilvaniei aveau, pe teritoriul regatului ungar, aceleaşi drepturi ca oricare alt nobil, nu erau sub nici o formă majoritari şi oricum nu ei au decis cine să fie voievodul Transilvaniei. Aş mai aminti aici şi de miturile conform cărora românii erau asupriţi în Transilvania.

– Nu este adevărat?

– Nu, pentru că în evul mediu, ţăranul român avea acelaşi statut ca şi cel maghiar. Din păcate, noi privim astăzi istoria evului mediu cu ochii omului contemporan sau modern. Adică, realităţi din secolul XVIII, XIX sau XX, în care au fost animozităţi puternice româno-maghiare, le transpunem şi în evul mediu. Aceasta este o mare greşeală.

– După toate acestea, oare cum îşi vedeau situaţia românii din evul mediu?

– În evul mediu, românii din Transilvania spuneau trăiască regele. Adică îl considerau al lor pe domnitorul Ungariei, indiferent că era vorba de Matyas sau Sigismund. Nu se gândeau deloc la principii Munteniei sau Moldovei. La finele secolului al XVIII-lea, ca răspuns la strădaniile austriece de asimilare, a apărut naţionalismul maghiar, care a câştigat teren în ţară şi, căpătând un accent politic, s-a transpus în animozităţile româno-maghiare.

Sentimentul de unitate medievală românească reprezintă un alt mit al istoriografiei româneşti. Nu exista aşa ceva.

– Care este adevărul despre aşa-numitul front român antiotoman?

– Nu este nimic adevărat. Românii s-au luptat cu turcii în conjuncturi clar delimitate. Nu am luat noi iniţiativa bătăliei cu turcii ca să salvăm Europa. Am luptat cu ei atunci când condiţiile au impus-o şi într-adevăr au existat fapte eroice despre care lumea nu ştie nimic. Din păcate, accentul s-a mutat pe frontul comun antiotoman al celor trei ţări române, care nu a existat niciodată. Fiecare şi-a consolidat şi apărat propriul tron, iar boierii din jurul domnitorilor şi-au urmărit doar interesele personale, scoţându-şi ochii unii altora în acest scop. O astfel de falsificare a istoriei poate fi regăsită şi în filmul intitulat Mihai Viteazul, când, certându-se cu un căpitan polonez, boierii români declară că vor depune armele, deoarece nu pot lupta împotriva domnitorului Munteniei, pentru că este român. Doar din secolele XVIII-XIX putem vorbi de sentiment de unitate, de naţionalism românesc.

– D-voastră cum aţi face un film despre Mihai Viteazul?

– Aş plasa întreaga strădanie de unificare naţională în contextul european al războiului de 15 ani. Timp de aproximativ un an, voievodul Mihai şi-a asumat într-adevăr un rol uriaş, deoarece a purtat pe proprii săi umeri povara războiului antiotoman. Din păcate, cu excepţia regelui Rudolf, contemporanii nu i-au recunoscut însemnătatea lui Mihai. Iar noi mai şi amplificăm această însemnătate, dăunându-i, prin această falsificare a istoriei, credibilităţii noastre.

Motivul unirii a fost exclusiv de natură strategică. La 1526, odată cu înfrângerea de la Mohacs, regatul ungar a dispărut din centrul Europei. Practic, echilibrul de forţă al regiunii a dispărut, pentru că austriecii nu erau destul de puternici pentru a-l putea menţine singuri. Pe la 1600, în contexul războiului de 15 ani, Mihai Viteazul a urmat sfatul cancelarului de origine română Josika Miklos, şi a ajuns la concluzia că prin unirea celor trei principate române ar putea reprezenta o putere militară însemnată. Intr-un final, Bathory a respins acest proiect, însă Mihai a îmbrăţişat ideea unificării. Ea a fost dată apoi uitării timp de două secole şi redescoperită abia de paşoptişti. Ştiaţi că manualele de istorie din secolul al XIX-lea abia pomenesc de voievodul Mihai?

În secolul al XIX-lea, Bălcescu a devenit cunoscut în principal datorită ideilor sale politice, nicidecum ca istoric. Românii sub Mihai Viteazul figura mai degrabă ca un roman istoric. Să fim serioşi, nu a studiat documente, nu a cercetat în arhive după cerinţele istoriografiei din secolul al XIX-lea. Dacă tot vorbim de Mihai Viteazul, ştiţi cum şi-a strâns averea şi cum a ajuns pe tron? L-a cumpărat cu banii obţinuţi pe oile vândute imperiului otoman şi cu credite. Prima faptă antiotomană a lui Mihai a fost în 1594, când şi-a chemat creditorii la o petrecere la care i-a ucis la grămadă. Istoriografia şi poporul interpretează această faptă ca fiind una eroică.

Sursa: cotidianul Szekely hirmondo, nr. 245 din 20.12.2012

Prefectul discriminează

Prefectul Codrin Munteanu nu respectă dreptul locuitorilor maghiari din judeţ la informare în limba maternă -a stabilit Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în urma analizării plângerii depuse de un cetăţean din Sfântu Gheorghe. In hotărârea de mai multe pagini, adoptată în unanimitate, se stabileşte acel aspect pe care îl poate observa cel care analizează site-ul prefecturii: există foarte puţine informaţii în limba maghiară, deşi 73,8% dintre locuitori sunt maghiari iar legea în cauză prevede informarea în limba maternă în cazul minorităţilor care ating procentul de 20%. Din hotărâre reiese că prefectura a încercat să se delimiteze de acuzaţie, a criticat calitatea reclamantului, a invocat lipsa de timp şi lipsa de personal. A spus că este vorba despre vechiul site, ş.a.m.d. CNCD nu a acceptat aceste lucruri. Consiliul a stabilit că prefectul judeţului Covasna a refuzat indirect dreptul minorităţii maghiare la informare în limba maghiară, încălcând astfel legea. In pofida acestui fapt, nu există sancţiuni, nu există nici măcar amendă ci doar o recomandare în vederea soluţionării situaţiei. Omul guvernului, însărcinat să se ocupe de supravegherea legalităţii, ar putea fi obligat să respecte legea printr-o hotărâre a instanţei, însă pentru asta trebuie dat în judecată.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 6776 din 21.12.2012, autor Demeter J. Ildiko

Istoria secuilor

Prin intermediul cărţii, cititorul îşi dă seama de faptul că maghiarii secui au un trecut şi o cultură pe care îşi pot edifica viitorul. Înaintaşii noştri au luptat pentru dăinuire cu arma, inteligenţa şi prin muncă. Ne-au apărat pământul nostru natal, ne-au păstrat limba maternă şi tradiţiile. În timp ce pe teritoriul Transilvaniei, maghiarii indigeni au devenit minoritari – în masa de români stabiliţi aici de-a lungul secolelor -, regiunea locuită de secui a rămas citadela maghiarilor din Transilvania. Citind această carte, oricine se poate convinge de faptul că secuii nu sunt imigranţi, ci un popor indigen. Manualul intitulat Istoria secuilor conţine foarte multe informaţii, fiind o lucrare interesantă .

De ce manualul nu a fost realizat mai devreme? Deoarece România continuă să fie un stat naţionalist, centralizat, care limitează drepturile comunitare, care nu tolerează, nici măcar în documentele oficiale, denumirea de Pământ Secuiesc. La graniţele de judeţ, statul dispune înlăturarea panourilor care indică denumirea de Pământ Secuiesc şi acţionează împotriva drapelului poporului secuiesc. Constituţia română prevede clar că România este un stat naţional omogen. Nu trebuie să ne mirăm că naţionaliştii români extremişti aspiră la desfiinţarea Pământului Secuiesc. Ei ştiu că dacă acest teritoriu va fi inclus într-o regiune mai mare, poporul secuiesc – împins în situaţia de minoritar – va împărtăşi soarta maghiarilor din Transilvania. Este de înţeles că politica română are interese contrare creării unei identităţi naţionale secuieşti puternice. Ea ştie cât de importantă este cunoaşterea istoriei. Tocmai din această cauză, poporului României îi este prezentată şi în momentul de faţă o istorie născocită.

Sunt conştienţi de faptul că un popor care nu îşi cunoaşte trecutul, îşi poate pierde mult mai uşor identitatea naţională. Această idee a fost formulată în politica internaţională încă înainte de înfiinţarea regatului român (1881). Nu trebuie să ne mirăm că ministrul educaţiei, Constantin Anghelescu, a desfiinţat în legea emisă în anul 1923 şi predarea în limba maternă a istoriei române.

În pofida piedicilor se poate spune că istoria secuilor poate fi predată şi cunoscută ca disciplină opţională. De acum înainte, de noi depinde acest lucru!

Piedici în calea scrierii cărţii

Prin scrierea acestei cărţi, autorii s-au angajat la o sarcină dificilă. Ei au trebuit să aibă în vedere ca volum să corespundă capacităţii intelectuale a elevilor de clasele VI-VII. Autorii lucrării au trebuit să facă în aşa fel încât să nu se abată de la poziţia scrierii (foarte) oficiale a istoriei maghiare. De fapt acesta este punctul forte al cărţii.

Potrivit caracteristicilor dezvoltării sociale, istoria secuilor nu poate fi împărţită pe perioade, într-un mod obişnuit. Se ştie că în perioada în care li s-au alăturat maghiarilor, secuii trăiau într-o societate organizată din punct de vedere militar.

Sarcina întregului popor

Cititorul dispune de prima carte de istorie a secuilor, care oferă o imagine deplină despre trecutul poporului nostru. Manualul prezintă istoria poporului nostru până în zilele noastre şi le oferă pedagogilor posibilitatea de a putea transmite informaţiile către elevi. Predarea istoriei noastre a devenit o sarcină stringentă a întregului popor. Toţi pedagogii, inclusiv învăţătorii, trebuie să se implice în formarea identităţii naţionale secuieşti. Mai mult ca sigur că pentru ei, predarea materialului va reprezenta o problemă de suflet. Acesta poate fi dezbătut şi sub forma lecturii suplimentare şi poate fi completat cu unele cunoştinţe referitoare la istoria locală.

Activitatea în acest sens nu trebuie lăsată în totalitate în seama profesorilor de istorie. De ce? Pentru că există multe lucruri care trebuie neutralizate! Consider că nu este de ajuns, adică nu ne putem mulţumi ca în următorii 2 ani, istoria poporului nostru să fie cunoscută doar de câteva mii de elevi de clasele VI şi VII. Pe Pământul Secuiesc au crescut patru generaţii care au fost private de propria lor istorie. Majoritatea profesorilor de istorie nu au învăţat nici ei despre istoria secuilor.

Majoritatea pedagogilor pot acumula acum informaţii despre istoria propriului lor popor. Acest lucru trebuie să reprezinte pentru ei o cerinţă şi o obligaţie. Fără aceste aspecte activitatea lor şi educaţia nu sunt depline.

Trebuie procedat în aşa fel încât această istorie să fie îndrăgită de copii şi să fie apropiată de sufletul lor. Acest lucru necesită o pregătire temeinică. Trebuie de asemenea ştiut că în actuala vâltoare a tehnicii, când pe posturile de televiziune, în tabloide şi pe internet sunt prezentate minciuni şi dezinformări uriaşe, este nevoie de această carte!

Cum poate fi dobândită?

Lecţia introductivă, intitulată Pământul nostru natal, face posibilă cunoaşterea geografiei Pământului Secuiesc. Este vorba de şase pagini.

A doua şi a treia lecţie se intitulează Istoria străveche a Pământului Secuiesc. Romanii şi perioada migrării. Trebuie să cunoaştem desigur şi cine a trăit pe aceste meleaguri în perioada de dinainte de stabilirea secuilor.

Materialul poate fi utilizat cel mai mult de profesorii de limbă maghiară, deoarece de această temă se leagă foarte multe lucrări şi biografii. Profesorii de religie au posibilitatea de a prezenta în cadrul orelor de religie rolul organizaţiei confesionale de pe Pământul Secuiesc, rolul confesional şi cultural al zonei Şumuleu Ciuc, rolul favorabil al reformei privind extinderea învăţământului în limba maternă.

Orele de desen oferă posibilitatea prezentării ilustraţiilor din volum, prin care pot fi cunoscute arhitectura Pământului Secuiesc, cetăţile secuieşti, stilul arhitectural al bisericilor, frescele şi scrierea runică. Scrierea runică poate fi exersată şi în cadrul orelor de limba şi literatura maghiară. Prin toate acestea, elevii pot cunoaşte temeinic valorile turistice ale micii noastre patrii. Este nevoie de acest lucru deoarece putem constata deseori că mulţi trec indiferenţi pe lângă localitatea lor natală, pe lângă bisericile oraşului lor, deoarece nu ştiu mare lucru despre ele, dat fiind faptul că în cadrul procesului educaţional abia dacă au aflat informaţii referitoare la secui.

În baza manualului, profesorii de istorie, de geografie, diriginţii, comunitatea profesorală ar putea organiza împreună drumeţii în natură, excursii, în scopul cunoaşterii pământului nostru natal. Ar putea vizita împreună muzeele noastre, locurile noastre memoriale.

Istoria secuilor poate fi cunoscută în mod temeinic dacă la nivelul claselor, şcolilor, comunităţilor, oraşelor şi judeţelor se organizează concursuri de istorie. Concursurile Cine ştie câştigă ar trebui să includă cele peste 500 de localităţi secuieşti de pe Pământul Secuiesc. Dat fiind faptul că aceste concursuri s-ar extinde pe tot Pământul Secuiesc, aş propune ca titlul concursului să fie Pământul Secuiesc este patria mea!.

Cine are nevoie de acesta?

Ar fi bine ca pedagogii şi elevii să intre gratuit în posesia acestei cărţi. Este vorba despre o sarcină uriaşă, care ar merita să fie analizată. Este clar că acest lucru poate fi realizat doar pe termen lung. Sper însă că liderii celor două judeţe şi jumătate (Pământul Secuiesc) vor găsi o modalitate pentru înfăptuirea acestei idei. S-ar putea aplica pentru obţinerea de sprijin din străinătate, iar contribuţia din impozitul pe venit ar putea fi direcţionată în această direcţie, prin intermediul unei fundaţii înfiinţate în acest scop. In momentul de faţă, oamenii nu prea mai sunt dispuşi să cumpere cărţi. Tocmai din această cauză este important ca Istoria secuilor să existe în biblioteca fiecărui elev secui.

Semnatarul acestor rânduri este de părere că pe lângă realizarea autodeterminării interne a secuilor şi a autonomiei teritoriale depline, cunoaşterea istoriei secuieşti poate reprezenta una din staţiile luptei noastre pentru dăinuirea noastră naţională, dat fiind faptul că acest lucru este baza ataşamentului şi legăturii faţă de pământul natal. După 93 de ani, este necesar ca toată lumea să citească această carte, să o discute şi să o analizeze. Este o lectură utilă chiar şi pentru cei care nu sunt de acord cu toate aspectele descrise în ea. Acest manual este util pentru toată lumea, chiar şi pentru specialişti.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 6777 din 22.12.2012, autor Kadar Gyula

Poliţie în limba maghiară!

O persoană fizică a depus la CNCD o plângere împotriva posturilor de poliţie din Târgu Secuiesc şi Corund. Reclamantul menţionează că, în baza legilor în vigoare, activitatea poliţiei poate fi considerată ca făcând parte din categoria serviciilor publice, ca urmare, poliţiştii sunt obligaţi să utilizeze limba maghiară în cele două localităţi amintite, în care procentul populaţiei maghiare este de peste 90%. Potrivit IPJ Covasna, posturile locale de poliţie nu intră sub incidenţa legii administraţiei publice, ca atare, nu sunt obligate să utilizeze mai multe limbi. CNCD i-a dat câştig de cauză reclamantului, însă nu a sancţionat cu amendă nici postul de poliţie din Târgu Secuiesc, nici pe cel din Corund.

Sursa: cotidianul Szekely hirmondo, nr. 247 din 27.12.2012

Sf. Gheorghe

11.01.2013

Biroul de presă al

Centrului European de Studii Covasna – Harghita

2012 Revista presei maghiare 24 by Dan Tanasă



Tags: , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata noutățile! Conectează-te!

Send this to a friend