Revista presei maghiare din România 15 august – 15 septembrie 2015

October 26, 2015 •Centrul European de Studii Covasna-Harghita •Views: 1805

Centrul European de Studii Covasna – Harghita 

Revista Presei Maghiare

Nr. 16 / 15-31.08.2015

Nr. 17 / 01-15.09.2015

Vlahul Duma Andras

În cadrul universităţii libere de la Izvorul Mureşului, preotul ortodox Boian Alexandrovici din Valea Timocului (Serbia), liderul vlahilor cu sentimente româneşti, i-a rugat pe cei din ţara-mamă să renunţe la popularizarea modelului minoritar românesc şi să procedeze la fel cum procedează Ungaria cu proprii săi conaţionali. Preotul a spus şi de ce este nevoie de acest lucru: deoarece sârbii îi asupresc, îi asimilează, iar ei au sentimentul că România îi ignoră pe vlahii din Valea Timocului într-o măsură care îi revoltă pe toţi oamenii sensibili la respectarea drepturilor minorităţilor. Ca maghiar transilvan, ştiu foarte bine la ce se referă şi nu înţeleg de ce România permite aşa ceva (ba da: pentru că dacă ia atitudine faţă de vlahi, ar trebui să-mi dea şi mie drepturi). Situaţia vlahilor este atât de proastă încât nu este comparabilă cu cea a maghiarilor din Transilvania, ci doar cu cea a ceangăilor din Moldova. Să spunem lucrurilor pe nume: ceea ce se petrece cu minoritatea vlahilor este un genocid cultural, uciderea sufletului unui popor, crucificarea limbii sale. Şi am o veste proastă pentru preotul Boian: statul al cărui cetăţean sunt de când m-am născut (România) nu va spune niciodată aceste lucruri.

Sursa: cotidianul Szekely hirmondo nr. 156 din 17.08.2015, autor Santha Attila

Potapi Arpad Janos la Lendava / Maghiarimea caută solidaritatea

Maghiarimea, care îşi aniversează astăzi sărbătoarea naţională, poartă şi caută solidaritatea în adâncul sufletului său – a formulat Potapi Arpad Janos, secretar de stat ungar responsabil de politica naţională, în cuvântarea rostită ieri, în localitatea slovenă Lendava. Maghiarii din ţara-mamă au nevoie, pentru autodefinire, de maghiarii din Moravia, cei din afara graniţelor, la fel cum este important şi pentru dumneavoastră destinul celor din ţara ciuntită – a afirmat politicianul. Maghiarimea, de la Domanjsevci până la Sândominic din Transilvania, trăieşte şi astăzi, şi formează o naţiune unitară – a arătat secretarul de stat. Toate acestea se bazează pe un fundament puternic, clădit de regele Stefan pentru ţara sa şi poporul său maghiar din Bazinul Carpatic: credinţa fermă, capacitatea de a ierta mereu, năzuinţa la perfecţiune, respectiv dragostea creştină. Horvath Ferenc, preşedintele Consiliului Comunităţii Naţionale Autoguvernamentale Maghiare din Moravia, a subliniat: maghiarii din Moravia se confruntă cu anumite provocări. După cum a menţionat el: Trebuie să găsim şi noi calea care asigură posibilitatea ca maghiarimea din Moravia, care trăieşte aici deja de o mie de ani, să poate dăinui, să prospere şi să-i transfere ceva şi generaţiei următoare.

Sursa: cotidianul Haromszek nr. 7575 din 20.08.2015

Cere sau nu Ungaria revizuirea tratatului de bază? / Dispută în flăcări pe tema autonomiei

In cadrul unei secţiuni derulate cu ocazia Zilelor Maghiare din Cluj, vicepreşedintele fracţiunii FIDESZ, Gulyas Gergely, şi copreşedintele formaţiunii LMP, Schiffer Andras, au polemizat pe marginea susţinerii ungare a strădaniilor autonomiste maghiare de peste hotare. După cum a reieşit, nu prea putem miza pe sprijinul ţării-mamă. In opinia lui Schiffer Andras, prin înlocuirea politicii externe bazate pe principiul valorilor cu slujirea intereselor economice de moment, Ungaria a renunţat la susţinerea strădaniilor autonomiste de peste hotare. Geostrategia subordonată mercantilismului a creat impresia că Ungaria este vasala lui Putin, iar Bucureştiul profită extraordinar de pe urma acestui lucru. Cu asta face comerţ ambulant la Bruxelles şi la Washington, iar aceasta este o lovitură uriaşă dată strădaniilor maghiarimii de peste hotare – a declarat Schiffer Andras. Gulyas Gergely a dezminţit faptul că guvernul ar fi deviat de pe calea politicii externe bazate pe principiul valorilor şi a considerat nedreaptă acuzaţia că strădaniile autonomiste de peste hotare nu sunt sprijinite. După ianuarie 2012, o astfel de activitate din partea statului ungar ar fi contrară inclusiv constituţiei ungare – a afirmat el. A recunoscut în schimb că aprecierea Ungariei în străinătate nu este una bună . A adăugat că nu trebuie să ne aşteptăm la minuni din partea organismelor internaţionale. In timpul guvernelor lui Antall Jozsef şi Horn Gyula şi pe vremea primului guvern Orban Viktor, aprecierea Ungariei în plan internaţional a fost una bună, însă nici atunci nu s-a reuşit progresarea strădaniilor autonomiste de peste hotare. Gulyas Gergely a fost şi el de părere că adoptarea unei atitudini comune de către ţările din regiune este împiedicată de negarea drepturilor comunitare fundamentale. Intrebaţi fiind de către corespondentul MTI dacă Ungaria va iniţia cumva revizuirea tratatului de bază româno-ungar semnat în 1996, ambii au oferit nişte răspunsuri nuanţate. Gulyas Gergely a spus că iniţiativa revizuirii ar avea exclusiv un caracter simbolic, deoarece nu prea sunt şanse să se ajungă, cu actualul guvern român, la o înţelegere în problemele delicate. Schiffer Andras a fost de părere că Ungaria ar trebui să profite de posibilitate, însă trebuie să ţină cont de faptul că în România, relaţia maghiaro-română este o carte de politică internă, iar aducerea în discuţie a problemei de către partea ungară ar putea deveni şi ea un element al luptei electorale din România.

Sursa: cotidianul Szekely hirmondo nr. 161 din 24.08.2015

Mâna maghiară întinsă şi respingerea ei / Interviu cu Jeszenszky Geza pe tema relaţiilor ungaro-române

Dr. Jeszenszky Geza, fost ministru de externe al guvernului Antall, fost ambasador al Ungariei la Washington, Norvegia şi, ulterior, în Islanda, respectiv soţia sa, Hejj Edit, s-au aflat, la sfârşitul săptămânii trecute, într-o vizită în Trei Scaune. Interviul exclusiv cu distinsul diplomat a fost realizat la casa din Imeni a familiei Turoczy.

– În calitate de fost conducător al diplomaţiei ungare, cum apreciaţi actualele relaţii ungaro-române?

– Au existat între cele două ţări şi relaţii mai puţin fericite decât cele cultivate în prezent, şi mă refer aici nu la epoca ceauşistă, ci la era Iliescu de după schimbarea de regim, perioadă în care am îndeplinit funcţia de ministru de externe. Am avut meciuri serioase cu omologul meu român, Adrian Năstase. Succesorul său, Teodor Meleşcanu, făcea parte dintr-o altă categorie, am reuşit să ajung cu el la o ameliorare semnificativă a situaţiei, însă concilierea sinceră şi înţelegerea dorită între cele două naţiuni nu s-au realizat nici atunci, iar în prezent suntem şi mai departe de aşa ceva. Situaţia nu este în favoarea nimănui, şi lucrurile ar putea fi schimbate, având în vedere că teoretic noi suntem aliaţi, state membre ale UE şi NATO, iar pericolele – valul de imigranţi şi naţionalismul rus – ne ameninţă la fel. Problema este aceeaşi ca cea persistentă acum 25 de ani, adică situaţia maghiarilor din Transilvania şi revendicările lor juste. Unele dintre acestea s-au îndeplinit, însă nici de departe atâtea cât am apreciat şi eu ca fiind juste . Situaţia se poate schimba dacă se vor produce şi schimbări personale. O şansă în acest sens o reprezintă apropiatele alegeri din România, şi oricare ar fi componenţa noului guvern, acesta deschide mereu spre noi posibilităţi . In opinia mea, este important şi pentru Ungaria, este nu numai în interesul ei, ci reprezintă chiar o obligaţie ce-i revine să încerce să se folosească de această şansă. Adevărul este că o caracteristică a ultimilor 25 de ani o reprezintă mâna maghiară întinsă şi respingerea ei. Suntem convinşi că lucrurile nu vor fi mereu aşa. Trebuie identificate între cele două ţări programe comune, care le vor uni. Am nişte idei în acest sens, una din ele fiind dezvoltarea din punct de vedere turistic a Pământului Secuiesc. Despre acest aspect am discutat la Miercurea Ciuc, cu Borboly Csaba, preşedintele consiliului judeţean şi colegii săi. Dacă cele două guverne ar ajunge la un acord în acest sens, ar fi îmbunătăţite condiţiile locale, ar fi create noi locuri de muncă, s-ar dezvolta turismul, iar în urma acestora s-ar apropia cele două guverne, cele două naţiuni.

– Cum apreciaţi valul de imigranţi ce a invadat Europa şi Ungaria? Gardul ridicat la graniţa dintre Ungaria şi Serbia va rezolva problema?

– N-o va soluţiona. Mi-e teamă că rolul gardului va fi doar acela ca o bună parte din imigranţi să-i revină României. Trebuie făcut doar un ocol mai mic. Împiedicarea valului de imigranţi cu ajutorul unui gard este o măsură lipsită de speranţă, la fel cum este şi stăruinţa de a opri o viitură uriaşă cu ajutorul unui dig. Ar fi nevoie de întreprinderea unor măsuri comune.

Sursa: cotidianul Haromszek nr. 7579 din 25.08.2015, autor Iochom Istvan

FCRCHM se isterizează / Numai drapelul nu!

Să nu fie adoptat drapelul judeţului Covasna – asta le cere ministrului de interne şi preşedintelui Comisiei Naţionale de Heraldică Forumul Civil al Românilor din Judeţele Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM). În opinia organizaţiei – care acţionează în numele a 25% din numărul locuitorilor judeţului -, deşi au fost întotdeauna majoritari în Transilvania (sic!), românilor le-au fost negate drepturi elementare, nu şi-au putut construi biserici din piatră, nu au fost reprezentanţi de nimeni în administraţie, nu au putut apărea în simbolistica heraldică locală. Acest lucru este folosit acum în mod cinic pentru a se susţine că nici nu există români în Transilvania. Pornind de la acest lucru, elementele româneşti sunt omise şi acum din simbolistică, ba este forţat acum drapelul Pământului Secuiesc inexistent vreodată, care nu poate fi simbolul unui judeţ din România, motiv pentru care se cere respingerea acestuia.

Sursa: cotidianul Szekely hirmondo nr. 166 din 31.08.2015

Colina sub formă de balaur îi nelinişteşte pe social-democraţi

În cadrul şedinţei de ieri a consiliului din Sfântu Gheorghe, proiectul de reamenajare a oraşului a fost adoptat cu votul împotrivă al consilierilor români prezenţi. Nu au existat disensiuni, ci a fost formulată o singură întrebare din partea consilierei Rodica Pârvan: se votează despre colina sub formă de balaur sau asta se va întâmpla cu o altă ocazie? Răspunsul a fost următorul: în momentul de faţă consiliul decide cu privire la extinderea spaţiului verde din zona parcului, iar proiectul nu include detalii. Despre colina sub formă de balaur se va decide cu o altă ocazie. Proiectul a fost prezentat de către viceprimarul Sztakics Eva. Ea a explicat că proiectul integrat de dezvoltare a oraşului a fost realizat în anul 2009 şi a fost depus la regiunea Centru din Alba Iulia. Consilierii PSD au votat împotriva hotărârii. După şedinţă, Sztakics Eva i-a declarat presei că declararea terenului în cauză drept spaţiu verde este absolut necesară pentru reamenajarea locului. De acum înainte va urma procedura de autorizare a amenajării colinei. Conducerea oraşului nu doreşte să renunţe la acest element din piaţă, în pofida protestului forumului românilor.

Sursa: cotidianul Haromszek nr. 7588 din 04.09.2015, autor Demeter J Ildiko

Nu există o protecţie a minorităţilor

Borbely Laszlo, preşedintele comisiei cu probleme de externe din cadrul Camerei deputaţilor, a cerut guvernului introducerea unui sistem de monitoring privind apărarea minorităţilor. El a cerut acest lucru în cadrul întrevederii ambasadorilor, derulate pe tema modelului privind apărarea minorităţilor. Politicianul UDMR a recunoscut că România şi-a asumat standarde înalte în privinţa protecţiei minorităţilor naţionale. România a semnat în 2007 Charta Europeană a Limbilor Minoritare şi Regionale, însă întârzie, de peste un an, cu raportul privind aplicarea acesteia.

Sursa: cotidianul Haromszek nr. 7589 din 05.09.2015

Pământul Secuiesc este un adevărat teritoriu românesc?

Conform datelor recensământului din anul 1910, procentele românilor în această zonă erau următoarele: în judeţul Odorhei de 2,28%, în judeţul Ciuc de 12,37%, în Trei Scaune de15,5% şi în zona scaunului Mureş de 10%. Cei care râvnesc la obţinerea de teritorii, aspiră la scindarea întregului Pământ Secuiesc. Ei folosesc definiţia de zonă locuită de români doar cu caracter de inducere în eroare, deoarece cum ar suna: autodeterminarea românească pe Pământul Secuiesc, locuit de maghiari? Dacă ei, în numele unui procent de 43%, au considerat legitimă revendicarea teritoriului din zona de răsărit a Ungariei, atunci cerinţa unui procent de 90% a secuilor, în privinţa Pământului Secuiesc, este indiscutabilă! Este clar că declararea judeţelor secuieşti, ca şi regiune locuită de români, are un scop politic. Locuitorii localităţilor maghiare situate la răsărit de Tisa – după aproximativ o sută de ani de la distrugerea Ungariei – nu au crede nici măcar în visele lor faptul că naţionaliştii români extremişti nu au renunţat nici până în momentul de faţă la teritorii. Scopul principal al organizaţiei Noua Dreaptă, înfiinţată în anul 2000, este obţinerea teritoriilor care se întind de la Tisa la Nistru. Această revendicare a şi fost declarată în data de 24 ianuarie 2015. Dacă România ar da dovadă de o morală politică cinstită, ar putea fi create legi democratice care ar clădi drepturile comunităţilor naţionale pe egalitate şi respect reciproc. Dacă elita naţionalistă românească nu ar fi deranjată de existenţa altor comunităţi naţionale (cu altă cultură şi limbă) şi scopul ei ar fi crearea unui nivel de trai mai ridicat, atunci s-ar strădui ca deciziile să fie luate la nivel local. Sabin Gherman, intelectual român de seamă, arată în expunerile sale – argumentate cu date – faptul că baza democraţiei române ar fi reorganizarea federală a României. Anumite subregiuni s-ar bucura de autonomie, regiuni precum Pământul Secuiesc şi Partium. In România se întâmplă tocmai contrariul. Angajaţii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului i-au tracasat pe taximetriştii particulari din Sfântu Gheorghe şi au dispus înlăturarea simbolurilor de pe autoturisme, deoarece nu au avut nici un act doveditor privind utilizarea legitimă a acestora! Nici nu ştim dacă să râdem sau să plângem! Dacă ar fi 1 aprilie, am putea crede că instituţia face o farsă! Se poate observa că în trecut, turbulenţi extremişti şi bande extremiste i-au umilit pe secui, în sensul că nu există secui şi Pământul Secuiesc, iar în momentul de faţă, acelaşi lucru este făcut, din ce în ce mai des, de instituţiile legale ale statului român. Întrebarea este până când mai poate fi umilită, până la extrem, secuimea? Până când simbolurile existenţei noastre secuieşti – drapelul secuiesc, simbolurile SIC ,Terra Siculorum- pot fi batjocorite, numite fiind reclame publicitare? Să cerem autorizaţii pentru utilizarea simbolurilor noastre? De la ceruri? De la prinţul Csaba? Poate că cel mai simplu ar fi ca din momentul naşterii noastre, să fim pe fază şi să cerem acea adeverinţă în limba română, ştampilată, care să dovedească calitatea noastră de secui, faptul că ne-am născut pe Pământul Secuiesc. Acest lucru ar fi foarte necesar deoarece fără aceasta nu putem utiliza simbolurile care indică Pământul Secuiesc şi existenţa noastră secuiască. Secuii umiliţi sunt curioşi să afle şi se întreabă reciproc dacă inspectorii, care au dat dovadă de exces de zel, vor dispune curăţarea autocolantelor RO, vor aplica amenzi în acest sens? Mai bine nici nu amintim de circoteca caraghioasă legată de inscripţia maghiară de pe maşina de poliţie din Odorheiu Secuiesc. Aşa-numitul Pământ Secuiesc Elita politica naţionalistă şi naţionaliştii extremişti au grijă ca nu cumva să rostească denumirea de Pământ Secuiesc. Dacă totuşi o rostesc, folosesc expresia aşa-numitul… prin prisma faptului că după cunoştinţele lor, nu există. Revendicarea secuilor este o nesimţire! – auzim în presa de limbă română. În ultimul deceniu şi jumătate, conştiinţa naţională secuiască s-a amplificat. Cei care au participat la protestele privind autonomia ştiu faptul că una din lozincile cele mai scandate este Suntem secui!. Naţionaliştii români trebuie să înţeleagă faptul că sute de dovezi istorice confirmă existenţa Pământului Secuiesc. Nu am inventat acum Pământul Secuiesc! Noi ştim că Pământul Secuiesc a existat şi va exista! Existenţa unui popor (a unei naţiuni) nu poate fi negată!

Sursa: cotidianul Haromszek nr. 7589 din 05.09.2015, autor Kadar Gyula

Drapelul nu va fi repus pe turla primăriei / Să caute un alt loc!

Nu există posibilitatea arborării drapelului românesc pe turla primăriei din Sfântu Gheorghe – le-a comunicat oficial instituţia organizatorilor evenimentului de azi. Războiul drapelului se va transforma probabil într-un scandal naţional. Drapelul românesc a fost amplasat pe turlă la 8 august 1944 pentru a semnala eliberarea, de către glorioasa armată română, a primului oraş din Transilvania de Nord de sub ocupaţia fascisto-hortystă. Acest eveniment a fost rememorat în 1994, când în prezenţa ministrului român al apărării, drapelul a fost rearborat pe turlă, iar pe zidul primăriei a fost amplasată o plachetă memorială. Ulterior, între răposatul primar al orşaului Sfântu Gheorghe, Albert Almos, şi reprezentanţii Forumului Civil al Românilor din Judeţele Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), au apărut o serie de frecuşuri despre cui îi revine sarcina de a înlocui drapelul veşnic distrus de vânt. După mai multe dispute, s-a încetăţenit un fel de regulă, ca armata să arboreze din când în când câte un nou drapel pe turlă. După un timp însă, structura s-a deteriorat, iar drapelul a fost demontat din motive de siguranţă. La festivitatea de azi, drapelul va fi adus de o ştafetă care a pornit vineri din Bucureşti. FCRCHM ar dori ca drapelul care soseşte la Sfântu Gheorghe să-i fie predat primarului, care să dispună amplasarea lui pe turlă.

Sursa: cotidianul Szekely hirmondo nr. 172 din 08.09.2015, autor Erdely Andras

Paratrăsnetul rămâne

Veteranul în vârstă de 93 de ani şi aliatul său, colonelul în rezervă, ar fi arborat de îndată drapelul însă nu au reuşit. Paratrăsnetul rămâne pe turla primăriei. Ieri a avut loc la Sfântu Gheorghe sărbătorirea, printr-o ceremonie militară, a împlinirii a 71 de ani de la eliberarea oraşului. In comparaţie cu cele de până acum, schimbarea a constituit-o faptul că maratonişti veniţi din Braşov au adus până la Sfântu Gheorghe drapelul românesc, deoarece veteranii de război au iniţiat rearborarea drapelului pe turla clădirii. Acest moment imaginat a figurat concret pe invitaţia unităţii locale a vânătorilor de munte. Ca urmare, drapelul care ar fi trebuit să fluture la înălţime ar fi trebuit să reprezinte punctul central al festivităţii de ieri. De un timp, drapelul nu mai flutură pe turla primăriei. Cu ocazia reabilitării clădirii, a efectuării reparaţiilor la acoperiş, drapelul vechi a fost înlăturat, iar pe turla clădirii a fost montat un paratrăsnet. O parte a comunităţii româneşti nu poate accepta acest lucru: dacă este nevoie, îi înmânează drapelul unui veteran în vârstă de 93 de ani, ca acesta să îl înmâneze la rândul său primarului, pentru a fi arborat de îndată şi de urgenţă. Negocierile de moment de la primărie, audieri. Reporterii posturilor româneşti de televiziune întreabă: ar arbora în loc drapelul secuiesc? De ce nu sărbătoreşte primăria? Consilierul social-democrat a promis reprezentanţă, însă a intervenit ceva….. Training pe tema comunicării, demonstraţii de forţă. Veteranii şi ambiţioşii care ţin microfoanele sunt dezamăgiţi. Toţi pleacă. Paratrăsnetul rămâne. Rămân şi problemele comune, mult mai grave decât cele ridicate. Numeroase procese inutile, cazul drapelului de pe turla primăriei sunt amplificate şi nu au nici de departe atâta însemnătate câtă li se acordă. Ar fi bine să dăm dovadă de moderaţie: supradimensionarea simbolurilor duce întotdeauna pe căi greşite.

Sursa: cotidianul Haromszek nr. 7592 din 09.09.2015, autor Mozes Laszlo

Ne apărăm pe noi înşine prin intermediul imnului

Cei care au posibilitatea, să se prezinte marţi, orele 10:00, la Tribunalul Judeţean Covasna, la judecarea recursului în procesul imnului – este apelul lansat de reprezentanţii din Trei Scaune ai PCM la adresa locuitorilor din Sfântu Gheorghe şi din Trei Scaune, în cadrul conferinţei de presă susţinute la sediul PCM. Este important să se dea dovadă de solidaritate, de atitudine comună atunci când ne sunt prejudiciate simbolurile naţionale. Prin interzicerea lor, capătă valabilitate politica română care doreşte să îi desfiinţeze pe maghiarii, pe secuii din Transilvania – s-a arătat în cadrul conferinţei de presă de la sediul PCM. Victima principală a procesului imnului, PCM, amendat de către prefectură, a câştigat în primă instanţă procesul, însă prefectul a făcut recurs. Acest recurs va fi judecat marţi, iar mulţi au semnalat deja că vor fi prezenţi. Conform promisiunilor, va fi prezentă conducerea organizaţiei judeţene a UDMR şi este aşteptat şi consulul general din Miercurea Ciuc, Zsigmond Barna Pal. Kulcsar Terza Jozsef, preşedintele filialei PCM Trei Scaune, s-a referit la circul drapelului din Sfântu Gheorghe din ziua precedentă, la reacţiile româneşti de după, la manifestările antimaghiare şi la amenda promisă primarului Antal Arpad. In opinia sa, toate acestea oglindesc faptul că puterea română are un singur scop: desfiinţarea maghiarilor din Transilvania. In slujba acestui scop a stat amenda aplicată pentru intonarea imnului ungar şi recursul de după. Atitudinea prefecturii este oglindită de răspunsurile date la petiţiile cetăţeneşti. Sebastian Cucu i-a rezolvat în câteva rânduri pe cei care i s-au adresat. El menţionează că în textul recursului este explicat amănunţit de ce consideră justificată amenda aplicată din cauza imnului ungar. Acesta este de fapt un apel pentru ca acele 1.500 de persoane care s-au adresat într-o petiţie prefectului, să participe la înfăţişare, pentru ca acesta să le cunoască argumentele. In opinia lui Kulcsar Terza Jozsef, în oglinda acestor aspecte ar fi important ca la înfăţişare să participe cât mai multe persoane. Trebuie să mai ştim că nu ne ridicăm glasul împotriva a ceva, ci pentru ceva -a subliniat el. Gruman Robert, preşedintele executiv al organizaţiei judeţene UDMR, a subliniat importanţa solidarităţii şi faptul că prin intermediul unei munci asidue de o lună nu a obţinut o victorie, ci au reuşit să restabilească o stare de normalitate. Un astfel de caz este procesul imnului. Aceste lupte trebuie duse zi de zi – a spus el. Bedo Zoltan, consilierul judeţean ales sub culorile PPMT, a atras atenţia asupra faptului că puterea română nu este dispusă să accepte drepturile colective ale maghiarilor, deşi popoarele, părţile de naţiune pot fi definite în baza limbii, simbolurilor şi locului lor de domiciliu, în baza documentelor ONU. Acestea sunt atacate periodic cum este şi cazul procesului imnului şi trebuie să observăm că prin intermediul imnului ne apărăm pe noi înşine -a declarat el. Recursul va fi judecat marţi, la ora 10:00, la Tribunalul judeţean.

Sursa: cotidianul Haromszek nr. 7593 din 10.09.2015, autor Farkas Reka

Comunicat / Să fim prezenţi în număr cât mai mare!

Consiliul Secuiesc din scaunul Sepsi a fost coorganizator şi participant atât la festivitatea de anul trecut dedicat Trianonului, cât şi la protestul faţă de amenda aplicată de prefect. In calitate de reprezentanţă publică, care adoptă poziţie pentru susţinerea autonomiei Pământului Secuiesc şi a drepturilor colective, considerăm drept inacceptabil faptul ca membrii comunităţii noastre să fie supuşi unor măsuri de retorsiune din cauza intonării rugii noastre naţionale, respectiv ca reprezentantul local al puterii române să ne restricţioneze drepturile fundamentale inclusiv prin amenzi. Sub semnul acestora răspundem apelului comun al organizaţiilor politice şi le solicităm cetăţenilor din scaunul Sepsi să participe în număr cât mai mare la noua înfăţişare în procesul imnului, ce va avea loc în 15 septembrie, de la ora 10:00, la Tribunalul Covasna. Gazda Zoltan, preşedintele al Consiliul Secuiesc din scaunul Sepsi.

Sursa: cotidianul Szekely hirmondo nr. 175 din 11.09.2015

Proiectul de autonomie a Pământului Secuiesc / UDMR şi PCM fac manevre

Kelemen Hunor susţine că înaintarea în parlament a proiectului privind autonomia de pe Pământul Secuiesc – elaborat de reprezentanţii UDMR şi ai Partidului Civic Maghiar (PCM)- întârzie din motive tactice. Potrivit preşedintelui uniunii, nu doresc să rămână fără parteneri europeni în această problemă . Preşedintele a abordat tema în cadrul interviului acordat ieri (n.t. – 11.09.15) pentru portalul Maszol.ro. Kelemen Hunor a precizat: stabilirea momentului în care va fi înaintat proiectul de lege este – în aprecierea sa – o chestiune de tactică. Am elaborat proiectul pentru a fi supus dezbaterii publice şi pentru a fi iniţiată o dezbatere parlamentară. Nu vrem să se creeze o situaţie în care să ne izolăm în totalitate nu numai în România, ci inclusiv în politica europeană, şi să rămânem fără parteneri, pentru că toate acestea nu ar ajuta la îndeplinirea scopului propus. Nu mi-aş dori să ne izolăm şi să devenim a nu ştiu câta mână a lui Vladimir Putin – a spus Kelemen, referindu-se la actualul mediu internaţional defavorabil.

Sursa: cotidianul Haromszek nr. 7595 din 12.09.2015

În apărarea imnului nostru

Tribunalul Judeţean Covasna va dezbate astăzi, de la orele 10:00, procesul Partidului Civic Maghiar, amendat de prefectură din cauza intonării imnului ungar. Deşi în primă instanţă, PCM a avut câştig de cauză, iar completul a prevăzut că legile în cauză nu interzic intonarea nici unui imn, prefectura a făcut recurs şi ar dori să obţină rămânerea în vigoare a amenzii de 5.000 lei. Prefectul Sebastian Cucu le-a răspuns celor 1.500 de persoane care au semnat petiţia, însă nu a dat detalii. A spus doar că în recurs sunt incluse motivele demersului său. Cei care doresc să afle motivaţia, o pot cunoaşte la înfăţişarea de astăzi. Liderii locali ai PCM, UDMR şi PPMT le solicită maghiarilor din Trei Scaune, din Sfântu Gheorghe, să fie prezenţi astăzi la tribunal şi să susţină cauza imnului lor.

Sursa: cotidianul Haromszek nr. 7597 din 15.09.2015, autor Farkas Reka

Nu este vorba de exercitarea de presiuni / Procesul imnului

Faptul că la procesul de azi, dintre Prefectura Covasna şi PCM – cunoscut sub numele de procesul imnului – vor participa sute de persoane, nu trebuie interpretat sub nici o formă drept exercitare de presiuni asupra instanţei – a declarat ieri preşedintele organizaţiei naţionale a PCM, Biro Zsolt. In opinia lui Biro, sancţiunea este atât de revoltătoare şi totodată o provocare atât de mare, încât participarea la procesul public nu poate fi calificată drept exercitare de presiuni. – Sancţiunea este o intimidare. Participarea în masă la proces este pentru că prefectul ne-a trimis nişte răspunsuri goale de orice conţinut la petiţiile pe care i le-am trimis, în care afirma că motivele sale sunt menţionate în dosarul trimis instanţei. Nu a fost dispus să ne informeze ce anume a scris, astfel că suntem nevoiţi să mergem cu toţii la înfăţişare, pentru a afla – a declarat preşedintele PCM.

Sursa: cotidianul Szekely hirmondo nr. 177 din 15.09.2015, autor Erdely Andras

În apărarea imnului nostru

Tribunalul Judeţean Covasna va dezbate astăzi, de la orele 10:00, procesul Partidului Civic Maghiar, amendat de prefectură din cauza intonării imnului ungar. Deşi în primă instanţă, PCM a avut câştig de cauză, iar completul a prevăzut că legile în cauză nu interzic intonarea nici unui imn, prefectura a făcut recurs şi ar dori să obţină rămânerea în vigoare a amenzii de 5.000 lei. Prefectul Sebastian Cucu le-a răspuns celor 1.500 de persoane care au semnat petiţia, însă nu a dat detalii. A spus doar că în recurs sunt incluse motivele demersului său. Cei care doresc să afle motivaţia, o pot cunoaşte la înfăţişarea de astăzi. Liderii locali ai PCM, UDMR şi PPMT le solicită maghiarilor din Trei Scaune, din Sfântu Gheorghe, să fie prezenţi astăzi la tribunal şi să susţină cauza imnului lor.

Sursa: cotidianul Haromszek nr. 7597 din 15.09.2015, autor Farkas Reka

Tags: , , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "Revista presei maghiare din România 15 august – 15 septembrie 2015"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/revista-presei-maghiare-din-romania-15-august-15-septembrie-2015/