Revista presei maghiare din România 16.04 – 30.04.2014

May 13, 2014 •Centrul European de Studii Covasna-Harghita •Views: 1462

Centrul European de Studii Covasna – Harghita 

Revista Presei Maghiare

Nr. 08 / 16-30.04.2014

Primarii din Scaunul Kezdi au bătut în retragere. Inscripţia Kozseghaza a fost înlăturată

Primarii localităţilor Mereni şi Sânzieni s-au săturat de persecuţiile din partea prefecturii, de numeroasele adrese, de procesul pentru înlăturarea inscripţiei Kozseghaza, astfel că mai degrabă au dispus înlăturarea de pe ambele clădiri a inscripţiilor în cauză. Reclamantul de serviciu, Dan Tănasă, care trăieşte în Madrid, i-a cerut consecvent prefectului înlăturarea inscripţiei în limba maghiară Kozseghaza. Se pare că uneltirea sa a fost una reuşită de data aceasta, dat fiind faptul că cele două primării din Trei Scaune de Sus nu au aşteptat decizia judecătorească definitivă. Drapele secuieşti rămân deocamdată la locul lor.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7171 din 16.04.2014

Legea drapelelor, pe masa parlamentului

42 de reprezentanţi ai Partidului Social Democrat au înaintat un proiect de lege referitor la utilizarea şi adoptarea drapelelor proprii ale unităţilor de administraţie publică locală. Iniţiativa legislativă semnată de premierul Victor Ponta şi de vicepremierul Liviu Dragnea i-a fost înaintată luni, senatului şi urmează să fie dezbătută şi în Camera Deputaţilor. Potrivit proiectului, acolo unde procentul minorităţilor este de cel puţin 20%, denumirea unităţii administrative trebuie inscripţionată pe drapel şi în limba minorităţii, sub denumirea în limba română, cu litere de aceleaşi dimensiuni şi cu aceleaşi culori.

Marton Arpad, vicepreşedintele fracţiunii UDMR din Camera Deputaţilor, a declarat că UDMR a purtat discuţii cu partenerii de coaliţie despre proiectul de lege înaintat spre dezbatere publică în luna februarie, însă nu a putut spune dacă reprezentanţii PSD au înregistrat în parlament varianta de text care include şi propunerile de modificare formulate de Uniune. Politicianul a arătat că potrivit proiectului iniţial, doar acele unităţi administrative ar fi putut avea propriile drapele, care dispun de stemă, însă drapelul ar fi putut include doar stema şi numele unităţii administrative. UDMR a ajuns la un consens cu partenerul său de coaliţie în legătură cu anularea acestor condiţii. Nimic nu împiedică unităţile administrative să pună pe drapelul secuiesc propria lor stemă, aşa cum s-a întâmplat în cazul judeţului Covasna – a declarat Marton Arpad.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7172 din 17.04.2014

A izbucnit scandalul drapelului. Iar Ponta o să spună: regretăm, băieţi

Aşa cum am mai relatat, luni, PSD a înaintat în parlament proiectul de lege privind arborarea steagurilor unităţilor administraţiilor publice, care se presupune că ar fi remediat şi utilizarea drapelului secuiesc. Amănuntele concrete încep să iasă la iveală doar acum, şi se pare că PSD nu a încercat să îi păcălească pe cei de la UDMR. Pe marginea acestui caz s-a şi dezlănţuit isteria naţionalistă.

Potrivit proiectului de lege, autoguvernările locale pot arbora drapelul localităţii, respectiv drapelul judeţului pe faţada instituţiilor. Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo a afirmat că nu există în lege vreo prevedere care să stipuleze că două localităţi nu pot avea acelaşi drapel, care ar putea fi inclusiv drapelul secuiesc. Singura condiţie obligatorie este doar ca acesta să fie utilizat împreună cu drapelul românesc şi cel al UE.

In acelaşi timp, presa românească arată că prin legalizarea drapelului secuiesc, executivul achită preţul chemării UDMR la guvernare. Ediţia de ieri a cotidianului Adevărul, intitulat PSD arborează steagul secuiesc relatează că după acceptarea proiectului de lege autoguvernările judeţelor Harghita şi Covasna cu populaţie majoritar maghiară vor putea arbora legal drapelul Pământului Secuiesc, deşi Constituţia României nu recunoaşte acest pământ ca unitate administrativă. Cotidianul l-a abordat pe deputatul antimaghiar al PSD, Bogdan Diaconu, care a declarat că se c… pe partidul său şi nu va vota proiectul de lege.

Şi cotidianul România Liberă condamnă proiectul, excepţie făcând doar site-ul Gândul care susţine că iniţiativa ar putea avea şi un efect pozitiv: Dacă maghiarii se vor simţi mai bine văzând drapelul albastru – auriu (adică drapelul secuiesc) fluturând, atunci acceptarea lui nu ar putea decât să favorizeze armonia naţională într-o perioadă în care, patimile naţionaliste dau în clocot dincolo de graniţe. Dacă drapelul secuiesc va fi arborat peste tot, îşi va pierde astfel misterul şi prospeţimea, contopindu-se în peisaj – susţine autorul articolului. În orice caz, jurnalistul de la Gândul se aşteaptă ca proiectul să nu treacă de parlament, urmând ca premierul Ponta să-şi manifeste regretul faţă de UDMR.

Sursa: cotidianul Szekely hirmondo, nr. 76 din 18.04.2014

Petiţia de la Strasbourg pentru drepturile minoritare

Intergroup, grupul de lucru care se ocupă de problemele minorităţilor în cadrul Parlamentului European, a adresat un apel factorilor de decizie europeni în privinţa apărării minorităţilor naţionale tradiţionale care trăiesc pe teritoriul Uniunii Europene, a utilizării limbilor minorităţilor şi limbilor regionale. La redactarea Petiţiei de la Strasbourg au contribuit şi europarlamentarii UDMR, Winkler Gyula şi Sogor Csaba, care au şi semnat varianta finală a acesteia.

Documentul cuprinde în 21 de puncte aspiraţiile legate de protecţia minorităţilor, considerate importante de către membrii Intergroup – care susţin cauza comunităţilor naţionale şi cea a minorităţilor lingvistice – accentuând necesitatea creării unei reglementări-cadru privind protecţia minorităţilor. Anexa sa cuprinde lista criteriilor, acordurilor-cadru, convenţiilor şi rapoartelor referitoare la ocrotirea comunităţilor minorităţilor naţionale care trăiesc pe teritoriul UE şi ale limbilor acestora.

Semnatarii petiţiei de la Strasbourg constată cu regret faptul că, în cadrul instituţiilor UE nu se acordă atenţie ocrotirii minorităţilor naţionale tradiţionale. Petiţia invocă numărul membrilor minorităţilor naţionale care trăiesc pe teritoriul UE, ai vorbitorilor limbilor minoritare băştinaşe şi ai limbilor regionale. Se constată că un procent de 8% din locuitorii UE sunt minoritari şi aproximativ 50 de milioane de cetăţeni – aproape 10% din totalul locuitorilor UE – sunt vorbitori ai unei limbi minoritare. Europarlamentarii sensibili faţă de cauza minorităţilor cer în mod expres factorilor europeni de decizie să se facă distincţie între necesităţile şi modalităţile de ocrotire a comunităţilor minoritare băştinaşe de pe teritoriul statelor membre şi a comunităţilor imigranţilor stabiliţi recent – în mod legal – în statele-gazdă.

Semnatarii Petiţiei de la Strasbourg se referă şi la dilema criteriilor de la Copenhaga: aceştia urgentează standardizarea sistemului de monitorizare valabil pe teritoriul statelor candidate şi al vechilor statelor membre, în vederea eliminării dublului etalon, potrivit căruia ţărilor candidate li se impun cerinţe privind soluţionarea problemelor minorităţilor, dar ulterior, dacă devin state-membre, nu li se cer explicaţii în legătură cu obligaţiile asumate.

Petiţia adoptată astăzi formulează şi priorităţile activităţilor viitoare. Trebuie demontată indiferenţa-UE faţă de ocrotirea drepturilor minorităţilor naţionale, iar reînfiinţarea Intergroup al Minorităţilor după alegerile europarlamentare trebuie să devină o prioritate, – a formulat Winkler Gyula.

Sogor Csaba a subliniat: Sper că raportul semnat de colegul meu belgian, Louis Michel, realizat de Kalmar Ferenc Andras, reprezentant KDNP, privind drepturile şi situaţia europeană a minorităţilor naţionale, împreună cu actuala petiţie adoptată de noi, vor aduce un avânt în privinţa luptei privind cauza minorităţilor şi eficientizării protecţiei minorităţilor în sfera UE.

Tabajdi Csaba, europarlamentar socialist, fost co-preşedinte al grupului de lucru, este de părere că în cazul în care UE doreşte să evite pe viitor conflictele interetnice, trebuie să înfiinţeze un sistem corespunzător privind protecţia minorităţilor. Scopul principal este ca după modelul Strategiei privind Romii, adoptată în anul 2012, Comisia Europeană să iniţieze Sistemul-cadru European al Strategiilor privind Ocrotirea Minorităţilor Naţionale. Prin acest lucru la nivelul Uniunii Europene s-ar înfiinţa mecanismul de control privind drepturile minorităţilor, prin care s-ar cere, anual, explicaţii statelor membre în privinţa validării drepturilor minorităţilor naţionale – a declarat Tabajdi Csaba.

Membrii Intergroup vor înainta documentul instituţiilor Uniunii Europene, guvernelor şi parlamentelor statelor candidate şi statelor membre.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7173 din 18.04.2014

În avantajul cui?

Războiul drapelelor care se desfăşoară de luni de zile a ajuns într-o nouă etapă. La Bucureşti se elaborează o lege şi se reglementează odată pentru totdeauna reacţiile foarte puternice generate de problema utilizării simbolurilor, problemă care a creat disensiuni diplomatice. Presa română lansează deja alarme, în sensul că se creează o bază legală pentru arborarea drapelului secuiesc. Ce se va întâmpla cu statul naţional român unitar, cu integritatea teritorială a ţării? Consiliul Naţional Secuiesc avertizează că proiectul limitează într-adevăr utilizarea liberă a simbolului.

Şi intr-adevăr, pare o misiune imposibilă elaborarea unei norme juridice care să fie acceptabilă pentru social-democraţi – care reprezintă coloana vertebrală a majorităţii guvernamentale – şi pentru maghiarii de pe Pământul Secuiesc. Există suspiciunea că de fapt nu acesta este obiectivul. Totodată este clar care sunt interesele politice care se ascund în spatele acestui proiect. In pragul alegerilor europarlamentare, UDMR trebuie să dovedească faptul că susţine utilizarea liberă a simbolului comunitar şi mai mult decât atât trebuie să justifice şi corectitudinea pasului său de a face parte din putere. Dezbaterea privind legea drapelului este o bună ocazie de a se angaja să reprezinte această cerinţă comunitară şi de a dovedi necesitatea prezenţei guvernamentale şi bucureştene. Social-democraţii trebuie să dovedească, cel puţin propriilor alegători, căci Traian Băsescu s-a referit, înainte de investirea noului guvern, la faptul că maghiarilor li se permit prea multe lucruri pentru intrarea la guvernare a maghiarilor. In momentul de faţă trebuie să dezmintă această abordare şi trebuie să renunţe la acea tonalitate naţionalistă care a caracterizat până acum manifestările lor.

Potrivit stărilor actuale, probabil că în scurt timp nu se va elabora varianta definitivă a legii privind drapelele, care să fie acceptată de toată lumea. Este din ce în ce mai evident faptul că dezbaterea referitoare la acest lucru nu serveşte la soluţionarea definitivă a situaţiei, ci la interesele politice ale participanţilor.

Nici de această dată situaţia nu este în avantajul nostru.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7175 din 23.04.2014, autor Farcadi Botond

UDMR în campanie. Să atragem atenţia Europei asupra noastră

Vincze Lorant, candidatul UDMR la europarlamentare, a susţinut la Baraolt expunerea intitulată Protecţia Minorităţilor în cadrul Uniunii Europene – starea jocului în mai multe etape. Printre cei aproximativ 50 de oameni adunaţi în sala mică a casei de cultură s-au aflat primari, consilieri locali şi angajaţi ai autoguvernării.

In calitate de secretar pe probleme externe în cadrul UDMR şi de vicepreşedinte al FUEN, Vincze a fost în numeroase ţări membre ale Uniunii Europene şi a prezentat situaţia minorităţilor pe care le-a cunoscut. El a spus că un model care poate fi urmat de maghiarii din Transilvania este Tirolul de Sud şi tocmai din această cauză şi-a ales ca motto pentru campania electorală Să aducem Tirolul de Sud în Transilvania! El s-a referit şi la lupta catalanilor, bretonilor şi turcilor din Grecia. Potrivit aprecierii sale, valoarea drepturilor lor poate fi considerată una medie. In timp ce catalanii trăiesc ca stat separat în Spania, turcii din Grecia nu pot avea nici măcar grădiniţe în limba maternă. Mai mult decât atât, liderul lor confesional este numit tot de statul grec. El consideră drept o schimbare bună faptul că Franţa este din ce în ce mai tolerantă în privinţa luptei bretonilor pentru autodeterminare. In măsura în care cele două ţări vor modifica la nivel superior poziţia lor rigidă, acestea vor avea efect şi asupra altor ţări ale Europei – a declarat Vincze.

Maghiarii din Transilvania trebuie să se străduiască să atragă atenţia Europei şi să găsească parteneri în vederea pregătirii şi adoptării normelor juridice care facilitează autodeterminarea noastră. Mai devreme sau mai târziu, România va fi nevoită să adopte aceste linii directoare şi, ca parte a armonizării juridice, trebuie să elaboreze legi în acest sens.

Vincze a declarat că trebuie insistat asupra amplificării autoguvernărilor şi astfel ar putea fi contrabalansat ca în sfera comunităţii noastre să se stabilească persoane care nu aspiră la convieţuirea paşnică şi care nu doresc să contribuie prin muncă la dezvoltarea regiunii. Secretarul UDMR pe probleme externe a fost de părere că înfăptuirea autodeterminării Pământului Secuiesc nu este atât de îndepărtată. Ea are nevoie de mai puţin timp decât cel care a trecut de când luptăm pentru ea.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7175 din 23.04.2014, autor Hecser Laszlo

Pentru Pământul Secuiesc. Trei Scaune va intra în proces

Autoguvernarea judeţului Covasna se va constitui parte în procesul intentat împotriva Comisiei Europene la Tribunalul European cu sediul la Luxemburg, de partea lui Izsak Balazs, preşedintele CNS, şi a celor 11 cetăţeni europeni. Tamas Sandor a declarat că s-a ivit o nouă posibilitate de a ne face auzit glasul în interesul Pământului Secuiesc, iar acest lucru trebuie fructificat.

In cadrul şedinţei de ieri a Consiliului Judeţean Covasna, preşedintele a vorbit despre faptul că profită de posibilitatea formulării cererii de a se implica în proces, pentru ca Uniunea Europeană să adopte o reglementare care să garanteze drepturile regiunilor care dispun de o bază socială aparte, cum este şi Pământul Secuiesc. El a subliniat că au semnalat de nenumărate ori că graniţele regiunilor de dezvoltare create artificial au fost conturate iraţional. In Regiunea de Dezvoltare Centru, judeţele Harghita, Mureş şi Covasna sunt în dezavantaj în comparaţie cu judeţele dezvoltate cum ar fi Braşov sau Sibiu. Pe de o parte, UE sprijină într-o mai mare măsură judeţele mai sărace, însă din cauza judeţelor mai bogate, PIB-ul regiunii este mai ridicat, iar pe de altă parte, în cadrul regiunii judeţele bogate sunt cele care sunt avantajate, în comparaţie cu cele sărace. El a spus că din analiza realizată pe ultimii şapte ani reiese că în timp ce în judeţul Braşov s-a obţinut o creştere economică de 20%, în Trei Scaune ea este de doar 1,7%. Tamas Sandor a declarat că acum există posibilitatea de a ne face auzit glasul în acest caz şi tocmai din această cauză a înaintat ideea spre dezbatere. După cum a declarat, acest lucru nu intră în obligaţia sa, dat fiind faptul că el reprezintă consiliul judeţean în calitate de preşedinte, dar doreşte să procedeze corect şi astfel îşi înaintează propunerea spre dezbatere.

În luarea sa de cuvânt, Petho Istvan (PCM) a declarat că va sprijini procedura. El a mai spus că trebuie să se ţină cont de următoarea idee: Consiliul European să atragă atenţia asupra drepturilor comunităţilor minoritare naţionale indigene, care au fost luate de România. Tocmai din această cauză trebuie insistat asupra problematicii drepturilor colective.

Bedo Zoltan (PPMT) este de acord cu iniţiativa, dar a declarat că soluţia nu constă în regiunile de dezvoltare, ci în autonomia teritorială a Pământului Secuiesc. Iosif Radu (PSD) a declarat că nu înţelege ce drepturi doresc maghiarii, deoarece el consideră că există tot ceea ce trebuie iar prietenii săi maghiari nu s-au plâns niciodată. Tamas Sandor a recunoscut că într-adevăr nu s-a explicat în ce anume constă esenţa autonomiei şi a susţinut, cu exemple concrete din Trei Scaune, care este situaţia când deciziile sunt luate la Bucureşti. Noi am dori ca noi să putem decide în legătură cu problemele care ne vizează -a explicat el.

Liberalul Ioan Moroianu a declarat că este de acord cu autonomia culturală şi că susţine acele lucruri care pot fi realizate prin lege. Cziprian Kovacs Lorand, lector universitar, a spus că nu există drepturi colective, ci doar drepturi individuale şi cetăţeneşti, care sunt aplicate în cadrul comunităţii. Preşedintele de consiliu l-a contrazis de îndată şi a citat acel aspect al constituţiei, potrivit căruia comunităţile minoritare naţionale îşi pot trimite proprii reprezentanţi în Parlament.

Ambrus Jozsef (UDMR) a declarat în cuvântarea sa că de zece ani se ocupă de fonduri UE şi afirmă din experienţă că în cazul în care Regiunea Centru îşi va păstra structura actuală, Trei Scaune îşi poate închide porţile. Sabin Calinic, jurist, consilier PSD, a spus că preşedintele nu ar fi avut obligaţia să se adreseze organismului în această problemă şi tocmai din acest motiv apreciază gestul. El a avertizat că nu este momentul ca acest caz să fie ridicat la nivel european, dat fiind faptul că în această regiune a continentului există probleme foarte grave. Drept răspuns, Tamas Sandor a declarat că din acest punct de vedere nu există niciodată un moment corespunzător.

Membrii partidelor maghiare au votat pentru, cei doi reprezentanţi ai partidelor româneşti, care au rămas în sală, s-au abţinut. Nimeni nu a fost în mod deschis împotriva implicării în procesul internaţional.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7177 din 25.04.2014,autor Szekeres Attila

UMF în criză. Conducerea maghiară a demisionat

In semn de protest faţă de amânarea înfiinţării liniilor maghiare în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, prorectorul maghiar şi doi prodecani maghiari şi-au înaintat demisiile. Demisiile lui Szilagyi Tibor, Frigy Attila şi Sipos Emese au fost înregistrate ieri. Membrii maghiari ai senatului şi ai consiliilor profesorale de la UMF au comunicat că în semn de protest, nu vor participa la lucrările celor două organisme.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7178 din 26.04.2014, autor Demeter J.Ildiko

Mitul lui Dracula

Castelul Bran de lângă Braşov este tot mai des pomenit ca fiind castelul lui Dracula. În vecinătatea acestei clădiri-monument maghiare sunt comercializate la standuri aşa-zis turistice o serie de kitsch-uri care slujesc cultul lui Dracula. Şi fac asta însuşindu-şi cetatea de apărare regală ungară, construită la 1377 de regele nostru Nagy Lajos. O implementează în conştiinţa publică drept cetate a lui Dracula şi pot face acest lucru deoarece decenii de-a rândul, turistul care a vizitat-o nu a avut ocazia să cunoască adevărata istorie a cetăţii ci a aflat doar informaţii denaturate. Prin anii 1500, cea mai frumoasă cetate regală ungară din Transilvania a ajuns în proprietatea oraşului săsesc Braşov, însă paza cetăţii a fost asigurată în continuare tot de maghiarii din Tara Bârsei. Sarcina lor era să împiedice invaziile armate turceşti şi ale voievozilor români din Muntenia. Este deranjant că masele de turişti se reîntorc acasă cu convingerea că au vizitat cetatea lui Dracula, construită de voievodul român Vlad Ţepeş.

Am văzut filme despre Dracula, care pomeneau de România în contextul perioadei de la mijlocul secolului al XV-lea. Să nu uităm că pe atunci existau doar două mici voievodate româneşti vasale! Asta nu i-a interesat însă pe regizori. Cu siguranţă nu şi-au bătut capul cu faptul că Braşovul şi împrejurimile sale, împreună cu castelul Bran, nu putea fi parte a unei ţări care încă nu exista. Iar cetatea Branului şi întreg teritoriul Ungariei de Est au fost încorporate de România devenită independentă la 1878 abia prin dictatul de pace de la 1920.

Marile filme istorice bazate pe ficţiune denaturează azi conştiinţa naţională română. Este suficient să pomenesc aici de Dacii, Mihai Viteazul şi alte filme ale regizorului Sergiu Nicolaescu. Nu poate fi întâmplător faptul că bandele de naţionalişti cu un nivel mai scăzut de cultură şi care nutresc sentimente extremiste de ură la adresa maghiarilor cred în povestea scornită, imaginară a continuităţii daco-romane şi răcnesc în fiecare an, de 1 decembrie, în centrele oraşelor locuite de secui indigeni, că acesta este pământ românesc strămoşesc, iar secuii să se care în Asia!

De curând, într-o emisiune în direct a unui post de televiziune cu atitudine naţionalistă, antimaghiară, un ministru român responsabil îl pomenea de Mihai Viteazul ca fiind unificatorul statului şi naţiune române, cu al cărui nume se poate mândri unitatea militară de elită din Târgu Mureş. Este adevărat că şi manualele de istorie răspândesc un material propagandistic similar. Nici chiar în cele mai frumoase vise ale sale, voievodul numit viteaz de către secui nu s-a gândit că el va fi unificatorul statului naţional român. Chiar şi numai pentru faptul că nu a fost niciodată principele Transilvaniei.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7178 din 26.04.2014, autor Kadar Gyula

Ceva a început

Dacă ne întrebăm dacă este nevoie de autonomia Pământului Secuiesc, primim două răspunsuri diferite: maghiarii vor răspunde cu da, iar românii cu nu. Majoritatea oamenilor nu ştiu ce înseamnă de fapt autonomia teritorială a Pământului Secuiesc, iar românii nici atât! Nu dorim să generalizăm, însă majoritatea membrilor naţiunii majoritare nici măcar nu vor să audă despre acest subiect.

Sarcina ar fi informarea şi lămurirea locuitorilor – atât a maghiarilor cât şi a românilor, dar mai ales a celor din urmă, deoarece fără ei nu vom ajunge nicăieri. Dacă ei nu doresc acest lucru, nu prea va fi posibilă autonomia Pământului Secuiesc, dat fiind faptul că aceasta trebuie obţinută la Bucureşti. Pentru acest lucru, partenerii români trebuie lămuriţi despre ce este vorba, de ce ar fi bună pentru noi şi mai ales pentru ei. Parcă ar fi fost demarat ceva în acest sens în cadrul recentei şedinţe a Consiliului Judeţean Covasna. Tema nu a fost tocmai aceasta, însă subiectul a fost deviat în acest context. In primă fază, consilierii români şi-au exprimat nelămurirea şi au şi spus că nimeni nu le-a explicat despre ce este vorba. Preşedintele de consiliu le-a dat dreptate şi a promis că vor schimba acest lucru şi vor căuta posibilităţile când se vor putea ocupa de subiect. Chiar dacă nu au reuşit să înţeleagă acum, ceva a început. Un alt aspect pozitiv a fost faptul că membrii consiliului judeţean şi-au exprimat opinia în legătură cu implicarea în procesul de la Tribunalul European de la Luxemburg, intentat de CNS împotriva Comisiei Europene. In paralel au existat discuţii şi despre autodeterminare. Unii au dispărut în mod discret înainte de vot, doi au rămas şi s-au abţinut.

Începutul este promiţător şi trebuie continuat, mai ales într-un cerc mai restrâns şi într-o atmosferă mai relaxată. Scopul este să înţeleagă ce este de fapt autonomia. Până nu o să o înţeleagă, vor protesta faţă de ea din toate puterile.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7179 din 28.04.2014, autor Szekeres Attila

Este ridicol să polemizezi pe tema utilizării simbolurilor. Drapelul rămâne

Ştirea că drapelul secuiesc amplasat la Sfântu Gheorghe pe domeniul public va trebui îndepărtat, conform sentinţei definitive pronunţate de Curtea de Apel Braşov, a generat indignare în rândul maghiarilor. Mulţi preconizează declanşarea unor acţiuni de protest.

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, nu a primit încă motivaţia sentinţei.

Sarcina noastră este să constituim cel mai reprezentativ organism posibil al Pământului Secuiesc, iar acesta nu este altul decât Marea Adunare Autoguvernamentală a Pământului Secuiesc. Din aceasta poate face parte orice primar şi consilier. Dacă acest organism reprezentativ va hotărî că acest drapel este simbolul naţional al secuimii, vom îndepărta actualul drapel şi vom pune un altul în locul lui şi cu asta basta. Atâta timp cât noi suntem aici, drapelul secuiesc va flutura pe Pământul Secuiesc – a precizat edilul.

Santa Imre este de părere că această măsură arată cum funcţionează democraţia în România.

Nu vrem să ne arogăm dreptul de preempţiune pentru a protesta, însă dacă iniţiatorii amplasării drapelului vor iniţia acţiuni de protest, noi îi vom sprijini cu toate mijloacele – a declarat preşedintele filialei Sepsi a CNMT.

Sursa: cotidianul Szekely hirmondo, nr. 82 din 30.04.2014, autor Erdely Andras

PCM ar demonstra în data de 1 decembrie

Deşi este membră a UE, România nu ne respectă drepturile, voinţa, şi nu tolerează nici utilizarea liberă a simbolurilor noastre – a declarat Kulcsar Terza Jozsef, preşedintele organizaţiei PCM Trei Scaune, în contextul în care drapelul secuiesc din centrul oraşului Sfântu Gheorghe va trebui îndepărtat conform unei sentinţe judecătoreşti. Partidul a decis să dea replica şi a înregistrat ieri la primărie o cerere prin care solicită rezervarea Pieţei Mihai Viteazul pentru data de 1 decembrie, între orele 11:00-15:00. După cum a formulat, în cadrul manifestării lor doresc să atragă atenţia asupra respectării promisiunilor incluse în declaraţia de la Alba Iulia.

Kulcsar Terza Jozsef califică drept deosebit de gravă sentinţa judecătorească care obligă la îndepărtarea drapelului secuiesc şi nu înţelege la adresa cui şi de ce este lezatoare, în România, utilizarea simbolurilor secuieşti, de ce este considerată aceasta contrară legii, în timp ce la Bruxelles şi la Strasbourg europarlamentarii maghiari pot afişa simbolul fără nici o problemă. El consideră că în astfel de condiţii, maghiarii trebuie să se solidarizeze, trebuie să acţioneze în comun şi trebuie să îşi formuleze cerinţele.

In contextul acţiunii planificate pentru ziua sărbătorii naţionale româneşti, el a subliniat: nu doreşte să îi jignească pe românii care trăiesc aici, însă nu se poate ca noi să tăcem de fiecare dată, să suferim, iar alţii să râdă pe seama noastră.

Nu consideră că acţiunea lor este o contramăsură, ci mai degrabă o acţiune de atragere a atenţiei, în sensul că ar trebui respectate promisiunile de acum 100 de ani – a subliniat el. In cererea înregistrată la primăria Sfântu Gheorghe au fost menţionaţi o mie de participanţi – a mai spus el.

Prin această acţiune ar dori să evite repetarea circului generat de marşul Noii Drepte.

Preşedintele organizaţiei judeţene a PCM a spus că ne aflăm înainte de europarlamentare iar acest lucru trebuie să stimuleze România să-şi respecte angajamentele şi obligaţiile. Este foarte important ca reprezentanţii maghiarilor să fie prezenţi în Parlamentul European, să poată vorbi despre problemele noastre. PCM sprijină candidaţii UDMR, în programele acestora fiind incluse propunerile civicilor – a subliniat Kulcsar.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7181 din 30.04.2014, autor Farkas Reka

Sf. Gheorghe

12.05.2014

Biroul de presă al

Centrului European de Studii Covasna – Harghita

2014 Revista Presei Maghiare 08 by Dan Tanasă

Tags: , , , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

One Response to Revista presei maghiare din România 16.04 – 30.04.2014

  1. […] Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7171 din 16.04.2014 (Traducere din limba maghiară a Centrul European de Studii Covasna – Harghita) […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "Revista presei maghiare din România 16.04 – 30.04.2014"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/revista-presei-maghiare-din-romania-16-04-30-04-2014/