Revista presei maghiare din România 16.12 – 31.12.2013

January 23, 2014 •Centrul European de Studii Covasna-Harghita •Views: 1459

Centrul European de Studii Covasna – Harghita 

Revista Presei Maghiare

Nr. 24 / 16-31.12.2013

Cu fotbal pentru autonomie

La sfârşitul săptămânii trecute, la Târgu Secuiesc s-a desfăşurat a IV-a ediţie a Campionatului de Fotbal Pentru Pământul Secuiesc, derulată în organizarea asociaţiei Szekelyfoldert Tarsasag din Ungaria, sub motto-ul Solidaritate maghiară din Bazinul Carpatic: cu fotbal pentru autonomie. Scopul manifestării îl constituie susţinerea, inclusiv prin manifestări sportive, a aspiraţiilor autonomiste secuieşti, respectiv întemeierea relaţiilor între maghiarii din regiune, iubitorii sportului.

În competiţie s-au angrenat reprezentanţi din Slovacia (Nove Zamky), Ucraina Subcarpatică (Beregovo), Voivodina (Topola), echipele cercurilor secuieşti din Ungaria, formaţiunile din Partium şi cele opt scaune secuieşti: 20 de echipe cu 300 de jucători. Deschiderea competiţiei sportive a avut loc sâmbătă, 14.12.2013, la sala sporturilor. Echipele participante la campionatul de fotbal – desfăşurat sub înaltul patronaj al lui Izsak Balazs, preşedintele CNS, al lui Potapi Arpad Janos, preşedintele Comisiei pentru Solidaritate Naţională din cadrul Parlamentului ungar, respectiv al lui Szasz Jeno, preşedintele Institutului de Cercetare pentru Strategii Naţionale, prezenţi la eveniment – au fost salutate, în numele organizatorilor, de Laszlo Lajos, secretarul şi purtătorul de cuvânt al asociaţiei. Izsak Balazs a amintit de faptul că, în momentul iniţierii campionatului de fotbal, s-au gândit că, dacă Pământul Secuiesc ar avea o selecţionată, cum este Barcelona pentru catalani, am fi mult mai aproape de autonomie. Această idee este valabilă şi astăzi – a subliniat liderul CNS. Potapi Arpad Janos a precizat: pentru consolidarea solidarităţii naţionale şi a conştiinţei identitare maghiare există multe mijloace, unul din acestea fiind sportul. Szasz Jeno a anunţat: gazda ediţiei a V-a a campionatului va fi oraşul Odorheiu Secuiesc şi a propus înfiinţarea Federaţiei de Fotbal de pe Pământul Secuiesc.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7072 din 16.12.2013, autor Iochom Istvan

Şcoala Ady Endre va fi închisă? PPMT este îngrijorat

PPMT urmăreşte cu îngrijorare faptul că inspectoratul şcolar judeţean se pregăteşte să închidă şcoala Ady Endre. Trebuie să insistăm asupra tuturor instituţiile noastre, deoarece odată închisă una, aceasta va fi pierdută pentru totdeauna – au afirmat liderii partidului în cadrul unei conferinţe de presă de ieri 17.12.2013.

Nimic nu motivează închiderea şcolii de la gară, deoarece instituţia de învăţământ este frecventată de 350 de copii, cu 50 mai mult decât efectivul minim – a arătat preşedintele executiv al filialei PPMT scaunul Sepsi, Bedo Zoltan.

Închiderea nu ar fi o soluţie nici dacă şcoala nu ar avea efectivul minim. Soluţia ar fi ca autoguvernarea să completeze bugetul şcolii – a afirmat Bedo.

Preşedintele orăşenesc însărcinat, Vancsa Albert, a subliniat caracterul de cartier al şcolii. A afirmat că nu este indiferent la ce distanţă este şcoala şi l-a învinuit pe inspectorul şcolar general în persoană, Keresztely Irma, că execută la modul slugarnic ceea ce spune ministerul.

Nu ar strica dacă domnii politicieni ar avea un minim de cunoştinţe atunci când fac declaraţii – a declarat, răspunzând solicitării noastre, Keresztely Irma. Luarea acestei decizii este responsabilitatea exclusivă a autoguvernării locale, iar noi ne oferim, bineînţeles, tot ajutorul – a spus inspectorul şcolar general.

Nu este clar despre ce vorbeşte Partidul Popular, deoarece o astfel de decizie nu figurează pe ordinea de zi – a replicat Antal Arpad. Este adevărat că asupra consiliului local apasă o presiune uriaşă: trebuie să organizeze în aşa fel reţeaua şcolară încât aceasta să se încadreze în sprijinul normativ, în aşa-numita cotă pe elev. Sunt elaborate mai multe studii, deoarece în municipiul reşedinţă de judeţ funcţionează atât de multe clase cu sub efective, încât se impune schimbarea acestei situaţii. Nu este exclusă nici comasarea, însă deocamdată nu a fost formulată o posibilă soluţie care să poată fi aplicată de la începutul anului şcolar următor – a precizat primarul din Sfântu Gheorghe.

Sursa: cotidianul Szekely hirmondo, nr. 243 din 18.12.2013, autor Erdely Andras

Ameliorarea scăderii demografice pe Pământul Secuiesc

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, în primul semestru al acestui an a crescut numărul căsătoriilor şi au fost înregistrate mai puţine divorţuri – a reieşit din evaluarea ale cărei rezultate au fost prezentate în comunicatul emis ieri, 17.12.2013, de Consiliul Judeţean Harghita. Potrivit lucrării cu caracter informativ, scăderea demografică pare să se amelioreze pe Pământul Secuiesc.

Evaluarea efectuată de echipa de analişti din cadrul Consiliului Judeţean Harghita, axată pe primul semestru din anii 2012, respectiv 2013, prezintă schimbările demografice din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş. Scopul evaluării intitulate O comparaţie a indicilor demografici la nivelul Pământului Secuiesc îl constituie colectarea datelor statistice oficiale din cele trei judeţe de pe Pământul Secuiesc, pentru ca principalele procese economico-sociale să devină mai uşor de monitorizat. Munca echipei de analişti se bazează pe publicaţiile lunare emise de Institutul Naţional de Statistică, respectiv de institutele judeţene de statistică, precum şi pe datele recensământului.

Conform datelor actuale, pe Pământul Secuiesc poate fi constatată o uşoară creştere în ceea ce priveşte numărul de naşteri: în primul semestru din 2013, valoarea ratei natalităţii este de 5,2 la mie faţă de perioada similară din 2012, când se înregistrase o valoare de 5,1 la mie. Rata mortalităţii depăşeşte şi acum rata natalităţii. E semnalată o scădere a ratei mortalităţii, în prima jumătate a anului 2012, această rată era de 6,3 la 1.000 de locuitori de pe Pământul Secuiesc, în schimb, în primul semestru din 2013 a fost de 5,8 la 1.000 de localnici.

Potrivit evaluării, în prima jumătatea a acestui an, numărul căsătoriilor a crescut în cele trei judeţe cu 6,9% faţă de perioada similară din anul precedent şi s-au înregistrat cu 10,3% mai puţine divorţuri.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7074 din 18.12.2013

Cel care nu este vinovat, nu are de ce să se teamă / Apără legea şi ordinea

Lex et ordo, adică lege şi ordine – acesta este sloganul jandarmeriei, prin care i-ar putea fi caracterizată pe scurt activitatea, însă pentru a avea o imagine mai cuprinzătoare despre purtătorii de uniformă – cândva de temut – i-am luat un interviu lui Molnar Attila, 36 ani, din Târgu Secuiesc, subofiţer în cadrul jandarmeriei locale.

– În general, oamenii se tem de jandarmi. Care credeţi că este motivul?

– Eu cred că dacă cineva nu este vinovat, nu are de ce să se teamă. Noi nu suntem împotriva cetăţenilor. Suntem prezenţi la acţiunile care mobilizează mase de oameni pentru ca oamenii să fie în siguranţă. Este o idee greşită aceea că jandarmul român îi bate pe maghiari, pentru că acela care respectă legea nu are de ce să se teamă, indiferent ce naţionalitate are. In Târgu Secuiesc, peste jumătate din jandarmi sunt maghiari, eu sunt în serviciu de 6 ani.

– Confruntarea de la 1 decembrie, din Sfântu Gheorghe, a împărţit părerile oamenilor despre jandarmi. Ce ne puteţi spune despre acest lucru?

– Fiecare are dreptul să rememoreze în limitele legii, după cum are şi dreptul de a face acest lucru fără să fie deranjat de alţii. La Sfântu Gheorghe, jandarmii au avut grijă ca membrii celor două tabere să nu se intersecteze, traseele erau stabilite, însă unii nu au vrut să ţină cont de acest lucru şi nici de faptul că treaba noastră este să asigurăm siguranţa participanţilor, indiferent din ce motiv sunt aceştia prezenţi. Acest lucru a fost valabil, de exemplu, şi la Marele Marş al Secuilor, unde am avut grijă de siguranţa mărşăluitorilor.

Sursa: cotidianul Szekely hirmondo, nr. 245 din 20.12.2013, autor Nagy Sz. Attila

Cazul drapelului – la Strasbourg

Consiliul Judeţean Covasna a intentat o acţiune la CEDO în cazul drapelului interzis al judeţului – a informat biroului de presă al consiliului judeţean într-un comunicat emis ieri, 20.12.2013. Comunicatul îl citează pe preşedintele CJ, Tamas Sandor: nu putem permite obstrucţionarea sistematică a utilizării simbolului.

Avem convingerea că şi nouă, secuilor, ni se cuvin exact aceleaşi drepturi ca şi locuitorilor celorlalte judeţe din ţară – a spus preşedintele, adăugând: şi noi putem avea drapele judeţene şi locale, deoarece majoritatea judeţelor cu locuitori majoritar români dispun de aşa ceva. Se pare că România a fost împărţită în două, atât din punctul de vedere al justiţiei cât şi administrativ: pe de-o parte, în majoritatea judeţelor pot fi utilizate, conform normelor în vigoare, simbolurile locale, iar pe de altă parte, în conformitate cu aceleaşi legi, acest lucru este interzis în judeţele Harghita şi Covasna.

Conform celor formulate în petiţie, justiţia din ţară i-a lezat populaţiei judeţului Covasna, prin interzicerea drapelului oficial al judeţului, dreptul la utilizarea simbolurilor, iar acest lucru contravine principiilor formulate în Charta Drepturilor şi Libertăţilor Omului, ratificată şi de către România.

În 2007, guvernul a aprobat stema judeţului.

În 2008, consiliul judeţean a modificat anexa statutului judeţului, incluzând în ea însemnele specifice ale acestuia: stema deja oficială şi drapelul, respectiv fanionul judeţului, care includ stema oficială. In iunie 2012, prefectul Codrin Munteanu a intentat o acţiune la secţia de contencios administrativ a Tribunalului Judeţului Covasna, pentru anularea acestei secţiuni din hotărârea de consiliu. Instanţa a stabilit că legea-cadru care dispune cu privire la statut mandatează unităţile administrativ-teritoriale cu adoptarea simbolurilor proprii. Intr-un final, instanţa a considerat nefondată acţiunea reclamantului şi a respins-o.

Prefectul a depus contestaţie. Curtea de Apel Braşov a dezbătut în iunie a.c. cazul, şi a admis contestaţia. Printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă a anulat secţiunea din hotărâre, referitoare la drapelul şi fanionul judeţului. Motivaţia : drapelul judeţului Covasna seamănă prea mult cu drapelul secuiesc, motiv pentru care utilizarea lui este interzisă. Tamas Sandor consideră inacceptabil acest lucru: apelând la exemplul catalan, există o serie de drepturi denumite minim naţional, la care comunitatea nu poate renunţa în nici o împrejurare. Si la noi există aşa ceva: utilizarea limbii, a simbolurilor nu poate fi subiect de discuţie. In 11 state UE există un tip sau altul de autonomie teritorială sau culturală, dar până şi în ţările în care nu există aşa ceva este un lucru absolut normal ca o comunitate dată să poată folosi drapelele locale – a declarat preşedintele.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7077 din 21.12.2013, autor Szekeres Attila

Autonomia (6)

Experienţa pozitivă a regiunilor autonome ca sursă de inspiraţie care sugerează soluţionarea conflictelor în Europa:

Tensiunile din Europa, care sunt un rezultat al conflictelor nesoluţionate în interiorul statelor, rămân în atenţia Adunării Parlamentare.

Reînnoirea tensiunilor în Europa se datorează, în parte, schimbărilor teritoriale şi formării noilor state care au apărut în urma celor două războaie mondiale şi a prăbuşirii regimului comunist în anii 1990.

Aceste tensiuni reflectă progresul inevitabil prin care a trecut conceptul de stat naţional şi care a prezentat suveranitatea naţională şi omogenitatea culturală ca pe o problemă esenţială. In zilele noastre, statele se confruntă cu noi cerinţe izvorâte din dezvoltarea practicii democratice şi a dreptului individual.

Statele trebuie să împiedice apariţia tensiunilor prin aranjamente flexibile din punct de vedere constituţional sau legislativ, venind în întâmpinarea aşteptărilor. Acordându-le puteri, respectiv competenţe minorităţilor în scopul rezolvării problemelor lor proprii, fie prin transferul de competenţe de la guvernul central, fie prin împărţirea puterii, statale pot corobora principiul unităţii teritoriale cu principiul diversităţii culturale.

Sursa: cotidianul Szekely hirmondo, nr. 246 din 23.12.2013, autor Bedo Zoltan

Secţia maghiară a UMF a fost acreditată

Pe site-ul Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Învăţământ a apărut ştirea potrivit căreia secţia maghiară a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş a primit autorizaţia de funcţionare, cu condiţia că urmează să aibă loc încă o vizită de control. Szabo Bela, profesor, conducătorul ales al secţiei maghiare, a declarat că în baza procesului de acreditare, începând din al doilea semestru se va cere înfiinţarea secţiilor maghiare independente.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7078 din 23.12.2013

Flashmob-uri în Trei Scaune – Încetinirea circulaţiei pentru autonomie

Ieri 13.12.2013, între orele 15:00-16:00, a avut loc un nou flashmob pe trecerile de pietoni împotriva faptului că guvernul nu a răspuns încă la cerinţele formulate cu ocazia celor două mari mişcări autonomiste – ziua libertăţii secuieşti şi marele marş secuiesc. Câteva zeci de oameni au paralizat pentru scurt timp circulaţia în cinci puncte de pe DN 11.

În scaunul Sepsi, în două puncte – centrul comunei Ozun şi în Sântiolunca -, exact la ora 15:00, o mână de oameni a început flashmob-ul pe trecerile de pietoni. Participanţii aveau asupra lor pancarte cu inscripţia Autonomie teritorială pentru Pământul Secuiesc!, Pământul Secuiesc a doua faţă a României!. Pe drumul naţional care asigură legătura dintre Braşov şi Bacău, protestatarii care s-au plimbat de pe un trotuar pe altul au reuşit să blocheze circulaţia pentru câteva minute bune. Este adevărat că mai mulţi şoferi au avansat până pe trecerea de pietoni, iar în momentul în care au avut posibilitatea, au demarat în trombă. In centrul localităţii Ozun, circulaţia a fost oprită pentru aproximativ zece minute. Unii şoferi au claxonat şi au urlat nervoşi. In acest loc, prima maşină de poliţie a ajuns în 14 minute. Domnilor, d-voastră perturbaţi circulaţia pe un drum naţional! – a declarat poliţistul de serviciu, după care colegul său a început să dirijeze circulaţia, oprindu-i pe protestatari. In decurs de o oră, protestatarii s-au plimbat pe rând şi au circulat şi autoturismele, dar întâietate au avut întotdeauna autoturismele. In afară de acest lucru, poliţiştii nu au avut altă intervenţie. La faţa locului s-au aflat două maşini de circulaţie şi un autoturism Dacia aparţinând ministerului de interne. Acţiunea a fost filmată cu câte o cameră de la marginea drumului şi dintr-un autoturism.

Tot în acest timp, o mână de protestatari s-au aflat pe trecerea de pietoni din faţa bisericii unitariene din Sântiolunca. Aici o fost un singur poliţist care a dirijat circulaţia, iar colegul său înregistra evenimentele, din autoturism, cu o cameră video. In ambele locuri, printre participanţii la flashmob s-au aflat membri CNS, PCM, CNMT şi PPMT.

Ieri după amiază, la ora 15:00, fără o înştiinţare prealabilă, 15, respectiv 18 cetăţeni din Târgu Secuiesc şi din Trei Scaune de Sus au început să mărşăluiască pe zebră pe cele două treceri de pietoni de pe drumul naţional 11. Persoanele au mărşăluit de pe o parte pe cealaltă a drumului la intersecţia străzilor 1 Decembrie 1918 şi strada Bem şi la trecerea de pietoni de pe strada Fortyogo. Oamenii aveau asupra lor drapele secuieşti, pancarte în limbile engleză şi maghiară, cu inscripţia Autonomie pentru Pământul Secuiesc!. La începutul flashmob-ului s-au adunat mai multe autoturisme. Şoferii şi-au manifestat nemulţumirea claxonând, iar după opt minute au apărut doi angajaţi de la circulaţie, iar după un sfert de oră au apărut şi în al doilea loc. După ce poliţiştii au început să dirijeze circulaţia, protestatarii au fost nevoiţi să le respecte semnele, iar circulaţia autoturismelor a fost reluată. Unul din poliţişti i-a avertizat că nu au autorizaţie pentru marş. După apariţia poliţiştilor, jumătate din primul grup s-a deplasat la trecerea de pietoni din faţa fabricii de pantaloni New Fashion. Acţiunea spontană a durat jumătate de oră şi s-a terminat fără incidente.

Gazda Zoltan, preşedintele Consiliului Secuiesc din scaunul Sepsi, ne-a declarat că se protestează din nou faţă de faptul că guvernul nu a răspuns nici până în ziua de astăzi la petiţiile formulate în luna martie şi în luna octombrie. In cazul în care cerinţa autonomistă şi apelul la dialog nu vor fi ascultate la Bucureşti, se va atrage atenţia asupra aspiraţiilor autonomiste de pe Pământul Secuiesc şi cu alte forme ale nesupunerii civice – a adăugat Gazda Zoltan.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7079 din 24.12.2013, autori Ferencz Csaba şi Iochom Istvan

Biserica ortodoxă a primit un hotel

Hotelul Bradul de la Covasna a fost oferit drept cadou bisericii ortodoxe de către guvern, împărţeala de crăciun – efectuată la şedinţa acestuia de luni – ieşind la iveală doar marţi, după publicarea în Monitorul Oficial. Guvernul a îmbogăţit şi ministerul apărării şi serviciile secrete cu câte un imobil de valoare semnificativă

Episcopia ortodoxă a judeţelor Harghita şi Covasna a primit printr-o ordonanţă de urgenţă hotelul de două stele situate în Valea Zânelor, dotat cu 89 de camere, centru de tratament cu apă minerală şi terenuri de sport, administrat anterior de regia protocolului de stat. Clădirea cu şase etaje şi terenul aferent de 2.2 hectare, cu o valoare de inventar de 9,5 milioane de lei, a fost transferată prin invocarea imperativului sprijinirii activităţii Bisericii Ortodoxe Române, instituţie fundamentală a statului român, cu un rol esenţial în apărarea identităţii naţionale.

Ordonanţa de guvern dispune şi de trecerea de la protocolul de stat la ministerul apărării – pentru obligaţii protocolare rezultate din calitatea de membru NATO- a fostei vile a lui Ceauşescu de la Covasna, care era una din locaţiile preferate de Traian Băsescu pentru relaxare (acolo a petrecut anul trecut şi revelionul). Dar moşul i-a adus cadou un hotel de cinci stele şi Serviciului Român de Informaţii: dreptul de proprietate al complexului hotelier denumit Palatul Olăneşti a fost transferat de către guvern serviciului secret. Conform motivaţiei, prin ordonanţa de urgenţă cabinetul reglementează o situaţie extraordinare, ce nu poate fi amânată. Dacă nu ar acţiona, unele instituţii fundamentale ale statului ar fi în imposibilitatea de a-şi realiza sarcinile.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7080 din 27.12.2013

Autonomia (7)

Acuzaţii şi dezminţiri

Contrar poziţiei oficiale româneşti maliţioase şi de denaturare a realităţii, autonomiile nu au rolul de a genera conflicte, dimpotrivă, le preîntâmpină şi soluţionează, aşa cum o demonstrează şi practic autonomiile funcţionale din lume.

Autonomie administrativă şi etnică

În baza principiului autoguvernării, o comunitate dată îşi poate alege pe cale democratică liderii, care va reprezenta comunitatea în cauză şi care alcătuiesc un organism ce poate lua, independent de puterea de stat, decizii în probleme care privesc direct comunitatea. Acest lucru asigură o autonomie administrativă, însă aceasta se transformă în autonomie etnică doar în cazul în care ea asigură şi drepturile şi condiţiile necesare păstrării caracterului autonom.

Acestea sunt: dreptul utilizării limbii materne în viaţa privată, în învăţământ, justiţie şi administraţie; dreptul alcătuirii propriului sistem de învăţământ; dreptul la reprezentanţă publică şi servicii publice; dreptul la patrie; dreptul de a dispune asupra bogăţiilor naturale; dreptul la reprezentanţă politică locală; autonomie financiară.

Sursa: cotidianul Szekely hirmondo, nr. 249 din 30.12.2013, autor Bedo Zoltan

Bisericile maghiare protestează

Reprezentanţii bisericilor maghiare istorice din Sfântu Gheorghe au formulat un protest faţă de politica discriminatorie manifestată de guvernul Ponta faţă de biserici. Aceştia reclamă faptul că în data de 23 decembrie 2013, cabinetul a aprobat trecerea mai multor clădiri în proprietatea bisericii ortodoxe. Graţie acestui fapt, episcopia ortodoxă a judeţelor Harghita şi Covasna a devenit proprietara Hotelului Bradul din Covasna. Această decizie a guvernului este fundamental discriminatorie, deoarece refuză restituirea bunurilor confiscate de la bisericile maghiare istorice – se menţionează în documentul de ieri, 29.12.2013, redactat de preoţi. Ei declară că sunt convinşi că într-un stat de drept – şi ar dori să spere că mai devreme sau mai târziu şi România va deveni stat de drept – fiecare biserică, fie ea şi minoritară, va avea parte de tratament egal. Conducătorilor României li se cere să pună capăt politicii discriminatorii şi chiar dacă bisericile maghiare nu primesc noi clădiri şi terenuri agricole, să li se retrocedeze în mod neîntârziat ceea ce li se cuvine, ceea ce le-a aparţinut.

Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 7082 din 30.12.2013

Sf. Gheorghe

22.01.2014

Biroul de presă al

Centrului European de Studii Covasna – Harghita

2013 Revista presei maghiare 24 by Dan Tanasă

Tags: , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

One Response to Revista presei maghiare din România 16.12 – 31.12.2013

  1. […] Sursa: cotidianul Szekely hirmondo, nr. 245 din 20.12.2013, autor Nagy Sz. Attila (traducere din limba maghiară a Centrului European de Studii Covasna – Harghita) […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "Revista presei maghiare din România 16.12 – 31.12.2013"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/revista-presei-maghiare-din-romania-16-12-31-12-2013/