RIDICOL. Deputatul UDMR Kelemen Attila îşi plătea nevasta cu bani publici pentru că îl ducea cu maşina la aeroport

October 15, 2015 •UDMR •Views: 1779

Deputatul UDMR de Mureş Kelemen Attila care, conform ANI, s-a aflat în conflict de interese întrucât şi-a angajat soţia la biroul parlamentar spune că aceasta îl ducea cu maşina la aeroport pentru a nu fi nevoit să îşi lase autoturismul timp de mai multe zile în parcare, transmite BN24.ro.

Deputatul UDMR de Mureş Kelemen Attila, acuzat de ANI că a încheiat un contract civil prin care şi-a angajat soţia în funcţia de referent la biroul său parlamentar, aceasta obţinând astfel venituri salariale de 27.248 de lei, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că nu a primit niciun act oficial de la ANI, dar că nu are ce să conteste, pentru că „fapta a existat”.

El motivează angajarea soţiei sale la cabinetul parlamentar prin faptul că locuieşte într-un sat aflat la 17 kilometri de Târgu Mureş şi nu avea altă posibilitate de transport, soţia fiind cea care îl ducea şi aducea de la aeroport.

„Nu am primit nimic oficial de la ANI, aştept să primesc şi apoi voi decide ce voi face. Eu nu am de ce să contest, fapta a existat. Nu eram în cunoştinţă că fac ceva ilegal. Locuiesc într-un sat la 17 kilometri de Târgu Mureş, iar soţia mea m-a ajutat şi m-a dus la aeroport, cu maşina, ba la Cluj, ba la Târgu Mureş, şi m-a adus acasă. Nu am altă posibilitate, iar acesta a fost obiectul angajării. Cred că este o greşeală a legii că parlamentarii sunt asimilaţi ca funcţionari publici. Pe de altă parte, contractul de muncă al soţiei mele a fost încheiat de Camera Deputaţilor, iar dacă era ceva ilegal trebuia să fiu atenţionat”, a declarat Kelemen.

Deputatul mai spune că are carnet de conducere, dar a apelat la soţia sa pentru a nu-şi lăsa maşina la aeroport mai multe zile, cât era plecat. În plus, el susţine că au fost cazuri în care soţia sa l-a dus la aeroport sau la tren la ora 5.00 dimineaţa.

În plus, Kelemen Attila a menţionat că a suferit o operaţie pe cord, iar o perioadă nu ar fi putut să conducă maşina.

FOTO: rmdsz.ro

Tags: , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend

Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "RIDICOL. Deputatul UDMR Kelemen Attila îşi plătea nevasta cu bani publici pentru că îl ducea cu maşina la aeroport"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/ridicol-deputatul-udmr-kelemen-attila-isi-platea-nevasta-cu-bani-publici-pentru-ca-il-ducea-cu-masina-la-aeroport/