RIDICOL. În anul Centenarului, Guvernul Dăncilă este interesat de impulsionarea relaților economice cu Basarabia. Niciun cuvânt despre frații noștri, niciun cuvânt despre Unire

Distribuie acest articol!

Relaţiile bilaterale, economice şi comerciale dintre România şi Republica Moldova trebuie impulsionate, a afirmat joi prim-ministrul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei comune a Guvernelor celor două ţări, transmite Agerpres.

Vezi și EXCLUSIV. În anul Centenarului, Guvernul României recunoaște oficial existența „ținutului secuiesc”

„Îmi face o plăcere deosebită să găzduim astăzi, la Bucureşti, o nouă şedinţă comună a Guvernului României şi Republicii Moldova (…) Consider că această întâlnire este deosebit de importantă, mai ales că se desfăşoară în An Centenar, an în care România sărbătoreşte 100 de ani de la Marea Unire. (…) În acest an deosebit de important, trebuie să avem în vedere impulsionarea relaţiilor bilaterale, economice şi comerciale dintre cele două ţări”, a declarat Dăncilă.

Potrivit şefei Executivului român, la şedinţa comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova vor fi abordate “puncte concrete de impulsionare a cooperării între cele două ţări”.

Nota mea: Guvernul PSD-ALDE-UDMR, condus de Viorica Dăncilă are același interes în relația cu Basarabia pe care îl are și față de Congo sau Taiwan. Relații economice și nimic mai mult. Nimic despre frații noștri de peste Prut, nimic despre accelerarea acordării cetățeniei române, nimic despre Unire. Curată trădare de neam, nu altceva!

FOTO: revista22.ro

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    Distribuie acest articol!

    Urmărește alte articole

    Dan Tanasă

    "Din zei de-am fi scoborâtori,
    C-o moarte tot suntem datori!
    Totuna e dac-ai murit
    Flăcău ori moș îngârbovit;
    Dar nu-i totuna leu să mori
    Ori câine-nlănțuit."
    Titlul poeziei: Decebal către popor
    Autor: George Coșbuc

    „Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
    meriți ceea ce ai.”
    John C. Maxwell

    © 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
    Despre mine Blog Partidul AUR