Românii nu te merită – scrisoare deschisă primarului din Sfântu Gheorghe

May 7, 2019 •opinie •Views: 2250

Domnule primar Antal Arpad,

Am aflat astăzi, deloc surprins, că ești din nou supărat pe români pentru că și-au permis să fluture drapelul României în centrul orașului la Zilele Sfântu Gheorghe, în timpul scurtului program folcloric românesc. Cred că ar trebui să fii supărat pe tine pentru faptul că le-ai permis românilor să se bucure de un program folcloric românesc chiar în centrul orașului. Puteai foare bine să procedezi ca în alți ani și să-i arunci la periferie. Dar tu ai fost bun iar românii au profitat de bunătatea ta și au fost răi. Chiar nu te merită românii ăștia!

Îmi pare rău și mie că ai cedat în fața tupeului românilor care au vrut și ei un program românesc în centrul urbei la zilele orașului. Ce tupeu la românii ăștia!! Iar ticăloșii de români au avut tupeul să vină și cu drapelul României, stricând atmosfera pur maghiară a Zilelor Sfântu Gheorghe.

Cred că e cazul să-i pedepsești exemplar pe românii din Sfântu Gheorghe iar anul viitor să finanțezi tot cu firimituri, dar mai mici, manifestările românilor în cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe. Să nu te lași, domnule primar, iar anul viitor să te ții de tradiția de a avea un comitet de organizare a Zilelor Sfântu Gheorghe format exclusiv din cetățeni de etnie maghiară. Zilele Sfântu Gheorghe reprezintă o manifestare pur maghiară și așa trebuie să rămână. Românii merită să sufere pentru că au îndrăznit să fluture drapelul României în orașul tău, în care trebuie să se respire doar aer maghiar.

Ai dreptate domnule, nu orice loc public din oraș e demn de folclorul românesc. Cum să cânte folclor românesc în centrul urbei? Ai dreptate, inacceptabil! Dacă ar fi după tine l-ai interzice în totalitate dar nu ai ce să faci. De ochii lumii, pentru că ești tolerant și pentru a nu intra în conflict cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării mai lași un pic de la tine. Dar zic să fii ferm. Anul viitor să fii tu așa cum te știm și să nu mai permiți românilor să se manifeste liber, românesc, în centrul urbei. La periferie cu ei!

Să nu uiți anul viitor să le mai permiți comercianților să vândă drapele, insigne și ceramică cu harta Ungariei Mari. Că doar Zilele Sfântu Gheorghe despre asta sunt, despre tot ce este maghiar și despre tot ce își doresc maghiarii. Românii care au ceva de comentat să plece. Că doar Sfântu Gheorghe e orașul tău. Iar tu vrei un oraș exclusiv maghiar ca să dovedești istoriei ce secui viteaz ești, tu care cu două generații în urmă erai român.

Cu rezervată considerațiune,

Dan Tanasă, covăsnean

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

Tags: , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

9 Responses to Românii nu te merită – scrisoare deschisă primarului din Sfântu Gheorghe

  1. mihai says:

    iata si o poezie luata de pe undeva de pe facebook ….. dedicatie secuilor care ii injura pe romani ……
    NU SUNT MAGHIAR ŞI-N VIAŢA MEA
    NU VOI PERMITE NIMĂNUI
    SĂ-MI SPUNĂ MIE ALTCUMVA,
    SĂ-MI ZICĂ-ALTFEL DECÂT SĂCUI!

    DIN NEAM DE GETO-DACI MĂ TRAG,
    VĂ SPUN CE CRED, VĂ SPUN CE SIMT,
    ÎN VENE-AM SÂNGE DE PELASG ŞI NICIDECUM MONGOLOID.
    STRĂBUNII MEI MAGHIARIZAŢI, FORŢAT AU FOST, O ŞTIM CU TOŢII,
    ŞI DE NU RECUNOAŞTEM ASTA, SE RĂSUCESC SUB GLIE MORŢII.

    NU SUNT MAGHIAR ŞI-N VIAŢA MEA
    NU VOI PERMITE NIMĂNUI
    SĂ-MI SPUNĂ MIE ALTCUMVA,
    SĂ-MI ZICĂ-ALTFEL DECÂT SĂCUI!

    AM OCHI ALBAŞTRI SAU VERZUI,
    AM PAR ŞATEN, TENUL SPĂLAT
    ŞI-ATUNCI CUM POŢI SĂ VII SĂ-MI SPUI
    CĂ NU SUNT PUI DE GETO-DAC?!
    ÎN ROMÂNIA M-AM NĂSCUT, ÎN EUROPA VOI MURI,
    ŞI CÂT TRĂIESC NU EXECUT
    CE ÎMI COMANDĂ UNGURII.

    NU SUNT MAGHIAR ŞI-N VIAŢA MEA
    NU VOI PERMITE NIMANUI
    SĂ-MI SPUNĂ MIE ALTCUMVA,
    SĂ-MI ZICĂ-ALTFEL DECÂT SĂCUI!

    NU-S UNGUR ŞI NICICÂND N-AM FOST.
    NICI BOZGOR, CĂCI AM ŢARA MEA.
    EU SUNT ROMÂN ŞI RECUNOSC.
    CĂ VREAU O VIAŢĂ BUNĂ-N EA.
    CE DACĂ-AM FOST MAGHIARIZAŢI?
    AZI NE-AM TREZIT! PRIMUL SUNT EU!
    NOI ŞI ROMÂNII SUNTEM FRAŢI
    DE CÂND ERA ZAMOLXE ZEU.

    NU SUNT MAGHIAR ŞI-N VIAŢA MEA
    NU VOI PERMITE NIMĂNUI
    SĂ-MI SPUNĂ MIE ALTCUMVA,
    SĂ-MI ZICĂ-ALTFEL DECÂT SĂCUI!

  2. mihai says:

    Tocmai am citit un articol legat de originile secuilor … daca ce scrie omul este real , secuii se pot sterge la fund cu ceea ce cred ei ca sint la origini….. poate va prelua si dl Dan Tanasa articolul sa il publice …ar si si un subiect interesant de discutat la posturi de televiziune ; multi dintre ei daca si-ar face testul ADN ar ramine surprinsi sa afle ca au origini tracice….. prin urmare : Și cine sunt ei, SECUII?

    Aici, în America, am un coleg și un prieten foarte bun, de mulți ani, un secui cu numele de Lotzi, care e căsătorit cu o româncă. Lucrurile păreau foarte stabile până când prietenul meu Lotzi a început să fie din ce în ce mai “maghiar “ citind tot ce putea găsi din presa iredentistă. Locuind pe coasta vestică a continentului, soția lui, disperată, mă chema la telefon să mă întrebe ce e de făcut. I-am spus că cel mai simplu este să facă testul genetic, genomul. Prietenul meu a acceptat cu greutate, dar a acceptat. L-am chemat la telefon după aproape trei luni de zile și l-am întrebat despre rezultatul testului genetic. Mi-a spus că nu l-a primit. Dar am auzit-o pe soția lui strigând: “Spune, mă, adevărul”. ”Curajos”, el mi-a închis telefonul. Sigur că am chemat-o imediat pe soția lui care, acoperind vociferările soțului, mi-a spus că nici gând să fie maghiar. El era “I1b “, nimic altceva decât…Dac!
    Sau mai cam pe “ ungurește “ un Valah împuțit”.
    De atunci lucrurile s-au schimbat la 360 ° și prietenul meu acum se consideră un … Pelasg și nu mai exista discuții contradictorii pe această temă în familia lor.

    Dar să ne întoarcem la secuii noștri ”maghiari”.
    Absurditatea vremurilor actuale: steagul secuiesc, cu însemnele soarelui şi lunii – specific rumânimii (ele se află pe steagurile vechilor regiuni, fiind vechi simboluri dacice), a fost folosit prima oară în alianţa dintre secui şi Mihai Viteazul, contra ungurilor.
    Acum, ungurii au luat steagul respectiv, ce s-a născut împotriva lor, şi l-au pus pe Parlamentul lor!!!
    O prostie inimaginabilă!!!

    Cauconii, aflăm încă de la Homer, erau de origine tracă şi trăiau pe râul Kaukon în Kaukonia, care
    cuprindea regiunea Elis şi părţi din Ahaia şi Arkadia. Ei ar fi migrat din nordul Peninsulei Balcanice pe la anul 1600 î.Chr. Pe cei rămaşi în vatra originară Ptolemeus (sec. II d.Chr.) îi va regăsi cu numele de cauconensis la nord de Dunăre printre triburile din Dacia, în Ţara Bârsei şi în împrejurimi, dar fără a trece de Carpaţii Răsăriteni.
    Prin coroborarea informaţiilor referitoare la teritoriul lor, dacii cauconi au trăit în sud-estul Transilvaniei cuprinzând nu numai Ţara Bârsei, ci şi o parte din actualul judeţ Harghita, spre izvoareleOltului, ca şi părţi din judeţele Buzău şi Mureş.
    Tot în această zonă, Amianus Marcellinus (sec.IV) a consemnat existenţa unui ţinut numit Caucaland, iar mărturia unui soldat roman se referă la un munte Caucas de pe lângă râul Olt.
    Ca urmare a faptului că reprezentau un vechi neam autohton atestat încă din antichitatea îndepărtată, lingvistul german Jacob Grimm a considerat firesc să constate legătura dintre denumirile de cauci, cauconi şi Caucaland pentru a le asocia acestora şi denumirea de Cogaion (muntele sfânt al dacilor), cu conotaţia sa religioasă.
    Pe de altă parte, filologul german J.Wolff considera că şi denumirea de Kockel cu variantele Kukel şi Kukula utilizate de saşi pentru a desemna Târnavele ar proveni din anticul coca sau cuca, care înseamnă munte, cu menţiunea că cel mai important munte din zona Târnavelor se numeşte Cogan, cu variantele mai vechi Cocan sau Chuchal, ceea ce indică faptul că originea reală a acestor denumiri este hidronimul Kukula, menţinut şi astăzi în uz de secui.

    Cine nu îşi ştie trecutul nu este vrednic nici de prezent!

    Ținutul secuiesc, cât și apartenența secuilor la maghiarime, sunt invenții absurde ale acelor ani!

    Niciodată nu a existat ținutul secuiesc iar secuii, despre care în vechime ungurii spuneau că sunt…rumânii aprigi, au fost cea mai persecutată colectivitate de sub stăpânirea maghiară: Gheorghe Doja – secui autentic (până acum câteva sute de ani, secuii aveau nume rumânesti si erau …( !! ) ortodocși, deci erau rumâni curati), cel care a condus răscoala de eliberare a Transilvaniei de sub jugul maghiar, a fost mișeleste ars pe un scaun incins; dar nu numai din acel moment a început genocidul etnic împotriva secuilor: stăpânirea maghiară i-a obligat să poarte nume ungurești, să treacă la catolicism si să vorbească maghiara.
    Cine nu se supunea avea să fie ucis.
    În memoria genocidului îndreptat de unguri împotriva secuilor stă mărturie Bulevardul Martiriului Secuilor – aflat la Miercurea Ciuc!!!

    De ce aceste adevăruri au dispărut din cărțile de istorie?
    Cât de nemernică e această clasă politică, indiferentă la transformarea unor adevăruri istorice în minciuni antirumâneşti?
    Câți dintre noi mai știm că Ștefan cel Sfânt al Ungariei a fost rumân după mamă?
    Câţi dintre noi mai știm că numele de Ungaria e un nume cu origini tracice,
    Ungro-Valahia – un nume străvechi ce face referinţă la pământul negru (Neagra Valahie) al Panoniei Tracice? )
    Să nu uităm că Budapesta mai are o urmă de rumânism tracic în ea: steagul roșu, galben și albastru, prezent pe frumoasa primărie a acestui oras!
    Toate aceste asocieri dintre toponime şi etnonime puse de mult în evidenţă de savanţii germani, conduc la concluzia că tribul dacic al cauconilor este unul şi acelaşi cu neamul sikuli-lor, adică al secuilor care ocupă şi astăzi acelaşi ţinut şi mai ales folosesc străvechea denumire de Kükülö.
    Numai în legătură cu acest hidronim ţinutul lor a şi purtat denumirea de Ciculia, iar locuitorii numele de ciculi, aşa cum au consemnat călătorii străini.
    Dar numele de ciculi trece uşor la forma siculi, de unde şi forma de secui.
    Viteji, aidoma cauconilor din Elis, siculii dacici şi-au păstrat conştiinţa de autohtoni, mândri de faptul că erau stăpâni pe ţinuturilor lor, ceea ce a impus recunoaşterea demnităţii lor colective.
    Captaţi treptat în sfera de interes a coroanei de la Buda, aşa după cum arată şi A.D.Xenopol în ”Istoria românilor din DaciaTraiană”, (Ediţia III, Bucureşti 1988, Vol III pag.224) ei au fost maghiarizaţi prin mijloace din ce în ce mai dure, mai ales după anul 1848. Pentru a forţa desprinderea lor definitivă de masa covârşitoare a autohtonilor din Ardeal, istorigrafia timpului le-a atribuit diferite origini bizare, care se contrazic între ele şi ca atare se anulează reciproc.
    În încercarea de a suplini lipsa oricăror dovezi care să ateste o pătrundere a lor în Ardeal, cum a fost cea a saşilor intens susţinută decoroana maghiară, istoricii au vehiculat şi mai vehiculează diferite plăsmuiri referitoare la originea secuilor oscilând penibil între a-i considera avari, gepizi, huni, pecenegi etc, deşi ei sunt autohtoni, sunt membrii străvechiului neam dacic al cauconilor, primii care au dat nume locurilor pe care trăiesc.
    Ei au conservat până astăzi nu numai nişte toponime de vârstă neolitică, ci serii toponimice de vârstă neolitică uneori identice cu cele din zona Sibiu, ceea ce reprezintă o altă mare dovadă a faptului că sunt băştinaşi.
    Recapitulând, va trebui să arătăm lumii întregi că cei numiţi astăzi secuii sau siculii sunt
    urmaşii autohtonilor denumiţi caucoli, iar mai târziu ciculi fiindcă au trăit şi trăiesc pe văile râurilor denumite încă din antichitate prin hidronimul autohton Kukula.
    Ca o altă dovadă că râurile Kukala au o denumire rumânească arhaică, aceeaşi spiritualitate rumânească a atribuit unui râu din bazinul Siretului omonimul Cucalea.

    Având în vedere că maghiarizarea lor forţată echivalează cu imprescriptibilul
    genocid etnic, ne revine obligaţia ca, în numele adevărului, să facem necesara distincţie maghiarizat-maghiar, mai ales în cazul secuilor, care începând cu Unio Trio Nationum s-au revendicat ca etnie de sine stătătoare, distinctă de a ungurilor.
    I-am uitat şi continuăm să îi uităm pe cei de o fire cu noi şi soarta nu iartă. Din ignoranţă şi din comoditate operăm cu teorii de tip Roesler, deşi adevărul istoric cu privire la secui se susţine cu argumente:
    1. Argumente geografice şi toponimice, sistematizate în lucrările ştiinţifice ale lui Sabin
    Oprean (1928) şi Coriolan Suciu (1974).
    Vlăhiţa este numită în maghiară chiar Olah Falu, adică satul valahilor. Prezenţa lor sub numele de cauconi în sud-estul Transilvaniei este probată de harta lui Ptolemeu din secolul II, dar şi de mărturiile unor călători străini ca Georg Reicherstorfer care la 1527 îi numea ciculi ca şi de mărturiile lui Christian Schesaeus de la 1540 sau de ale lui Ferrante Capece din februarie 1584.
    2. Argumente arheologice, având în vedere vestigiile bine reprezentate pentru toate
    epocile începând cu neoliticul.
    În ansamblul Daciei, ŢaraSecuilor se delimitează în mod natural prin particularităţile sale de relief, de climă şi de resurse, iar aferent acestora, mărturiile arheologice o individualizează încă din protoistorie ca pe o adevărată punte peste Carpaţi între Dacia intra- şi extracarpatică.
    În acest context, aşezările din Ţara Secuilor au prosperat încă din antichitate susţinând o concentraţie demografică ridicată mai ales prin importantele resurse minerale (sare, fier, cupru. ape minerale etc.) de care au dispus mereu. (vezi şi Viorica Crişan, Dacii din estul Transilvaniei etc.)
    3. Argumente istorice, mai ales pentru a denunţa legile de maghiarizare din anii
    1842, 1879, 1883 şi 1907, în temeiul cărora o bună parte din densa populaţie autohtonă a fost transformată, prin cele mai draconice forme de constrângere, în vorbitori de limbă maghiară.
    În jurnalul campaniei de pedepsire de la 1761, generalul von Buccow a notat pentru
    totdeauna că în cel mai maghiarizat scaun din secuime din 102 sate, 99 erau locuite de….(!!!)… români, …aşa cum arată istoricul Dr. Mircea Dogaru în revista LUMEA Nr.4 (108)/2002.
    4. Argumente heraldice. Fiindcă în sfârşit s-au recunoscut siculi, deci ciculi autohtoni, şi nu altceva, vor redescoperi din perspectiva continuităţii asumate că în momentul semnării tratatului UNIO TRIUM NATIONUM aveau ca secui conştiinţa originii lor …dacice, motiv pentru care s-au ilustrat în heraldică prin tandemul de semne dacice primordiale soarele-luna (însemnele de pe drapelul secuiesc), tandem deseori regăsit în multe reprezentări antice ale dacilor, inclusiv pe tăbliţele de plumb cu scriere dacică de la Sinaia (vezi ziarul “Gardianul” din 30mai – 4iunie 2005).
    Aceeaşi pereche SOARELE-LUNA mai apare numai pe stemele de sorginte dacică ale Moldovei şi ale Ţării Valahe şi la nimeni altcineva în lume.
    De aici lipsa oricăror îndoieli că şi secuii au avut conştiinţa că aparţin neamului dacic.

    5. Argumente culturale. Simon de Keza spune limpede că secuii au împrumutat scrierea de la vlahi. Dar o scriere valahică de tip răboj, numită “rovás irás” şi după maghiarizarea lor, nu se potrivea decât unui grai valahic şi în niciun caz unui grai străin, care ar fi folosit limba şi scrierea latină după modelul oferit la acea vreme de cancelaria regală de la Buda. Hilar este faptul că propaganda anti-românească a uitat de Simon de Keza pentru a pretinde că sintagma “rovás irás” ar defini o scriere adusă de prin Asia, deşi chiar teremenul de “rovás” ( răvaș ) indica originea sa valahică. Ca dovadă că este o străveche scriere rumânească, rumânii din Valea Timocului, cei care n-au avut legături cu secuii, folosesc şi ei până astăzi termenul de “răbuj”.
    Pe de altă parte, este remarcabil faptul că odată cu parţiala lor maghiarizare, secuii au transpus şi în variantă maghiară celebrele noastre balade Meşterul Manole şi Mioriţa, total inaderente ( !!??) folclorului maghiar sau oricărui alt folclor, ca semn profund al faptului că secuii aparţin la matricea stilistică rumânească.
    6. Argumente religioase.
    Despre originea lor dacică vorbesc şi stâlpii lor funerari de pe morminte care sunt identici cu stâlpii dacici care mai sunt păstraţi în alte zone rumâneşti. Gestul nostru de închinare a pâinii cu semnul crucii regăsit la secuii trecuţi la calvinismul lipsit de cinstirea Sfintei Cruci este un alt indiciu al orginii lor ortodoxe. Aceeaşi origine ortodoxă o au şi parastasele pe care le fac secuii la înmormântare. Ca mărturie tragică a deznaţionalizării lor forţate încă se mai văd, în mai multe locuri, dărâmăturile unor vechi biserici ortodoxe, semn al comunităţilor de români maghiarizaţi în secuime. Despre grozăviile îndurate în perioada de maghiarizare forţată ne vorbeşte şi monumentul de la Ciceu consacrat celor două sute de secui ucişi în zi de hram de către generalul de tristă
    amintire, care a mai bătut cu tunul cam tot atâtea locaşuri de cult ortodoxe, între care şi mânăstirea lui Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.
    7. Argumente antroponimice, din lucrările ştiinţifice ale lui G.Popa – Lisseanu şi ale lui I.I. Rusu (1986), şi mai recent ale lui Ioan Ranca (1995) sau Ioan Drăgan (2000) care pe baza documentelor de arhivă dovedesc maghiarizarea familiilor româneşti prin nume ca Albu, Boér, Bokor (Bucur), Karácsony, Csipán (cioban, în graiul aromânilor), Dán, Fogarasi, Kosztin, Lunguj, Lupuj, Mirtse, Moldván, Nyisztor, Oláh, Oltyán,Pászkuly, Ráduly, Sztojka, Szávuly, Sérbán, Zsunkuy (se citeşte Juncu) şi multe, multe altele, ceea ce nu mai poate fi considerată o problemă a persoanelor respective, ci a naţiunii române şi a României, din moment ce astăzi liderii acestor autohtoni maghiarizaţi odată cu numele lor cer autonomie teritorială.
    Aceste nume dovedesc încă o dată că împotriva Neamului Rumânesc s-a practicat imprescriptibilul genocid etnic care, însă, nu poate servi de bază pentru pretenţiile teritoriale numite autonomie.
    8. Argumente sociologice.
    Lucrările bine documentate cu date culese din teren de Maria Cobianu-Băcanu (1998 şi 2000), doctor în filozofie la Institutul de Sociologie al Academiei Române.
    Este de la sine înţeles că din cele opt grupe de argumente chiar şi numai o singură grupă este suficientă pentru a susţine definitiv calitatea de autohtoni a secuilor ca trup din trupul ţării, chiar dacă o bună parte au fost maghiarizaţi forţat de către defuncta putere imperială în mai multe etape bine cunoscute de istorie, dar şi în perioada Diktatului. Le-am menajat prin tăcere drama deznaţionalizării, ca mama cea adevărată din cunoscuta piesă de teatru “Cercul de cretă caucazian” a lui Bertold Brecht.
    Nici acum nu vom proceda altfel, dar nu putem accepta sub nicio formă contrafacerile
    celor care, mânaţi de interese străine, practică intriga şi minciuna spre continua hărţuire şi, în final, spre dezagregarea României.
    O lege privind protejarea minorităţilor, oricare ar fi conţinutul ei, ar obliga majoritatea să se subordoneze oricărui minoritar devenit astfel un protejat, fiindcă obţine un statut preferenţial, ceea ce este inadmisibil din moment ce într-o ţară democratică legile sunt aceleaşi pentru toţi.
    În cazul minorităţii “maghiarizate “ din România situaţia se dovedeşte a fi foarte periculoasă prin faptul că acești oameni au devenit masă de manevră pentru revizionismul mărturisit pe care îl implică incalificabila contestare a tratatului de pace semnat de toate părţile la Trianon.
    9. Și, în sfârșit, singurul lucru care poate să dovedească adevărul, este …testul genetic …care ar trebui efectuat la populația de secui! În felul acesta toată lumea ar ști adevărul.
    Dacă ei aparțin grupului I ori I1b, lucrurile sunt foarte clare și adevărul va fi văzut și acceptat de toți!
    ***

    În cazul în care doriți să continui, vă rog să mă lăsați să știu.
    Napoleon Savescu

  3. Feritata says:

    Cat de smecher te crezi tu,scriitor idiot!! Daca nu-ti convine regimul,muta-te in VAslui,patriotul ploii!! Ai ajuns tu,un mare nimic sa faci ordine prin secuime,de parca ai fi adus acele locuri in ranita ta de cioban mioritic!! Daca v-ati intelege limba materna,ati afla si voi ca pentru orice pamantean cu exceptia limbii materne,orice alta limba este “limba straina”‘indiferent in ce tara traieste!! Inainte sa te dai tu mare dastept,pune mana si citeste Carta Drepturilor Omului,ca sa vezi ce drepturi au cetatenii lumii civilizate,ca nu sunteti voi extremistii romani creatorii lumii moderne!! Cand o sa inveti si tu limba maghiara,o sa poti sa ai pretentii de la altii sa invete limba romana,fiindca NIMENI in lumea asta nu te poate OBLIGA sa inveti o limba straina,chiar daca creapa ranza in tine sovinule!!

  4. Dorel says:

    Cel care a scris această scrisoare, merită un șut în fund si trimis pe lună.

  5. Eu says:

    Si cand te gandesti ca pokemon-ul acesta e platit din banii statului roman….. e absolut incredibil cat tupeu pot sa aiba si culmea e ca le merge ca de aia fac ca altfel nu ar face dar cine sa il puna la punct pe el si pe toti liderii sovini ?😓

  6. Alin says:

    Stiu familii de romani care au venit cu copiii la acest eveniment iar la locurile de joaca erau instructiuni doar in limba maghiara ei nestiind sa le explice copiilor despre ce este vb in acele instructiuni, apeland la orga organizatori sa le explice copiilor acesti au dat din umeri, nestiind sa le explice in limba romana instructiunile iar domnul primar a spus ca: ” nu poate sa oblige organizatorii sa invete limbi straine”. Asadar, limba romana este o limba straina acolo. Noaptea mintii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "Românii nu te merită - scrisoare deschisă primarului din Sfântu Gheorghe"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/romanii-nu-te-merita-scrisoare-deschisa-primarului-din-sfantu-gheorghe/