Asociaţia Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaş”

Romano-catolicii din Moldova sau despre ”ceangăi”, etnia inventată de revizionismul maghiar

 ROMANO-CATOLICII DIN MOLDOVA

            Conform documentelor istorice, strămoşii catolicilor din Moldova au venit aici din Transilvania. Motivele plecării lor de acolo au fost de natură socială, politică, economică, militară şi religioasă. Dacă ungurii, secuii şi saşii făceau parte din „naţiunile privilegiate”, românii nu erau consideraţi ca având drepturi egale cu aceştia, aflându-se în situaţia de „toleraţi” în spaţiul transilvan.

            Începând din secolul al XVIII-lea majoritatea emigranţilor transilvăneni care se stabilesc în Moldova sunt români. Nu întâmplător, acest adevărat fenomen de migrare umană dinspre Transilvania către Moldova este cunoscut în veacul XVIII sub numele de „profugium Valachorum”.

            Românii din Transilvania au ales să se stabilească în Moldova în virtutea existenţei de-a lungul timpului a numeroase, diverse şi trainice legături pe toate planurile vieţii spirituale, culturale, economice şi sociale cu spaţiul extracarpatic.

            În ceea ce priveşte identitatea, locuitorii catolici din Moldova îşi afirmă astăzi constant identitatea românească, deşi, originea lor constituie, „în anumite medii”, un subiect controversat. S-a creat în timp o bogată bibliografie, urmare a unor îndelungi cercetări, întreprinse iniţial cu precădere de cercetători maghiari, iar mai apoi şi de cercetători români.

            Preocupările ştiinţifice maghiare privindu-i pe catolicii din Moldova au ca punct de plecare scrierile unui preot secui, pe nume Zöld Péter, refugiat în Moldova în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, care foloseşte relativ la catolicii din spaţiul moldav sintagma „ceangăi-maghiari”. Astfel, acesta face o inovaţie lingvistică prin alăturarea a doi termeni: „ceangău” (folosit pe atunci în Transilvania) şi „ungur” (folosit la adresa catolicilor moldoveni cu sensul de locuitor venit din Ţara Ungurească, cum mai era denumită Transilvania) raportând noul termen la o comunitate (aceea a catolicilor din Moldova) şi creând în acest fel un fals etnonim şi implicit o falsă problemă etnică în Moldova.

            Preotul Zöld Péter notează, printre altele, şi faptul că locuitorii catolici din Moldova vorbesc toţi româneşte şi ungureşte (prin urmare erau bilingvi, urmare a „procesului de secuizare”), dar ungureşte vorbesc într-un mod mai deosebit, precum şi că „îmbrăcămintea lor este  românească, ieftină şi e lucrată de soţiile lor”.

            Insistăm şi în acest cadru asupra faptului că prin promovarea greşită a termenului „ceangău” (în forma „ceangăi-maghiari”) de către preotul secui Zöld Péter, ca etnonim la adresa întregii comunităţi catolice din Moldova, s-a ajuns la căutarea originilor unei presupuse etnii purtând acest nume, ceea ce, de la bun început, a determinat concluzii controversate şi irelevante din punct de vedere ştiinţific.

            În condiţiile unei puternice mediatizări în plan publicistic, ştiinţific, politic, diplomatic, a „problemei catolicilor din Moldova” (a „ceangăilor”), totuşi, începând din secolul al XIX-lea constatăm şi afirmarea originii româneşti a acestora. Mai mult, secolul al XX-lea va aduce şi primele lucrări publicate cu privire la originea românească a catolicilor din Moldova.

            În ultimii ani au apărut o serie de lucrări privitoare la istoria şi etnografia catolicilor moldoveni, fiecare dintre ele abordând într-o manieră ştiinţifică originea şi identitatea acestei comunităţi. Amintim aici de exemplu: Ion H. Ciubotaru, Catolicii din Moldova. Universul culturii populare, Iaşi, Editura Presa Bună, vol. I, 1998, vol. II, 2002, vol. III, 2005; Anton Coşa, Cleja. Monografie etnografică, Bucureşti, Editura SemnE, 2001; Liviu Pilat, Comunităţi tăcute. Satele din parohia Săbăoani (secolele XVII-XVIII), Bacău, Editura „Dumitru Mărtinaş”, 2002; Anton Coşa, Catolicii din Moldova în izvoarele Sfântului Scaun (secolele XVII-XVIII), Iaşi, Editura Sapienţia, 2007; Anton Coşa, Comunităţile catolice din judeţul Bacău, Bacău, Editura Magic Print, 2007 etc. Au fost publicate o serie de monografii ale localităţilor cu populaţie catolică din Moldova: Cleja, Faraoani, Gioseni, Nicolae Bălcescu, Luizi-Călugăra, Mărgineni, Oituz, Pildeşti, Săbăoani etc.  De asemenea, un alt demers ştiinţific referitor la identitatea credincioşilor catolici din satele judeţului Bacău a fost finalizat şi făcut public în acelaşi an (2002) printr-un studiu de specialitate (Satele cu „ceangăi din Moldova. Identitate şi cultură”, sondaje de opinie) realizat de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională CURS, din cadrul Universităţii Bucureşti. Cercetarea sociologică de ansamblu a beneficiat şi de un „studiul istoric preliminar” referitor la romano-catolicii din Moldova, întocmit de către istoricul Anton Coşa.

            Insistăm şi pe această cale asupra folosirii nejustificate a termenului „ceangău” la adresa catolicilor din Moldova. Nu putem vorbi, în ceea ce-i priveşte pe locuitorii catolici din Moldova, de o minoritate etnică, ci de o minoritate religioasă care a beneficiat de-a lungul istoriei de „liantul unificator al religiei catolice”.

            Generalizarea greşită a termenului „ceangău” la adresa întregii comunităţi catolice din Moldova a avut o serie de urmări în plan identitar, deşi locuitorii catolici nu şi l-au însuşit deloc, ei nu s-au autodenumit niciodată „ceangăi”.

            Din păcate, stereotipul „catolic = ungur” respectiv „ortodox = român” a fost promovat cu consecvenţă în diverse lucrări şi publicaţii maghiare, dând naştere unei false minorităţi etnice care trebuie „salvată” de la o pretinsă „asimilare”.

            Deşi catolicii îşi afirmă loialitatea faţă de ţară şi o probează prin participarea la toate evenimentele care au jalonat devenirea istorică a României, la Unirea Moldovei cu Ţara Românească (1859), Războiul de Independenţă (1877-1878), Războiul de Reîntregire (1916-1919), Al Doilea Război Mondial (1941-1945), totuşi, sunt acuzaţi că sunt „unguri” şi au simpatii pro-maghiare.

În anii puterii totalitare comuniste locuitorii catolici din Moldova continuă să fie pe nedrept încadraţi şi de către regimul comunist în categoria unei „minorităţi etnice”, fiind supuşi la presiuni din partea autorităţilor pentru a se declara „maghiari”. În anii 1946-1947, era anunţată „trimiterea unor emisari din Ungaria în zona locuită de ceangăi, aducând instrucţiuni pentru maghiarizarea acestora”. Aceşti „trimişi din Budapesta cutreieră satele de ceangăi din judeţul Bacău, ca reprezentanţi ai iredentismului maghiar, transmiţând ştiri şi instrucţiuni”. Dirijarea acestor „emisari” era făcută de către Uniunea Populară Maghiară, „organizaţie creată şi condusă de Partidul Comunist Român”.

       Multe documente consemnează că agenţii maghiari „îndeamnă localnicii să nu asculte de preoţii şi învăţătorii români şi să ceară înlocuirea lor cu cei de naţionalitate maghiară”. De asemenea, se cerea „înlocuirea limbii române cu cea maghiară în biserici, şcoli, primării”. Vor fi înfiinţate chiar şcoli în limba maghiară în câteva sate catolice, „în sprijinul dezvoltării culturale a minorităţilor naţionale”.

Autorităţile comuniste au ignorat însă (caracteristică firească a unei puteri totalitare) tocmai părerea celor pentru care au înfiinţat aceste şcoli, anume catolicii din Moldova, care nu au ezitat să ceară înlocuirea lor cu şcoli româneşti.

Problema identităţii locuitorilor catolici din Moldova rămâne însă şi în zilele noastre una delicată, datorită aceloraşi intervenţii venite din afara comunităţii. În continuare, în mediile oficiale şi ştiinţifice maghiare se vorbeşte de „asimilarea grupului etnic al ceangăilor din Moldova”.

Decizia apartenenţei etnice a celor de astăzi nu trebuie disociată însă de decizia apartenenţei etnice a ascendenţilor acestora, a celor care odinioară au optat pentru recunoaşterea statutului de „pământean catolic” în Moldova. Catolicii de astăzi nu uită să respecte opţiunea strămoşilor lor care au ales să participe trup şi suflet la formarea naţiunii române moderne, neparticipând deloc la nici unul dintre momentele care au marcat formarea naţiunii moderne maghiare.

Strămoşii catolicilor din Moldova au luptat şi şi-au jertfit viaţa pentru ca urmaşii lor să nu mai fie niciodată consideraţi „străini” în ţara pe care o aleseseră, ţara pe care după stabilirea lor aici, au considerat-o şi ţara lor.

Oricum, este necesară în zilele noastre o clară disociere între originea etnică şi apartenenţa etnică a unei persoane ori a unei comunităţi. Dacă în cazul apartenenţei etnice, decizia personală şi de grup este cea decisivă, în cazul originii etnice răspunsurile corecte nu mai ţin de opţiunea individului sau a comunităţii ci de serioase cercetări ştinţifice.

            După 1990 presiunile exercitate de organizaţii pro-maghiare finanţate de guvernul de la Budapesta au dus la nemulţumirea populaţiei faţă de încercările de maghiarizare a populaţiei catolice din Moldova, care în marea ei majoritate (peste 95%) s-a declarat (în diferite sondaje sociologice , inclusiv recensămintele oficiale: 1992, 2002, 2012) ca fiind de origine românească. În acest context, în anul 2001, la solicitarea majorităţii populaţiei a luat fiinţă Asociaţia Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaş” cu sediul la Bacău.

            Asociaţia Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaş”, a promovat de-a lungul timpului identitatea românească a catolicilor din Moldova. Demersurile noastre s-au desfăşurat din păcate într-un mediu ostil, un mediu în care organizaţile pro-maghiare au avut un lobby extern extrem de agresiv, beneficiind şi de „bunăvoinţa” reprezentanţilor statului român. Asociaţia Maghiarilor Ceangăi din Moldova recunoaşte că „în ultimii zece ani Uniunea Ceangăilor Maghiari din Moldova de exemplu a obţinut succese importante, atât în domeniul învăţământului, cât şi în menţinerea relaţiilor cu instituţiile şi autorităţile” româneşti, organizând chiar „programe comune cu autorităţile judeţene”. Aşa a fost posibilă oficializarea învăţământului maghiar în satele cu populaţie catolică din Moldova, cu largul concurs al Inspectoratului Şcolar Bacău.

            Prin urmare, iată cum autorităţile statului român sunt părtaşe de ceva vreme la opera de maghiarizare forţată a catolicilor din Moldova. Iată cum, deşi organizaţiile pro-maghiare insistă constant pe „românizarea ceangăilor” asistăm de fapt la „maghiarizarea” catolicilor din Moldova. Ceea ce nu a reuşit Uniunea Sovietică în anii 50 ai veacului XX, reuşeşte se pare o altă uniune, „Uniunea Europeană”. Asociaţia „Dumitru Mărtinaş” consideră cel puţin surprinzătoare atitudinea instituţiilor statului român în problema identităţii catolicilor moldoveni. Este de neînţeles această stare de fapt în condiţiile în care, în ultima vreme s-au intensificat acţiunile care vizează comunitatea „ceangăilor”, multe dintre ele aducând atingere şi imaginii statului român. Folosirea constantă a sintagmelor: „Ţinut Secuiesc – Ţinut Ceangăiesc”, „Bazinul Carpatic”, „Ţara Ceangăilor”, „Ţara Secuilor” etc., ori recenta expoziţie fotografică a lui Stefano Marzoli de la Bologna sunt doar câteva „mostre” de „acţiune maghiară în consonanţă cu valorile europene”.

Asociaţia Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaş”

Preşedinte,

Gheorghe Bejan

Articole similare

4 Comments

  1. Situația este clarificată de dicționarele limbii române:
     
    a)Dicționar universal al limbii române, apărut în 1896:
    „ceangău, ceangăi m. persoană care face parte dintr-o populație de limbă maghiară stabilită pe cursul mijlociu al Siretului; (v. CEANGĂI) [Din ung.csángó]”;
     
    b)„Dicţionar enciclopedic ilustrat. Dicţionar istoric şi geografic universal”, apărut în 1931:
    „Ceangăi, locuitori din mai multe comune din jud. Bacău şi Roman. Maghiari de origine şi catolici, emigraţi probabil prin secolul XIII din Transilvania în Moldova. Ei au avut un episcopat la Bacău înffinţat în vremea lui Alexandru cel Bun (1401). Astăzi bisericile lor ţin de episcopatul din Iaşi.”
     
    c)„Dicţionar al limbii române contemporane”, apărut în 1980:
    „Ceangău – persoană care face parte dintr-o populaţie de secui stabilită (în sec. XV) în Moldova.”
     
    d)„Micul dicţionar academic”, apărut în perioada 2002-2003:
    ceangắu sm [At: MARIAN, NU. 268 / Pl: ~ắi / E: mg csángó] 1-2 (Urmaș de) colonist maghiar din Moldova și din regiunea sud-estică a Transilvaniei de religie catolică. 3 (Îvr) Vagabond.

  2. Cei care se pretind a fi ceangăi să facă testul ADN. Vor fi surprinși să afle că sunt români.
    Nu există etnia ceangăiască.
    Un grup etnic nu poate să apară dintr-o dată, doar pe baza afirmațiilor preotului secui Péter Zöld.
    Un grup etnic este alcătuit din persoane care au origine comună, același trecut istoric îndelungat (mii de ani), au aceleași valori culturale, un anumit grad de înrudire, o înfățișarea fizică asemănătoare, o fizionomie tipică, o limbă comună și strămoși comuni. Un exemplu îl constituie grupul etnic al rromilor – țiganii – care constituie un grup etnic de peste 1000 de ani de când au sosit în Europa, la care se adaugă câteva mii de ani de existență în India.
    Romano-catolicii din Moldova nu au un trecut istoric milenar separat de poporul român, au aceleași valori culturale ca și românii, testele ADN arată că sunt înrudiți cu românii, au înfățișarea asemănătoare cu românii, fizionomia tipică românească, vorbesc limba română, portul popular este românesc, tradițiile lor sunt românești iar folclorul este identic cu cel al românilor ortodocși.
    Dacă unii dintre romano-catolici mai folosesc în limbajul lor, cuvinte ungurești, ca urmare a maghiarizării strămoșilor și transmiterea limbajului prin viu grai, nu înseamnă că aceștia sunt unguri.
    Acest limbaj (grai) a fost transmis numai verbal, romano-catolicii neștiind să scrie cuvintele ungurești, ei folosind și cuvinte românești în amestec cu cele ungurești.
    Surpriză!!!!
    Nici ungurii nu sunt … unguri. 25 % dintre unguri sunt români maghiarizați.
    Analiza probelor de ADN mitocondrial (moștenit pe linie maternă) și ADN-Y (analiza cromozomului Y – moștenit pe linie paternă), prelevate de la populația maghiară, a concluzionat că doar 5 % dintre maghiari au descendență asiatică însă mai puțin de 3 % dintre maghiari sunt urmașii triburilor cuceritoare venite din Asia iar 95 % dintre maghiari sunt descendenți ai populațiilor europene maghiarizate în decursul timpului.
    Dacă aplicăm aceste procente la mărimea populației Ungariei, care – conform datelor oficiale – este mai mică de 10 milioane de locuitori, se poate constata că mai puțin de 300.000 dintre maghiari sunt urmași ai cuceritorilor huni, aproximativ 200.000 dintre maghiari sunt urmași ai unor populații asiatice, maghiarizate, fie cu forța, fie prin alianțe matrimoniale și peste 9.500.000 dintre maghiari sunt urmași ai populațiilor europene care au locuit aici din cele mai vechi timpuri.
    Vezi mai multe pe http://www.asrocatolic.ro

  3. Prin școlile primare din satele catolice din Bacău se plimba tot felul de maimuțoi maghiari care îi strâng pe copii și sub semnul educației ii grupează și-i plimba mocca prin Ungaria pe la tot felul de concursuri și festivaluri de copii. Interesul lor este să-i educe in spiritul maghiarilor și să accentueze antiromânismul.

  4. au reinventat si secuii care acum cica-s “maghiari” vezi doamne ,e clar ca astia is disperati ca acu cateva sute de ani sa asimileze cat mai multe neamuri. acum fac parada cu portul nostru national zicand ca e “ceangau” ce patetic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button