Sa uram bun venit formatiei iredentist-sovine Karpatia. Pe 14 martie va concerta la Targu Secuiesc….

Distribuie acest articol!

Concertul formaţiei Karpatia nu poate fi anulat

de Laura Gal | 30 aprilie 2008
Concertul formaţiei Karpatia nu poate fi anulat

Concertul formaţiei Karpatia, acuzată de Asociaţia Noua Dreaptă din Cluj de promovarea unor mesaje şovine, nu poate fi anulat întrucât se desfăşoară într-un spaţiu privat, unde Poliţia nu poate interveni, a declarat, miercuri, pentru Bihoreanul.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, inspector Alina Dinu.

“Poliţia nu poate interveni în cazul unor spectacole organizate într-un cadru privat. Dacă după concert vom fi sesizaţi despre faptul că au existat manifestări care ar fi adus atingere siguranţei naţionale sau care au îndemnat la ură ori separatism teritorial, se vor întreprinde cercetări. Oricum, răspunderea pentru ce se petrece la o astfel de manifestare revine organizatorului”, a declarat ofiţerul.

Într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Internelor, preşedintele Asociaţiei Noua Dreaptă din Cluj, Alexandru Sântu, a cerut sancţionarea organizatorilor şi anularea concertului formaţiei Karpatia, programat pentru 1 mai, ora 20.30 la sediul Universităţii private Partium din Oradea, motivând că este ”provocator şi jignitor la adresa românilor”, prin mesajele transmise, legate de revizuirea Tratatului de la Trianon şi refacerea Ungariei Mari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie acest articol!

Urmărește alte articole

EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad,  AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 26 noiembrie a.c., recursul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Curții de Apel București care a constatat că primarul Antal…
Citește

Dan Tanasă

"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc

„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell

© 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
Despre mine Blog Partidul AUR