Sacrificiul

September 30, 2013 •Prof. univ. dr. Radu Baltasiu •Views: 1740

Ordinea pe care înțeleg autoritățile să o exercite în raport cu România reală (Cotidianul, 28 sept.)

Ordinea pe care înțeleg autoritățile să o exercite în raport cu România reală (Cotidianul, 28 sept.)

de Prof.univ.dr. Radu Baltasiu

A trebuit să moară un copil* pentru ca, în sfârșit, administrația României, la cel mai înalt nivel, Curtea Constituțională și președintele, să promulge legea prin care România se curăță de câinii de pe străzi (Ziare.com, 25 sept. 20013). Ionuț Anghel avea 4 ani.

Dar și această ordine, a străzilor pe care lumea merge grăbită la muncă, a parcurilor în care copiii să se joace fără a fi la mila câinilor fără stăpân, se face prin sacrificarea în masă a câtorva sute de mii de animale, în următorii ani (în București nu pot fi prinși mai mult de 40 pe săptămână). Legea precizează că dacă în 14 zile de la capturare nu adoptă nimeni câinii, aceștia vor fi lichidați. Nu cunoaștem capacitatea administrației bucureștene de a duce la îndeplinire această sarcină. Este cert, însă, că numărul hingherilor nu permite lichidarea peste noapte a câinilor. Numai în București sunt circa 200 mii de câini fără stăpân, care, în fiecare an,  mușcă peste 16000 de bucureșteni (2012), din care aproape 2000 sunt copii!(HotNews, 7 sept. 2013).

Dar mai sunt atât de multe de făcut. Ne așteaptă multe sacrificii pentru ca românii să ajungă să se administreze ei pentru ei. Iată, mai jos, trei eșantioane-dovezi ale vremurilor care vin.

Sacrificarea cotidiană a țărănimii (Ieri, Piața 1 Mai, agentul principal Mareș, poliția secția 4)
Un polițist, probabil venit de la țară, are impresia că își face datoria,  dacă se întoarce împotriva propriilor origini: aruncă la gunoi cele 12 kg de pere, 2 kg de măceșe, 1 kg de nuci, 6 legături de leuștean ale țărăncii Negoiță Gheorghița (Cotidianul, 27 sept. 2013). Împinsă între mașini de mafia piețelor, țăranca își vindea produsele ei, cele câteva kilograme și legături de lucruri nefurate, adică ale ei și ale pământului, fără chimicalele producției industrializate. Iar milițianul e deranjat de faptul că țăranul mai există chiar și așa, la marginea piețelor, între mașini! Și vrea să-l măture complet și efectiv, „procedând la distrugerea următoarelor bunuri …”. Săracu’, cine știe cum o fi fost instruit, în ce limbă de lemn, de ce politruc pregătit pe aiurea! El nu a făcut decât să termine de executat țărănimea: proces început de comunism acum 70 de ani în România. Asta e ideea de stat din capul acestui polițist – brațul înarmat al statului, expresia suveranității naționale. Instituție a națiunii contra națiunii. Și pe cine ia polițaiul chezaș al dreptății sale? pe Pardalian … – „Hauleu, pupați-aș dreptatea ta, barosane!” Dar pentru că polițaiul nu poate arunca la tomberon mafia piețelor, pentru că el nu are sentimentul dreptății sociale (naționale), ci doar sentimentul dezarticulat al punerii la punct al celui mai slab, victima a fost, inevitabil, cea mai neprotejată componentă a României de azi: țăranca de pe trotuar, care își cară cu sarsanaua produsele pe trenurile tot mai rărite ale patriei.

Sacrificarea Roșia Montană (V. Ponta, 2013)

Primul ministru are impresia că dezvoltarea României se poate face prin exploatarea prin lichidare a Munților Apuseni, prin care România își pune la dispoziție aurul, în proporție de 94%, unor escroci**: „E o bătălie economică în care România n-a participat în ultimii ani, în care am început să contăm … Dar până la urmă … noi trebuie să avem grijă de noi, aici nu e teoria conspirației” (Victor Ponta citat de Mediafax, 12 sept. 2013). Primul ministru are impresia că, dând 94% altora din resursa țării, face o bătălie a României. Nu domnule prim ministru! E, cel mult, o bătălie pe România. În ceea ce privește „participarea”: privatizările tocmai asta au avut ca scop, să decupleze bogățiile țării de capacitățile ei de procesare, să mute circuitul valorii în afara societății. Aici se produce, dar pentru alții. Până acum doar cineva ne-a spus-o pe șleau, Carlos Ghosn: Dacia nu e o marcă a României, ci eticheta platformei M0 a Renault! Nici măcar nu are identitate. Dacia e o anexă a birocratizatei industrial infrastructuri mobile numită M0 (Ziarul Financiar, 11 sept. 2013). Că ne rămâne și nouă câte ceva, e altă poveste, dar e doar câte ceva. Aici rămân taxele pe circulația mărfurilor și pe salarii. Poate că am fi avut salarii mai mari dacă nu ne limitam inteligența și capacitatea de organizare la M0 din curtea din spate a Renault, iar raționamentul asta privește mai toate „privatizările de succes” (succes, în sensul că au o aparență industrială, când ele, de fapt, sunt elemente exterioare ale unui proces de producție în care România adeseori nici nu e implicată). Produsul se duce aiurea, în Produsul Național Brut al altora.

Sacrificarea forței de muncă și efectele sale – încurajarea emigrației  (Băsescu, 2010)

Președintele României, în loc să se cutremure, felicita plecarea în bejenie în masă a românilor:  “Imaginaţi-vă dacă cei două milioane de români care muncesc în Italia, Spania, Franţa şi Germania ar veni să primească ajutor de şomaj în România, când noi avem deja fondul de şomaj deficitar. Deci acestor oameni trebuie să le mulţumim pentru ceea ce fac pentru România”. (Mediafax, 4 aug. 2010). Mi-l și imaginez pe Ștefan cel Mare mulțumind răzeșilor că fug din calea turcilor, bucuros că nu trebuie să îi înarmeze să se bată cu turcii. În cazul nostru, președintele i-a felicitat pe oameni că își lasă totul, inclusiv copiii, și pleacă aiurea, să stea în genunchi prin casele, fabricile și restaurantele străinătății. E bucuros că sute de mii de tineri pregătiți la nivel universitar servesc înghețată pe pacheboturi. Scapă de ei. Desigur, Băsescu nu îi trimitea în bejenie legați de mâini și de picioare și nici nu-i biciuia ca tătarii, dar realitățile economice aleguvernării tocmai astea au făcut: au legat de mâini și de picioare energiile naționale, competențele individuale, au adus la disperare. Și tu le mulțumești că, ajunși la disperare, în sfârșit, pleacă.
«Iată rezultatul: în România au rămas 2 medici la mia de locuitori, față de media europeană de 3,6.
“Niciodată din 1957 … niciodată nu a existat un asemenea [deficit de medici]. În România nu o să vină nimeni pentru ca venitul unui medic rezident este de 200 de euro, al unui specialist 495 de euro iar în UE venitul mediu la rezidenţi e de 1.100 de euro iar un medic specialist câştigă 7800 de euro”, a declarat Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor.
Alarmantă este situaţia din spitale, unde există un deficit major de medici, în cazul unor specialităţi importante precum ATI, chirurgie toracică sau cardiovasculară, radioterapie sau geriatrie. În plus, spitalele din 27 de judeţe funcţionează fără a avea acoperite toate specialităţile. Autorităţile recunosc că e nevoie de schimbări, însă totul rămâne deocamdată la nivel de discurs.”» (Cotidianul, 30 martie 2012)

Integral pe radubaltasiu.blogspot.com



Tags: , , , , , , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "Sacrificiul"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/sacrificiul/