

Agresorii, doi indivizi, pe care nu-i cunoaşte, l-au lovit cu pumnii, după care au fugit printre blocurile din zona Gării. Diaconu a precizat, potrivit Agerpres, că a depus plângere la Poliţie şi a scos certificat medico-legal.
El a mai menţionat că în primăvara acestui an, în timpul manifestărilor organizate cu prilejul Zilelor Sfântu Gheorghe, autoturismul de serviciu al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Covasna, parcat la sediul instituţiei, a fost devalizat prin lovire de către persoane rămase neidentificate.
Diacon nu exclude posibilitatea ca aceste incidente să aibă legătură cu controalele desfăşurate de instituţia pe care o conduce.
Șeful CPC Covasna a fost agresat la scurt timp după ce a denunțat public încercările disperate ale UDMR Covasna de a-l îndepărta de la conducerea instituției.
Într-un interviu amplu, apărut în paginile publicației Condeiul ardelean, Diaconu a denunțat public acțiunile concertate prin care UDMR Covasna, prin liderii săi Tamas Sandor și Antal Arpad Andras, încearcă cu disperare să-l ”avanseze” la București pe aceasta pentru a putea numi un etnic maghiar în locul său. Diaconu denunță și modul mafiot în care este condus județul de către liderii UDMR care au reușit să le interzică predecesorilor acestuia să facă acțiuni de control la anumiți agenți economici controlați sau aflați sub influența liderilor UDMR Covasna.
FOTO: Mircea Diacon, condeiulardelean.ro
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell