Senatul României, solicitat să ia o poziţie oficială în cazul comemorării operelor lui Wass Albert
Ştire: Senatul României, solicitat să ia o poziţie oficială în cazul comemorării operelor lui Wass Albert | |
![]() O sesizare adresată Senatului României şi Comisiilor pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului, pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petitii şi pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă, semnată de Dan Tănasă, atenţionează asupra “alocării de bani din fonduri publice pentru comemorarea unei persoane condamnate pe teritoriul României pentru crime de război”. Sesizarea a fost redactată şi înaintată Senatului în baza articolului 51 din Constituţia României şi în baza Legii nr. 233/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor. În sesizare se arată că Primăria Sfântu Gheorghe a alocat în acest an 1000 de lei pentru finanţarea unui proiect intitulat „Vizitarea locurilor comemorative ale lui Wass Albert (Marosvecse) şi ale lui Petofi Sandor (Feheregyhaza)” şi 1500 de lei proiectului „Săptamana Wass Albert”, iniţiat de Asociaţia Tinerilor Maghiari din Ardeal (ATM). Dan Tănasă citează, în sesizarea către Senat, publicaţii româneşti care, de-a lungul anilor, au dezbătut cazul lui Wass Albert. Astfel, se arată că, “potrivit cotidianului Gardianul din data de 11 mai 2007, Tribunalul Cluj a reconfirmat sentinţa prin care numitul Wass Albert a fost condamnat la moarte, în martie 1946, pentru crime de război”. Tănasă mai arată şi că Ordonanţa de Urgenţă nr. 31 din 13 martie 2002, aprobată prin Legea nr. 107 din 27 aprilie 2006 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, stipulează că „promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”. În sesizare, Dan Tănasă menţionează că alocarea fondurilor în vederea comemorării operei litarare a lui Wass Albert s-a făcut de către autorităţile locale din Sfântu Gheorghe “în dauna unui proiect intitulat „Monografie a Catedralei Ortodoxe din Sfântu Gheorghe”, proiect care nu a primit nici un ban din fonduri publice”. “Mai mult, imaginea României, este prejudiciată enorm de fapte de natură penală reglementate în acest caz de Legea nr. 107 din 27 aprilie 2006 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii. Să ne imaginam cum ar reacţiona opinia publică din Polonia dacă o asociaţie nonguvernamentală din Germania ar primi bani din fonduri publice pentru a-l comemora pe Adolf Hitler, nu pentru viziunea sa politică sau pentru lucrarea „Mein Kampf”, ci pentru viziunea sa europeană în domeniul artelor plastice!”, se mai arată în sesizare. Solicitând un răspuns prompt, cetăţeanul Dan Tănasă informează Senatul României că, în calitate de “plătitor de taxe si impozite”, doreşte să afle poziţia oficială a acestuia în legătură cu cele sesizate. | |
Autor : Monica RIZEA Luni, 13 Octombrie 2008 – 03:09 PM |