ȘOCANT. Într-un ziar al UDMR din Salonta elevii maghiari sunt instruiţi să nu se îndrăgostească de români

Distribuie acest articol!

Apel la şovinism! Elevii maghiari salontani sunt instruiţi să nu se îndrăgostească de români

„Nu lăsaţi aproape de inima voastră limbă străină, cultură străină, prieten străin!”. E doar unul din îndemnurile şovine publicate pe şleau, chiar de Paştele catolic, în singurul ziar din Salonta.

Preluat în mare parte dintr-un manifest scris la Baia Mare, ai cărui autori sunt cercetaţi penal pentru instigare la ură interetnică, materialul le cere părinţilor şi tinerilor salontani să evite orice relaţie cu “străinii”, mai ales cu românii majoritari. Că numai aşa îşi vor păstra neamul…

Pro-izolare

“Nu există explicaţie acceptabilă pentru integrare!”, tună titlul articolului în limba maghiară publicat pe 29 martie de Jurnalul Salontan, care a stârnit revolta multor cititori. Amintind marşul organizat în acest oraş pe 15 martie, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, la care au participat sute de elevi, autorul anonim al articolului pofteşte maghiarimea din oraş să-şi înscrie copiii la Liceul Teoretic Arany Janos, “care le asigură locuri şi condiţii optime de învăţare, pentru a nu fi nevoiţi (!) să continue clasa a V-a sau a IX-a la secţia română”.

Ce urmează e şi mai grav. Publicaţia preia pasaje întregi dintr-un manifest revoltător, intitulat “Uj kialto szo” (“Noul glas strigător”), difuzat anul trecut într-un ziar din Baia Mare şi asumat de mai mulţi preoţi, oameni de cultură şi lideri politici care îi îndemnau la izolare pe etnicii maghiari. De altfel, din cauza mesajelor şovine, Parchetul Baia Mare a şi deschis în acest an împotriva respectivilor un dosar penal, pentru incitare la ură interetnică şi discriminare.

Fără “corcituri”

Asta n-a oprit redacţia salontană să-şi însuşească dogmele extremiste, care descriu drept o “boală” fapte precum “înmulţirea căsătoriilor mixte, respingerea învăţământului în limba maternă, emigrarea şi integrarea fără opunere în naţionalitatea majoritară”. Şcolile mixte, în care copiii ar învăţa printre români, sunt prezentate ca adevărate pericole, deoarece “şcoala în limbă străină înseamnă cerc de prieteni vorbitori de limbă străină, iar mai târziu, căsătorie mixtă”, grozăvii care i-ar transforma pe “vinovaţi” în adevăraţi “distrugători nemiloşi ai comunităţii maghiare”!

Poruncile izolaţioniste sunt adresate şi tinerilor. Împotriva tendinţelor de integrare şi toleranţă promovate în lumea civilizată, aceştia sunt opriţi să-şi caute alţi prieteni şi “perechi” decât maghiare. “Da, asta înseamnă oarecum izolare… Dar nu uitaţi: de sute de ani această izolare a conservat cele mai bune comunităţi ale Ardealului!”, afirmă autorii, concluzionând: “Scoateţi din voi tot ce este străin. Nu lăsaţi aproape de inima voastră limbă străină, cultură străină, prieten străin!”. Profesorii sunt instruiţi şi ei că au “misiunea” de a-i educa pe copii în acest spirit, fără compromisuri.

Cine vrea segregarea?

Apariţia unor mesaje de un şovinism atât de limpede în singura publicaţie din Salonta a stârnit locuitorilor români reacţii de consternare. “Convieţuim cu maghiarii şi nu avem probleme. Nu ştiu ce urmăreşte acest articol, dar e păcat. Şi eu am o familie mixtă şi nu e nimic rău în asta”, a comentat pentru BIHOREANUL un salontan.

02 Patocs JuliaCum primarul Torok Laszlo e un susţinător pe cât de consecvent, pe tot atât de radical al segregării în şcoli, unii localnici bănuiesc că el a şi susţinut apariţia textului în ziarul la care, pe vremuri, a lucrat ca redactor. Edilul n-a putut fi contactat pentru explicaţii, iar Katona Edith Maria, unicul asociat al firmei Tensalpress Tour, care editează Jurnal Salontan, s-a eschivat, cerând să fie contactată “mai târziu”, după care n-a mai fost de găsit.

Redactorul-şef Patocs Julia-Annamaria (foto), care e şi consilier local UDMR (chestiune contestabilă prin prisma deontologiei profesionale) a declarat, în schimb, foarte dezinvoltă, că articolul nu i se pare jignitor. “Nu e împotriva nimănui, ci pentru maghiari”, a susţinut femeia, recunoscând că textul a fost publicat în perioada înscrierilor la şcoală pentru anul 2013-2014 tocmai ca să-i facă pe părinţi să-şi dea copiii la liceul maghiar.

Întrebată apoi despre îndemnurile totuşi jenante la evitarea căsătoriilor corcite şi interzicerea prieteniilor dintre tinerii români cu colegii lor români, “jurnalista” a dat-o, brusc, la întors, spunând că-şi retrage toate declaraţiile dacă nu poate vedea articolul BIHOREANULUI înainte de publicare. O fi obişnuită, poate, cu cenzura de la Jurnal Salontan, aşa cum o fi şi cu comenzile ideologice!

Integral pe ebihoreanul.ro

Vezi și ȘOCANT. UDMR și preoții maghiari din Baia Mare către maghiari: NU vă mai căsătoriți cu românii, NU vă mai lăsați copiii să se joace cu românii!

FOTO: bihon.ro

Voi ce părere aveți? Vă aștept comentariile.

  1. Au o gandire de ev mediu acei oameni.

  2. Imi vine sa rad. Doar acum ati aflat de atitudinea ungurilor din Salonta fata de romani?????:))))) Asta e o nimica toata. Daca ati cerceta mai mult ati ramane stupefiati de ce se intampla acolo. Ca primarul indeamna la asa ceva…dar sa vedeti la ce indeamna preotul reformat impreuna cu primarul,bineinteles! Nu mai zic de drepturi elementare, incalcate romanilor, doar pt ca sunt romani si de un comportament de-a dreptul infect fata de cetatenii romani din Salonta. V-ati trezit si voi acuma? Partea buna e ca cel putin voi ati reactionat in vre-un fel, ca pe mai marii nostri ii doare undeva de soarta romanilor de acolo.Inchid ochii si se fac ca nu vad.Bine ca vad banii…cand isi iau leafa.

  3. Mie mi se pare ca noi romanii suntem ,,minoritari” in tara noastra, care din pacate pentru altii inca se numeste ROMANIA, iar nimeni nu face nimic.

  4. Dar …maculatura asta, desi as fi tentata sa-i zic altfel, nu poate fi trasa la raspundere ?

  5. Apoi dragii mei, preotii catolici si reformati unguri si asa zisa intelectualitate maghiara din Romania, fac acest fel de educatie cultural- rteligioasa de un secol cu o fervoare demna de un scop mai nobil. Deci, educatia rasiala si patriotarda dementa si demna de un regim de autentic aparthaid se desfasoara cu spor in randul elevilor si tinerimii maghiare din Ardea, atat in scolile maghiare , cat si in bisericile istorice maghiare.

  6. Astept udmr sa ia atirudine cu aceeasi inversunare, cerand pedeapsa maxima.

  7. Astia sunt nebuni ? Nu poti sa-i dictezi inimii.

    • Nu sunt nebuni. Sunt doar fasciști și șovini!

      • ba eu cred ca sunt dusi cu pluta rau de tot, astia ar fi in stare sa se casatoreasca in familie numai sa isi mentina “puritatea rasiala”… aia care oricum nu exista, si probabil de aici si explicatia de ce sunt atat de paranoici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie acest articol!

Urmărește alte articole

EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 26 noiembrie a.c., recursul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Curții de Apel București care a constatat că primarul Antal…
Citește

Dan Tanasă

"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc

„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell

© 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
Despre mine Blog Partidul AUR