Societatea civilă creştină cere o şansă pentru pruncii nenăscuţi şi pentru mamele care vor să-i ucidă

April 11, 2012 •apel, Asociatia ROST, crestimism •Views: 1068

23 de asociaţii civice creştine au depus astăzi la Parlament şi la Guvern un memoriu prin care îşi declară sprijinul pentru adoptarea “propunerii legislative privind înfiinţarea, funcţionarea şi organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină”.

Semnatarii Memoriului apreciază că proiectul de lege “serveşte scopului propus, adică ocrotirea sănătăţii şi a dreptului la integritatea fizică şi psihică ale femeii aflate în criză de sarcină; poate contribui la reducerea ratei avortului în România; nu conţine prevederi contrare tratatelor internaţionale la care România este parte.” Şi solicită Puterii să îl adopte în forma înregistrată pentru dezbateri.
De reţinut că legi similare funcţionează în Belgia, Franţa,Germania, Olanda, Slovacia, Portugalia, state member ale UE.
Proiectul de lege, iniţiat de doi deputaţi PDL şi susţinut de 51 de parlamentari, prevede obligativitatea femeii care vrea să facă avort de a apela la ajutorul unui psiholog, care, în timpul a cel puţin unei şedinţe de consiliere, să o conştientizeze asupra a ceea ce înseamnă chiuretajul. Psihologiul îi va prezenta inclusiv filme şi fotografii care arată ce riscuri şi ce responsabilitate presupune întreruperea de sarcină. Femeia va lua singură decizia de a face sau nu avort, dar numai după o perioadă obligatorie de gîndire de cinci zile. În acest timp, iniţiatorii proiectului de lege consideră că femeia poate reflecta suficient pentru asumarea conştientă a unei hotărîri.
Integral pe blogul lui Claudiu Tarziu


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend

Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "Societatea civilă creştină cere o şansă pentru pruncii nenăscuţi şi pentru mamele care vor să-i ucidă"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/societatea-civila-crestina-cere-o-sansa-pentru-pruncii-nenascuti-si-pentru-mamele-care-vor-sa-i-ucida/