Societatea civilă din Cluj-Napoca reacționează la declarațiile iresponsabile ale oficialilor maghiari și cere Parlamentului României, legi fără echivoc

February 7, 2013 •Cluj Napoca •Views: 1422

kelemen hunor udmr

Kelemen Hunor, președintele UDMR

APEL ADRESAT PARLAMENTULUI ROMÂNIEI

Organizaţiile civice şi culturale mai jos subscrise, membrii şi simpatizanţii acestora solicită Parlamentului României, Camerei Deputaţilor şi Senatului întrunirea de urgenţă într-o şedinţă comună pentru a dezbate şi hotărâ în mod ferm problema afişării aşa-zisului “steag naţional secuiesc” şi a altor simboluri maghiare pe instituţiile publice din România şi care insinuează o formă de pseudostatalitate etnică maghiară/secuiască paralelă şi în unele cazuri chiar exclusivă. Şi toate acestea în contextul ofensivei mediatice din ce în ce mai agresive a afişării de către unele personalităţi, forţe politice, autorităţi administrative, foruri şi organizaţii iredentiste maghiare din România dar şi din Ungaria a dorinţei de realizare a autonomiei teritoriale în judeţele Harghita şi Covasna.

Se cunoaşte faptul că niciodată în istorie nu a fost autonomie teritorială în această zonă şi mai ales autonomie teritorială pe criterii etnice, în desconsiderarea – cu precedent doar în epocile de tristă amintire a dualismului austro-ungar şi a Diktatului de la Viena – a românilor din aceste judeţe, care şi aşa au fost mult diminuaţi din punct de vedere numeric, alungaţi în perioadele Diktatului sus-amintit şi după Revoluţia din Decembrie 1989 şi purificarea etnică de elementul românesc continuă şi astăzi datorită autonomiei administrative din zonă, care, din înţelesul ei generos, maghiarii şovini au transformat-o în instrument de purificare etnică. De exemplu, la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe nu este angajat nici un cetăţean de etnie român, iar în economie, unde domină majoritatea patronilor de etnie maghiară, etnicii români sunt oprimaţi şi excluşi, astăzi, în mijlocul unei Europe civilizate şi sensibile la drepturile, libertăţile, demnitatea şi şansele de egalitate ale omului.

Aşadar, provocarea continuă a românilor prin aceste afişări de pseudostatalitate, în contradicţie cu Constituţia României şi cu lezarea sensibilităţii românilor prin agresarea lor continuă cu aceste afişări sfidătoare, trebuie stopată cu fermitate şi cu aplicarea legislaţiei şi prevederilor Constituţiei României şi prin sancţionarea celor care se folosesc de aceste simboluri pemtru a lovi în statul român, în interesele generale ale naţiunii române şi în Constituţie.
Aşteptăm de la Parlamentul României elaborarea unor legi clare şi fără echivoc în acest sens, în acord cu Constituţia României şi cu prevederile europene în materie.
Cu deosebită consideraţie faţă de instituţia Parlamentului României,

Cluj-Napoca, 6 februarie 2013

Despărţământul Cluj al ASTREI.
Societatea Culturală PRO MARAMUREŞ „Dragoş Vodă” Cluj – Napoca
Societatea Cultural Patriotică”Avram Iancu” din România.
Societatea Culturală Virtus Romana Rediviva.
Fundaţia Culturală Carpatica din Cluj-Napoca.

Apel (2) by Dan Tanasă



Tags: , , , , ,

Voi ce părere aveți? Aștept comentariile voastre.

DISCLAIMER Atenție! Postați pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiți aici regulamentul: Termeni legali și Condiții

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Send this to a friend
Salutare! Cred că asta te-ar putea interesa: "Societatea civilă din Cluj-Napoca reacționează la declarațiile iresponsabile ale oficialilor maghiari și cere Parlamentului României, legi fără echivoc"! Acesta este linkul: https://www.dantanasa.ro/societatea-civila-din-cluj-napoca-reactioneaza-la-declaratiile-iresponsabile-ale-oficialilor-maghiari-si-cere-parlamentului-romaniei-legi-fara-echivoc/