
Pornită doar în urmă cu trei luni, acțiunea ce a avut ca scop strângerea unui număr de 1000 de icoane ortodoxe și a fondurilor necesare pentru confecționarea a 100 de costume populare care să fie dăruite copiilor din Brețcu și Tg. Secuiesc (jud. Covasna) și Doboi (jud Harghita) a fost încununată de succes datorită implicării românilor din țară și din afara acesteia, care au arătat că le pasă de semenii lor.
„Mulți ne-au spus că nu vom reuși, că acest lucru nu se poate face într-un timp scurt, și că vom dezamăgi copiii. Dar noi am avut încredere că românii din toate colțurile țării și din diaspora se pot uni în jurul acestor două mari simboluri identitare naționale românești: icoana ortodoxă și costumul popular românesc. Și iată că astăzi, 27 noiembrie, avem strânse de la românii din toată țara peste 1500 de icoane, precum și fondurile necesare achiziționării costumelor. Acest merit este al românilor din toată țara. (…) Dacă românii din țară nu ar fi trimis contribuțiile lor, atunci eu nu aș fi putut face absolut nimic. Aceste costume populare sunt dăruite copilor Dvs în semn de respect și în semn de recunoștință față de voi toți, cei care păstrați aici, în inima țării, credința ortodoxă și limba română vie.”- a menționat dr. Mihai Târnoveanu, în fața celor prezenți în Biserica Parohiei Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Tg Secuiesc.
După ce a sfințit costumele populare primite în dar, preotul paroh Ilie Vasile a spus, printre altele: „Noi, ca și părinți ai copiilor noștri, în cuvinte nu putem să vă mulțumim, dar ceea ce putem noi să vă spunem este următorul lucru: pentru fapta dvs pe care noi o considerăm că e mare, (…) cât voi fi eu la acest sfânt altar vă voi pomeni întotdeanua și îl voi ruga pe Bunul Dumnezeu să vă dea în continuare putere, să vă dea în continuare dragoste față de Dumnezeu în primul rând, față de țară, față de neam și față de acești copii pe care, iată, încercați și reușiți să-i îmbrăcați în costum național”.
Costumele populare primite în dar de copiii din Tg. Secuiesc vor fi purtate cu mândrie de aceștia, așa cum au promis, de Ziua Națională a României și cu toate ocaziile care se vor ivi, în viitor.
Integral pe mesageruldecovasna.ro
FOTO: facebook.com
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell