TITANUL Mircea Lucescu împlinește 70 ani. La mulți ani!

Distribuie acest articol!

Mircea Lucescu s-a născut la 29 iulie 1945, la București. Și-a început cariera de jucător în 1961, la Școala sportivă nr. 2 București. Doi ani mai târziu, a fost transferat la Dinamo București, transmite Agerpres.

Între 1965-1967 a jucat la Sportul Studențesc, după care a revenit la Dinamo, echipă unde evoluează până în 1977 și la care obține cele mai mari succese din cariera de jucător: cinci titluri de campion al României (1964-1965, 1970-1971, 1971-1972, 1974-1975, 1976-1977) și o Cupă a României (1967-1968).

Și-a încheiat cariera de jucător la Corvinul Hunedoara (1977-1982), iar concomitent a început și activitatea de antrenorat. A reușit, chiar din primul an, promovarea în divizia A cu echipa hunedoreană, pentru ca în anii următori să se claseze pe locul 3 în prima divizie, ceea ce-i permite să participe în cupele europene.

Mircea Lucescu a fost din toamna anului 1981 până în 1986 antrenorul echipei naționale a României, cu care a reușit calificarea la Euro ’84. A antrenat apoi pe Dinamo București, formație la care a câștigat un titlu național (1989-1990) și două Cupe ale României (1985-1986 și 1989-1990), obținând și o calificare în semifinalele Cupei Cupelor (1990).

În vara anului 1990 pleacă în Italia, unde antrenează formațiile Pisa, Brescia și Reggiana. Apoi, în 1997, revine în România, fiind numit antrenorul echipei Rapid București, cu care a câștigat, în 1998, Cupa României.

La 30 noiembrie 1998, a fost instalat antrenor principal la celebrul club italian Internazionale Milano, fiind însă demis după câteva luni (martie 1999). Revine la Rapid, reușind să câștige campionatul 1998-1999.

Din vara anului 2000 până în 2002 Mircea Lucescu a fost antrenorul echipa Galatasaray Istanbul, cu care a câștigat Supercupa Europei (2000) și campionatul Turciei (2002). În vara lui 2002 trece la concitadina Beșiktaș, cu care cucerește, în primul an, campionatul și ajunge în sferturile Cupei UEFA.

A preluat oficial la 16 mai 2004 echipa ucraineană Șahtior Donețk, pe care avea să o transforme într-o echipă de renume în fotbalul european. Sub cârma lui Lucescu, Șahtior a cucerit opt titluri de campioană națională (2005, 2006, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014), cinci Cupe ale Ucrainei (2004, 2008, 2011, 2012, 2013) și șapte Supercupe (2005, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015), dar mai ales Cupa UEFA, câștigată în 2009, după finala cu Werder Bremen (2-1). În 2013, Mircea Lucescu a devenit cel mai longeviv antrenor din istoria clubului ucrainean de fotbal, iar în 2014 a fost desemnat pentru a opta oară cel mai bun antrenor din Ucraina.

Integral pe Agerpres

FOTO: ziuanews.ro

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    Distribuie acest articol!

    Urmărește alte articole

    EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad,  AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

    EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

    Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 26 noiembrie a.c., recursul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Curții de Apel București care a constatat că primarul Antal…
    Citește

    Dan Tanasă

    "Din zei de-am fi scoborâtori,
    C-o moarte tot suntem datori!
    Totuna e dac-ai murit
    Flăcău ori moș îngârbovit;
    Dar nu-i totuna leu să mori
    Ori câine-nlănțuit."
    Titlul poeziei: Decebal către popor
    Autor: George Coșbuc

    „Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
    meriți ceea ce ai.”
    John C. Maxwell

    © 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
    Despre mine Blog Partidul AUR