TUPEU. Consulul general al Ungariei din Miercurea Ciuc protestează faţă de amenda aplicată filialei PCM

Distribuie acest articol!

ungaria

FOTO: caleaeuropeana.ro

Consulul general al Ungariei la Miercurea Ciuc, Barna Pal Zsigmond, a trimis o notă de protest Prefecturii judeţului Covasna, faţă de amenda aplicată filialei judeţene a Partidului Civic Maghiar (PCM) pentru intonarea imnului ungar, transmite Mediafax.

“Limitarea dreptului la exprimarea identităţii naţionale este inacceptabilă”, a comunicat Barna Pal Zsigmond. “Această măsură de sancţionare intră în contradicţie cu drepturile omului şi cu valorile fundamentale ale Uniunii Europene”, a argumentat oficialul ungar.

Filiala PCM Covasna a fost amendată de Prefectură cu 5.000 de lei pentru intonarea imnului Ungariei la o manifestare publică din iunie, de la Sfântu Gheorghe, prefectul Marius Popica spunând că amenda era pregătită şi a fost dată întrucât PCM “persistă în acţiuni care ies din limita legalităţii”. Partidul Civic Maghiar (PCM) Covasna a fost amendat de Prefectură cu 5.000 de lei pentru intonarea imnului Ungariei la o manifestare publică organizată, în 4 iunie, în municipiul Sfântu Gheorghe, cu prilejul Zilei solidarităţii naţionale a maghiarilor şi comemorării Tratatului de la Trianon.

Integral pe Mediafax

  1. Și apropo: la recensământul din 2011 câți s-au declarat secui?

  2. Domnule Biro Hunor. E atât de simplu: trebuie respectată legea. Vorbiți despre faptul că doar in Coreea de Nord se mai poate întâmplă așa ceva. Vin atunci și vă întreb: dacă în Ungaria s-ar intona la o adunare publică imnul României fără a se intona imnul Ungariei ce s-ar întâmpla? Vorbim de toleranță, dar când e vorba de un ținut care există doar în închipuirea unor oameni fără ocupație, un lucru e cert: voi vreți să rămâneți singuri, iar restul să plece. Un sfat: poate ar fi timpul ca oamenii ce bat câmpii cu grație să se ocupe de lucrurile cu adevarat importante, că stomacul meu și cu stomacul dumneavoastră chiorlăie la fel. Nu sunt locuri de munca- și nu caut acum pe internet pentru a găsi cine a făcut aceasta afirmație prosteasca- pentru că dacă s-ar dezvolta zona ar veni români din alte zone și s-ar strica ponderea etnică a zonei. Hai sictir!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie acest articol!

Urmărește alte articole

EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, AMENDAT de CNCD pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor / ȘASE dosare în care primarul UDMR din Sfântu Gheorghe a fost găsit vinovat de discriminarea pe criterii etnice a românilor

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 26 noiembrie a.c., recursul primarului UDMR din Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Curții de Apel București care a constatat că primarul Antal…
Citește

Dan Tanasă

"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc

„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell

© 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
Despre mine Blog Partidul AUR