
Coloana Fidelităţii, monument realizat în anii 1850, cu o foarte bogată încărcătură istorică, se află în prezent într-un cimitir din Timişoara. Pentru a-i asigura o mai buna vizibilitate, autorităţile au decis să-l mute în centrul oraşului. Monumentul a fost dăruit chiar de Ȋmpăratul austriac Franz Joseph în semn de recunoştinţă pentru luptatorii care au apărat Timişoara timp de 107 zile în faţa ameninţării maghiare. UDMR se opune iniţiativei catalogând Coloana Fidelităţii drept un simbol jignitor la adresa comunităţii maghiare.
Monumentul a fost creat în anii 1850 de un celebru arhitect din Europa, iar piatra de temelie a fost pusă chiar de Ȋmpăratul Franz Joseph. Numit iniţial “Victoria”, numele a fost schimbat în Coloana Fidelităţii, în semn de recunoştintă pentru timişorenii care au rezistat 107 zile în faţa trupelor maghiare în timpul revoluţiei de la 1848-1849. Coloana a fost creată de arhitectul Josef Kranner, dar la ea a lucrat şi sculptorul Josef Max. Ȋn anul 1853, monumentul a fost dezvelit oficial în Piaţa Libertăţii din Timişoara.
Pentru că luptătorii maghiari învinşi în timpul asediului erau reprezentaţi pe piedestal în calitate de monştri ai catedralelor gotice, de-a lungul timpului o parte din basoreliefuri au fost îndepărtate. Cu timpul, statuia centrală a fost decapitată şi separată de restul lucrării, iar în anul 1936 monumentul a fost mutat din Piaţa Libertăţii în Cimitirul Eroilor.
Ȋn ultimii ani, mai multe ONG pentru conservarea patrimoniului naţional au militat pentru mutarea monumentului. Ȋn 2010, printr-un ordin emis de Ministerul Culturii, opera a fost inclusă pe lista monumentelor istorice.
„Trebuie ca societatea civică să vină cu propunerea, arhitecţii să vină cu soluţii tehnice, să se găsească varianta cea mai bună. Eu sunt deschis la tot ce înseamnă istorie a oraşului. Ştiu că există mulţi care ştiu doar ce li s-a predat la şcoală, dar Timişoara are istorie. Mutarea monumentului «Fidelităţii» este un demers care trebuie susţinut şi asumat de toţi”, declara, în ianuarie 2012, viceprimarul Adrian Orza.
„Monumentul aşteaptă să se prăbuşească printre coroane uscate şi ghioace de lumânări. Ar trebui urgent readus în oraş. Este de o mare valoare patrimonială”, atrăgea atenţia şi un reprezentant al societăţii civile.
La sfârşitul acestei luni, primarul Nicolae Robu a decis mutarea monumentului într-un loc public din oraş. Hotărârea nu a fost primită cu bucurie de reprezentanţii UDMR, care i-au trimis o scrisoare edilului prin care îi cer să regândească mutarea. Maghiarii consideră că monumentul este jignitor.
„Am aflat despre intenția Dvs., publicată pe 26 iulie, legată de lucrările publice ce au ca scop modernizarea pieței ce poartă numele lui Nicolae Bălcescu, de a ridica în centrul sensului girator ce urmează a fi realizat în piață, „Coloana Fidelității”, dăruită în 1853 Timișoarei de către împăratul Francisc Iosif I ca semn al recunoștinței sale pentru rezistența manifestată în timpul Revoluției și luptei pentru libertate din 1848-49. Presupunem că sunteți informat despre faptul că în forma sa originală, monumentul preamărea prin mai multe figuri alegorice devotamentul populației orașului față de casa de Habsburg, iar revoluționarii maghiari erau reprezentați de personaje hidoase. De asemenea, cu siguranță aveți cunoștință despre faptul că la insistențele populației maghiare a orașului, în 1855, figurile monstruoase au fost îndepărtate, iar în 1936, autoritățile române din acel timp au mutat monumentul în cimitirul din Calea Lipovei”, se arată în scrisoarea deschisă semnată de preşedintele UDMR Timiş, Halász Ferenc şi deputatul UDMR Molnár Zsolt.
Mai mult decât atât, etnicii maghiari avertizează că mutarea monumentului va afecta candidatura Timişoarei pentru titlul de Capitală Culturala Europeană.
„Noi, conducătorii UDMR din județul Timiș, în calitate de reprezentanți ai comunității maghiare din oraș și din județ, luăm act cu profundă îngrijorare și respingem hotărât această inițiativă, care reînvie idei și principii depășite, de asemenea, lezează demnitatea maghiarilor din oraș, din județ, din regiune și din întreaga Românie. În opinia noastră, gestul reinstalării monumentului nu contribuie în nici un fel la imaginea Timișoarei moderne, cel mai mare oraș al porțiunii occidentale a țării, iar semnificația lui periclitează obținerea titlului de Capitală Culturală Europeană, pentru care candidează orașul. În Europa secolului al XXI-lea nu putem fi competitivi cu principii din secolul al XIX-lea, iar Banatul, renumit pentru toleranța sa etnică nu își poate permite să-i fie pusă sub semnul întrebării alinierea la valorile Europei”, mai spun reprezentanţii UDMR.
Ȋn ciuda insistenţelor venite din partea etnicilor maghiari, primarul Nicolae Robu susţine în continuare expunerea publică a monumentului.
„Monumentul a fost dăruit de Curtea Imperială de la Viena oraşului Timişoara în acea perioadă când în toată Europa au fost mişcări revoluţionare şi au fost diverse tulburări, în semn de recunoştinţă pentru cei ce au luptat să ţină lucrurile în starea în care erau până la ajungerea trupelor imperiale. Noi nu trebuie să tratăm lucrurile cu patimă. Nu pot să cedez, eu o să-i invit la o discuţie (…) Deci să nu dăm niciunui proiect, câtă vreme eu sunt primar cel puţin, conotaţii etnice, pentru că nu au ce căuta. Nu trebuie să creăm noi teme de conflict. O să-i chem la o discuţie. Eu nu cred că vreun timişorean, indiferent de etnie, care nu este zgândărit de pe poziţii politice, are de ce să fie supărat că un monument care are şi valoare artistică şi o semnificaţie istorică pentru acea perioadă, aşa cum a fost, e scos dintr-un cimitir şi adus într-un loc vizibil, într-o piaţă”, a declarat, marţi, Robu, potrivit presei locale.
Sursa: Ghimpele.ro
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
ovi says:
asa si daca se opun ei ce?
Avram Iancu says:
Durere mare, are dreptate Ovi. Și dacă nu vor, ce?
Catalin says:
BRAVOOOOOOOOO !!! JOS MAGHIARII CARE SUNT ANTI ROMANI! MARS LA BUDAPESTA PANA NU NE HOTARAM NOI SA MERGEM ACOLO SI SA VA PUNEM OPINCA IARA HAHAHAHAHA
schwaben says:
Care monument dedicat romanilor? In 1848 orasul era unul german (austriceci, banaten schwaben), si nu roman, nici maghiar. Orasul a fost aparat de trupele austriece din cetate, nu de locuitorii orasului.
Dan Tanasa says:
Mai ușor cu sticla de alcool!
EugenRo says:
Dar monumentul celor 13 generali de la Arad (Romania) nu este jignitor pentru romanii ucisi din ordinele acestora?
Dar busturile lui Nyiro sau ale lui Vass Albert din Odorheiul Secuiesc (Romania) nu lezeaza sentimentele poporului roman, ba chiar si legea (pacalita parsiv prin neamplasarea pe bust a numelui criminalului de razboi)?
Dar daca ne amintim ca autoritatile ungare tergiverseaza ridicarea unei statui a Sfantului Andrei Saguna la Gyula de atata timp, pe motiv ca acesta ar fi fost antimaghiar. Nimic mai fals, el era un pro roman, in sensul ca milita pentru drepturile si libertatile conationalilor sai. Dar autoritatile din acea perioada -in zilele noastre UDMR & celelalte formatiuni maghiare- traduc demersurile proromanesti prin antimaghiarisme. Boala grea, sovinismul maghiar. Apropo, nu va ustura domn’e de atata vaitatura?!
Adi says:
“luptătorii maghiari învinşi…” daca ai putea sa argumentezi cum au fost invinsi as fi recunoscator.
Fara suparare dar monumentul nu are nici o treaba cu romanii. A fost pus de austrieci si a fost dat jos tot de ei. Hai sa nu vedem romani peste tot.Din pacate in Timisoara la 1848 romanii erau foarte putini….Un cititor fidel
Dan Tanasa says:
Da, probabil că românii au fost colonizați în Timișoara după 1848, după aceeași metodă prin care au fost colonizați și secuii în 14 secole în urmă.
Victor Roncea says:
Monstrii au ramas tot monstri!