
de Petru Zoltan
Sute de mii de hectare de pădure au dispărut de pe harta României, cu complicitatea autorităţilor. Nimeni nu a fost tras la răspundere cu adevărat. Doar câţiva oameni, amărâţi, au fost băgaţi în puşcărie pentru că au tăiat ilegal câţiva copaci din pădure pentru a se încălzi pe timpul iernii. Dar, în faţa marilor defrişări, toată lumea a închis ochii. De la poliţistul din sat, până la ministrul de resort.
Odată cu retorcedarea pădurilor către foştii proprietari, în România s-a brevetat o nouă metodă prin care pădurile sunt tăiate cu ajutorul firmelor specializate în amenajări silvice, care au “cioatele” înfipte în Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, dar şi în mediul politic. Unul dintre cei mai controversaţi specialişti în amenajări silvice este Ferko Jeno. De la UDMR. A candidat pentru un post de senator de Bihor, dar nu s-a calificat. Experienţa în amenajări silvice şi-a căpătat-o pe vremea când lucra la Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, până când a decis să se privatizeze. În anul 2002, a pus pe picioare firma Ecosilva SRL, din Oradea, cu care a început să cutreiere ţara în lung şi lat pentru a amenaja pădurile retrocedate de statul român foştilor proprietari. În urma lui Ferko Jeno au rămas doar cioatele.
În România s-a brevetat o nouă metodă prin care pădurile sunt tăiate cu ajutorul firmelor de amenajări silvice
Integral pe jurnalul.ro
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell