UN MAIMUȚOI. Profesorul Valentin Stan la universitatea de vară a extremiștilor maghiari: ”Aici este Ţinutul Secuiesc, pe care bucureştenii nu-l recunosc”

July 26, 2013 • autonomie • Views: 1385

Valentin Stan, în mijloc, învață de la UDMR-iștii Antal Arpad și Tamas Sandor cum să râdă secuiesc.

Valentin Stan, în mijloc, învață de la UDMR-iștii Antal Arpad și Tamas Sandor cum să râdă secuiesc. (FOTO: facebook.com)

Aici este Ţinutul Secuiesc, pe care bucureştenii nu-l recunosc…

…a decretat şi şi-a argumentat afirmaţia profesorul Valentin Stan, prezent la Universitatea de Vară ,,Tusvanyos” din Băile Tuşnad

Sub deviza ,,Timpul nostru!”, în frumoasa staţiune harghiteană au debutat miercuri, 24 iulie a.c., lucrările celei de-a 24-a ediţii a Universităţii de Vară ,,Tusvanyos”, ocazie cu care, spunea unul dintre organizatori, au fost invitaţi circa 300 de oaspeţi.
După ce s-au făcut câteva precizări legate de locaţii şi program, primarul localităţii gazdă, d-l Albert Tibor, cu un discurs original, a urat bun venit celor prezenţi, a afirmat că dumnealui a dispus să fie vreme frumoasă, le-a povestit participanţilor câte ceva despre ce se doreşte şi ce s-a făcut cu bani puţini în Băile Tuşnad, înmânându-i la sfârşit domnului Nemeth Zsolt, secretar de stat în Ministerul de Externe ungar, o plachetă, ca un răspuns al gestului făcut de oficialul maghiar în urmă cu un an.
Era o atmosferă plăcută şi relaxantă, în care a intrat repede şi Sandor Krisztina, preşedintele executiv al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania şi totodată membru al Senatului Universităţii ,,Tusvanyos”, fondat acum doi ani la Budapesta, care a apreciat acest eveniment ca fiind ,,cel mai important eveniment al anului”.
Sinceră până la capăt, ea a spus că ştie cum va fi ,,vremea noastră”, că cifra 24 are acum o semnificaţie aparte şi că în patru zile sunt la dispoziţia participanţilor de patru ori 24 de ore.

În sfârşit, continuând să se joace cu cuvintele a şi reuşit să marcheze primele puncte: ,,Suntem în cea de-a 24-a oră pentru obţinerea autonomiei teritoriale, despre care în ultimii 24 de ani nu s-a prea vorbit; s-a vorbit însă mai mult despre steagurile secuieşti!”.
Declarând anul 2013 ca fiind anul autonomiei, vorbitoarea şi-a exprimat speranţa că în timpul care a mai rămas, încă se pot face multe, în condiţiile în care, afirma dumneaei, ,,şi în Dobrogea se vehiculează ideea că n-ar trebui să mai depindă de Bucureşti”. O fi aşa, nu zic, dar eu, ca dobrogeancă get-beget, pot afirma cu mâna pe inimă că o relaţie de bună convieţuire între oameni, cum este acolo, ar fi de dorit peste tot şi, credeţi-mă, nimic nu-i separă chiar dacă trăiesc la un loc turci, tătari, bulgari, ruşi, ţigani, ucraineni, români şi aromâni, care au găsit mereu puntea de legătură între neamuri, lăsând totdeauna loc pentru ceea ce definim adesea ,,respect reciproc”…

Amintindu-le participanţilor că în urmă cu un an staţiunea Băile Tuşnad a fost declarată ,,Centru al Lumii”, domnul Toro T. Tibor, preşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), a trecut uşor de la autonomie la regionalizare şi a reînnoit angajamentul formaţiunii politice al cărei lider este de a manifesta pe mai departe împotriva soluţiilor oferite de guvernanţi, cerându-le celor prezenţi să semneze, dacă sunt solicitaţi, documentul elaborat în 20 iulie a.c., cu ocazia primului protest.
Calm şi liniştit, prevestind pauza, domnul Toro a făcut apoi referire la expoziţia de grafică deschisă în incinta taberei, care i-a inspirat pe autori, intitulată ,,Şansa istorică a Transilvaniei”, a ridicat puţin vălul de pe ea şi a lăsat să se întrezărească labirintul ce urma a fi… parcurs de către vizitatorii puşi în situaţia de a găsi ieşirea. Şi foarte probabil au găsit-o, pentru că, după cum afirma d-l Toro, ,,noi o ştim!”.

,,La Tusvanyos timpul se dilată, ne culcăm dimineaţa şi ne sculăm seara!”

Înainte de a vă spune care dintre participanţii de vază ai Universităţii de Vară a rostit aceste vorbe, trebuie să vă mărturisesc că de multă vreme nu am avut ocazia să savurez un joc de cuvinte atât de bine ticluit şi cu atât de multe substraturi, ca la această manifestare. Pentru că, iată, şi d-l Nemeth, secretarul de stat din Ministerul de Externe al Guvernului Ungariei, cam acelaşi lucru a făcut, după ce în numele Executivului din care face parte a salutat ,,fiecare participant la tabără şi fiecare oaspete venit din străinătate”.
Şi dacă legat de timpul petrecut la Băile Tuşnad a afirmat că nu ţine cont de legile fizicii, despre timpul european a fost cât se poate de explicit: ,,Suntem în timpul crizei, o criză de durată în care unele ţări sunt lovite şi altele nu. Ungaria este o ţară foarte lovită, dar tratează criza cu succes şi dacă ea va dura, politica ungară are răspuns”.
Cât priveşte timpul Europei Centrale, diplomatul din ţara vecină a avut în vedere doar ultimii ani: ,,Depindem de vecinii noştri şi cu noul Guvern al României dorim să avem o colaborare paşnică pe toate planurile!”.

Cu sublinierea că Ungaria este ţara care va organiza 2Anul Europei Centrale”, domnul Nemeth a trecut la timpul unguresc şi a spus că, pe bătrânul continent, nu se pot trece cu vederea drepturile minorităţilor, Guvernul ţării sale urmând a se apleca mai mult asupra ungurilor din Bazinul Carpatic. Apoi, mai arăta dumnealui, ,,trebuie să vorbim şi despre dubla cetăţenie, care va conta la următoarele alegeri din Ungaria”, ţară ai cărei oficiali, prin vocea secretarului de stat de la Externe, sprijină problematica legată de Facultatea de Medicină din Târgu-Mureş şi cea a drapelelor secuieşti.
Cu acest ton optimist s-a trecut la următoarea temă…

,,Elita politică românească s-a aşezat invers faţă de conceptul european de regionalizare…”

…şi dacă Guvernul României va implementa planul său, care sunt şansele autonomiştilor ce se opun acestui plan?
Iată o întrebare adresată de d-l Bakk Miklos, de la Universitatea ,,Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, colegilor săi din prezidiu: domnii Valentin Stan, profesor la Universitatea din Bucureşti, Kantor Zoltan, un politolog cunoscut şi apreciat în Ungaria, Andrea Carteny, cadru didactic la Universitatea Sapienza din Roma, Toro T. Tibor, preşedintele PPMT, şi Csergzi Sandor, fost viceprimar, actual consilier al primarului din Târgu-Mureş.

Cunoscut ca fiind ,,Omul cu laptopul”, profesorul Valentin Stan a dorit, vorbind despre regionalizare, să introducă în discuţie un nou concept, şi anume acela de regionalizare a minţii. Pentru că, după domnia sa, o nouă schemă administrativ-teritorială presupune consultarea populaţiei, în cazul de faţă consultarea oamenilor din ţinutul secuiesc, pe care bucureştenii nu vor sub nici un chip să-l recunoască. Şi cum Guvernul nu ţine cont de asta, se va ajunge ca ,,populaţia maghiară din zonă să fie diluată din punct de vedere etnic”. Şi pentru a fi cât mai convingător, fostul realizator de emisiuni la Antena 3, ,,jucător dibace la două capete”, cum ar spune pokeriştii, a plusat analizând comportamentul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, la un moment dat, după care a concluzionat: ,,Puteţi aşadar înţelege uşor de ce nu merge nimic în ţara asta, dar vă linişteşte domnul Ponta care una spune la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi alta acasă. N-aveţi decât să-l credeţi aşa cum l-aţi crezut şi pe Băsescu, care v-a păcălit!”.

În discursul său incendiar, domnul Stan a fost de acord şi cu primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Raduly Robert, cum că românii din zonele populate majoritar cu maghiari ar trebui să înveţe ungureşte, şi şi-a argumentat poziţia prin aceea că şi în America, în primării, magazine, bănci, în general în spaţiile publice, dincolo de limba oficială, cetăţenii se pot exprima şi în limba lor maternă, pentru că sunt înţeleşi şi pentru că e normal acest lucru, ei fiind plătitori de taxe la stat.
În discursul său nu a fost mai prejos nici Andrea Carteny, care a susţinut că a ajuns la Cluj-Napoca pentru a-şi face doctoratul şi că acolo a observat că maghiarii nu se prea văd, deşi sunt. Când a ajuns la Târgu-Mureş a înţeles ceva mai bine cum stau lucrurile şi când s-a aplecat mai atent asupra ţinutului secuiesc a observat că maghiarii vorbesc limba română, iar românii nu vorbesc limba maghiară.

Oferindu-le participanţilor, să zic aşa, cu multă generozitate modelul Tirolului de Sud, oaspetele italian a atras atenţia asupra realităţii zilelor noastre şi asupra drepturilor minorităţilor, care trebuie respectate la toate nivelurile.
Foarte atent în exprimare, politologul Kantor Zoltan a abordat relaţia dintre interesul naţional şi regionalizare fără a particulariza, a accentuat rolul statului şi procesul de reproducere culturală a minorităţilor şi a încheiat prin a spune că despre toate acestea ar fi utilă o dezbatere tehnică la nivel regional şi european.
Pragmatic, simpatic şi succint, d-l Csegzi a intrat în scenă cu o glumă menită a-i ajuta pe participanţi să-i înţeleagă mai bine pe secui: ,,Femeia nu-i om, berea nu-i băutură şi ursul nu-i jucărie!”, după care a trecut la lucruri serioase: oficialităţile din Târgu-Mureş s-au întâlnit cu cele din Covasna şi Harghita pentru a discuta despre regionalizare şi despre posibilitatea înfiinţării unei regiuni care să cuprindă cele trei judeţe; că acest demers nu se poate porni numai de la problema minoritară, ci trebuie avute în vedere şi celelalte aspecte ce pot asigura coeziunea socială; că romii din Mureş trebuie ajutaţi să devină o forţă, nu o slăbiciune şi că, printr-un proiect ce va fi lansat, Târgu-Mureşul, singur sau împreună cu municipiile Sfântu-Gheorghe şi Miercurea-Ciuc, vrea să devină până în 2021 capitala culturală a Europei.

Cu sublinierea că din discursul domnului Toro legat de această temă voi reţine doar afirmaţia sa cum că singurul proiect viabil al regionalizării este cel al PPMT, din care un exemplar i-a fost înmânat şi vicepremierului Liviu Dragnea, vor trece acum la comentariile şi întrebările participanţilor: ,,Regionalizarea din 1998 este o variantă; e compromisul cel mai bun, mai mult decât atât cred că nu putem face; nu e o soluţie ideală, dar acum în România e compromisul cel mai bun!” (Kolumban Gabor)X ,,Eu sunt un secui şi sunt convins de necesitatea dialogului între români şi maghiari, şi dumneavoastră, domnule Stan, cu cine credeţi că ar fi bine să începem acest dialog? Apoi, vă rog, nu ne mai faceţi minoritari, noi suntem o comunitate naţională. Şi vă mai rog ceva: dumneavoastră personal sunteţi de acord cu autonomia teritorială?” (domnul Bedo) X ,,Aţi vorbit, domnule Stan, despre discursul premierului Ponta de la Strasbourg. Ei bine, eu am fost acolo şi pot să vă spun că a avut succes! Dar, domnule Cartney, după dumneavoastră, ce ar trebui să facem noi ca românii să înţeleagă că autonomia teritorială nu e împotriva lor. Nu vrem să le încălcăm drepturile, dar le vrem pe ale noastre şi nu vrem conflicte de genul celor din Tirolul de Sud, despre care ne-aţi vorbit…” (fără nume).
Şi pentru că nu am putut rămâne până la formularea ultimului răspuns, vi-l ofer parţial doar pe primul, cel al domnului Stan: ,,Începeţi dialogul cu Iuliu Maniu, care a plecat puţin…”.
Pentru mine era clar că domnul profesor nu a prea înţeles nimic din gluma fostului viceprimar din Târgu-Mureş, aşa că am plecat liniştită, cu gândul că oricum părerea sa în legătură cu autonomia teritorială solicitată de secui nu are nici o relevanţă în contextul dat…

ŞTEFANA DRĂGHICI

Sursa: Informația Harghitei



Tags: , , , , , ,

10 Responses to UN MAIMUȚOI. Profesorul Valentin Stan la universitatea de vară a extremiștilor maghiari: ”Aici este Ţinutul Secuiesc, pe care bucureştenii nu-l recunosc”

  1. […] psihic. Pe blogul lui Dan Tanasă, i-am văzut pentru prima data fotografia sub titlul: ’’UN  MAIMUŢOI. Profesorul Valentin Stan la universitatea de vară a extremiştilor maghiari’’ Nu mi s-a părut un maimuţoi, ci mai degrabă un şoricel ameţit între doi motani unguri, […]

  2. iliecarestie says:

    Acest om a fost inlaturat de peste tot in media datorita comportamenului sau surprinzator pentru un cadru universitar.In poza in care se spune ca invata sa rada secuieste cred ca mai degraba invata sa bea.

  3. […] ce mă refer mai exact? În luna iulie 2013 publicam pe blog o analiză a jurnalistei Ștefana Drăghici, care scrie la cotidianul Informația Harghitei, singurul cotidian […]

  4. maria says:

    ar trebui dat afara de la Universitate.rusine, tradatorule!

  5. Radu Berca says:

    Cât de penibil este acest maimutoi isteric. Fotografia vorbeste de la sine referitor la sanatatea mintala a individului. In rest cei doi extremisti maghiari Tamas & Arpad ranjesc cu satisfactie ca au mai gasit un idiot in rândul românilor sa le cânte in struna. Disperat ca nu este bagat in seama si nu conteaza ca profesor si formator in societatea româneasca intruchiparea dementei incearca sa isi gaseasca rostul, cel mai probabil pe bani, in rândul iredentistilor maghiari.

  6. Andrei says:

    Cand a trecut imbecilul asta de pe o baricada pe alta? Uite de asta merge rau de tot tara asta, cu atatea curve si atatia tradatori de tara si de neam. Asta nu-i roman, e o voma pe doua picioare.

  7. […] la declaratiile cretine de la Tusnad. Si sa puna la punct persoane aparent inteligente precum Valentin Stan. Cine sa faca asta? Cei care au guvernat alaturi de UDMR si care s-au folosit de acest […]

  8. […] ediție a Universităţii de Vară ,,Tusvanyos”,  iar analistul Dan Tănasă scrie pe blogul său despre acest […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Nu rata noutățile! Conectează-te!

Send this to a friend