
În ultimul an, un supermarket din Miercurea-Ciuc a fost avertizat şi amendat de opt ori de comisarii de la Protecţia Consumatorului pentru că produsele nu erau etichetate şi în limba română. Oficialii lanţului de magazine preferă să folosească exclusiv limba maghiară pe etichete. Comisarul şef de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) – Regiunea Centru Braşov, Sorin Susanu, a subliniat că activitatea supermarketului în cauză ar putea fi suspendată temporar, până la remedierea acestui neajuns.
„Operatorul economic, care are două magazine în Miercurea Ciuc şi care a fost sancţionat cu avertismente şi amenzi, ultimele două, în valoare de 12.000 de lei, dă dovadă fie de rea intenţie, fie de dezinteres. Chiar am rugat colegii din Harghita să-mi formuleze un punct de vedere, de ce până în acest moment nu s-a luat măsura de suspendare a activităţii, dacă s-au făcut opt controale şi s-a constatat aceeaşi problemă, neetichetarea în limba română? La următorul control, dacă nu va scoate la iveală remedierea acestei probleme, activitatea supermarketului va fi suspendată până la corectarea deficienţei. Conducerea supermarketului a avut timp suficient să inscripţioneze etichetele produselor şi în limba română, nu doar în limba maghiară, iar când a fost întrebată cum justifică lipsa oricărui demers în acest sens, nu a putut să vină cu nici o argumentare corespunzătoare. Repet, cred că este doar rea intenţie sau dezinteres”, a declarat Susanu, citat de kronika.
Integral pe Jurnalul.ro
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell
Mihai Tociu says:
Puterea maghiarilor sta in slabiciunea romanilor. Toti cei de la ANPC ar trebui inlocuiti imediat pt lipsa de actiune!
George Ardeleanu says:
“Puterea maghiarilor sta in slabiciunea romanilor” este adevarat dar la fel de adevarat este si ca domnul Comisar şef de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) – Regiunea Centru Braşov, Sorin Susanu este obligat sa-si prezinte demisia imediat (aceasta este slabiciunea).