
Numărul 109 (mai 2012) al revistei „Rost” este dedicat în bună măsură unei teme nu numai actuale, ci şi de o importanţă pe care prea puţini o sesizează: rostul creştinului în cetate. Opinia redacţiei este exprimată fără echivoc încă de pe copertă: „Conştiinţa creştină trebuie să se implice misionar şi chiar jertfelnic «în mersul istoriei», căci drumul spre cer trece prin viaţa pămîntească, iar mîntuirea aici se dobîndeşte sau se pierde. Şi avem răspundere nu doar faţă de noi înşine, ci şi faţă de familie, obşte, neam şi Biserică. Prejudecata că omul religios n-ar avea de-a face cu politica justifică de obicei laşitatea şi comoditatea.”
Personalitatea evocată în această ediţie este Prinţul Alexandru Ghica, unul dintre fruntaşii Mişcării Legionare şi fost deţinut politic timp de 23 de ani (1941 – 1964). „Dosarul” consistent al Prinţului este alcătuit de istoricul Corneliu Ciucanu (care îl potretizează în contextul mai larg al „extremei drepte româneşti interbelice”) şi dnii Demostene Andronescu şi Marcel Petrişor, foşti deţinuţi politic, care l-au cunoscut şi care îl consideră „o încarnare a demnităţii româneşti”.
"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit."
Titlul poeziei: Decebal către popor
Autor: George Coșbuc
„Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
meriți ceea ce ai.”
John C. Maxwell