S-a născut la Târgovişte, în anul 1810, în mahalaua Lemnului, fiind al patrulea copil al vistiernicului M. Lixandrescu. Rămâne orfan şi sărac, dar de mic e deştept, cu o memorie extraordinară. Învaţă greaca si franceza. Ajuns la Bucuresti, este elev la pensionul Sfantul Sava, fiind coleg cu Ion Ghica. Face cunoştinţă cu Heliade. Uimeşte pe toţi prin talentul său poetic. Va sta şi acasă la Heliade, care-i va publica prima poezie Miezul nopţii în Curierul Românesc, urmată de elegia Adio la Târgovişte. O vreme, a fost ofiţer, dar a demisionat (1837). Din pricina unor scrieri (Anul 1840 şi Lebăda şi puii corbului) este inchis in temnita. A ocupat funcţii mărunte. În 1848 e redactor al ziarului Poporul suveran. În ultimii 25 de ani de viaţă a fost marcat de alienare mintală. A murit sărac la Bucureşti în anul 1885.

A debutat cu poezii publicate în „Curierul Românesc” condus de Ion Heliade Rădulescu. Poezia sa a fost influenţată de ideile care au pregătit revoluţia din 1848. Poetul liric scrie, mai întâi, meditaţii romantice, sub influenţa lui Lamartine. Tonul este extraordinar de fantastic si umoristic. Cea mai reuşită este Umbra lui Mircea la Cozia (făcuse o călătorie în Oltenia, cu prietenul Ion Ghica). E ultimul fabulist autentic din literatura română, lăsându-ne vreo 40 de fabule, în care adevărul e mascat, din cauza cenzurii autorităţilor (Cânele şi căţelul, Boul şi viţelul, Dreptatea leului, Vulpea liberală s.a.). Lui Alexandrescu îi revine meritul de a fi consacrat în literatura română ca specii literare autonome epistola, meditaţia şi satira. A tradus din Lamartine şi Byron.
Sursa: Wikipedia