Istoricul Vasile Lechințan

de Ion Longin Popescu

Istoric

– Liderul UDMR, Kelemen Hunor, compară steagul se­cuiesc cu steagul Moldovei de pe Cetatea Neamţului. Câtă îndreptăţire istorică are fostul ministru al Culturii să apeleze la acest paralelism?

– Asta este, cum se spune, o aruncare de praf în ochi. Păi, când a fost Ţinutul Secuiesc “ţară”, ca Ţara Moldovei? Niciodată! Niciodată n-au avut secuii un steag ca însemn al statului, n-au avut statul lor! Scau­nele secuieşti au fost simple unităţi administrativ-teri­toriale, cum sunt judeţele, cum au fost comitatele ori scaunele săseşti. Din fericire, în pofida atitudinii unor lideri politici, elemente remarcabile din istorie ne apropie mult de secui, iar istoria lor se împleteşte cu a noastră. Mult timp, secuii au fost conduşi de comiţi români, începând cu anul 1390, odată cu numirea în calitatea de comiţi a lui Bâlc şi Drag (care erau şi vo­ievozi ai Maramureşului). Şi guvernatorul Ioan de Hu­nedoara, şi boierul făgărăşean Ştefan Mailat (ajuns, mai târziu, principe al Transilvaniei) au fost comiţi ai secuilor. De ce să căutăm mereu în trecut pricină de gâlceavă, şi nu pricină de apropiere? De aceea aşteptăm de la conducătorii maghiari o întoarcere a politicii ac­tuale.

– Ce învăţătură ar trebui să tragă guvernanţii, societatea civilă, mass media, oamenii simpli din Ro­mânia şi Ungaria, în urma aprinselor dispute bilate­rale din ultima săptămână?

– Cum spuneam, cred că este o ocazie foarte bună de regândire totală a atitudinii Ungariei faţă de Ro­mâ­nia, dar şi a României faţă de Ungaria şi faţă de “inima” ei geografică şi politică, Harghita şi Covasna. Avem atâ­tea lucruri în comun, atâtea motive de prietenie, re­ale şi sincere, încât îmi doresc ca relaţiile româno-ma­ghiare să se întoarcă cu 180 de grade. Este timpul ca Ungaria să respecte istoria poporului român, pentru că în manualele ungureşti se răstălmăcesc marile eveni­mente şi se învaţă numai lucruri contra continuităţii noastre în Carpaţi, fără nicio dovadă istorică. Cerce­tările istoricilor români nici nu sunt menţionate. Enci­clo­pediile de la Budapesta, cunoscute pretutindeni, lo­vesc în demnitatea şi istoria românilor. Este, acum, un bun prilej pentru Ungaria de a construi relaţiile cu ţara noastră pe criterii de sinceritate şi respect mutual, de a renunţa la obsesia autonomiei secuieşti pe criterii et­nice, proiect pe care niciun român nu-l va accepta vreo­dată şi care menţine ostilitatea inutilă a unei întregi ţări, faţă de cel mai apropiat vecin de la apus. Ungaria ştie bi­ne, mai bine decât noi, pentru că deţine încă, ilegal, Ar­hivele Transilvaniei, că, mai ales în zona Har­ghita şi Covasna, încă din secolul al XIX-lea, s-a dus o per­manentă politică de maghiarizare a elemen­tului româ­nesc. Această politică, continuată asiduu şi în pre­zent, trebuie oprită; întreaga atitudine maghiară se im­pune a fi regândită total. Mult invocata autonomie teritorială nu urmăreşte altceva decât desăvârşirea purificării et­ni­ce, asimilarea şi alungarea românilor din zona Har­ghi­ta şi Covasna, începută în anul 1848 şi con­tinuată şi în prezent, după învăţătura istoricului ex­tremist Or­ban Balazs, cel cu nume de străzi şi statui în Odorhei, Mier­curea Ciuc şi Sfântu Gheorghe. Într-o istorie a se­cu­ilor, scrisă pe la 1880, Orban prezenta po­­porul ro­mân ca pe un popor primitiv, inapt pentru civi­lizare, un popor sălbatic. Liderii “autonomişti” de la Budapesta şi din UDMR trebuie să înceteze să ur­meze această ne­fastă învăţătură şi să nu mai râvnească la “puritatea et­nică” elogiată de înaintaşii lor. Să nu mai aspire la idea­lul “clasicului” Orban, care se lă­uda cu “pu­ritatea” ma­ghiară a Odorheiului, unde – spu­nea el – pâ­nă şi păsă­rile ciripesc în ungureşte.

Sursa: Formula AS

Tweet