Vor mai continua retrocedările dubioase?

Distribuie acest articol!

În ciuda numeroaselor semnale de alarmă

Recent, reprezentanţii Forumului Transilvania Furată, ai Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni şi ai Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş au solicitat anchetarea de către DNA a retrocedărilor ilegale din Transilvania şi recuperarea de către statul român a miilor de proprietăţi care au intrat în posesia unor persoane care nu aveau acest drept (despre acest adevărat jaf făcut cu Legea retrocedărilor, dar şi despre masivele defrişări ce au urmat s-a relatat pe larg de la dezbaterea ce a avut loc în cadrul Universităţii de Vară de la Izvoru-Mureşului), transmite publicația Informația Harghitei.

În judeţul Harghita, proprietăţi impresionante (terenuri forestiere, clădiri publice etc.) din municipiul Topliţa au fost retrocedate, ilegal susţin membrii Forumului Transilvania Furată, moştenitorilor familiilor grofilor Urmánczy şi Bánffy. Mai mult, urmaşii acestor familii susţin că vor solicita în continuare proprietăţi din această zonă a judeţului…

Însă, în momentul de faţă, după aproape 25 de ani de la prima lege ce viza reconstituirea dreptului de proprietate, există şi în Harghita alte procese pe rolul instanţelor sau cereri de retrocedare în diferite stadii aflate pe masa comisiilor locale de retrocedare care privesc mii de hectare de terenuri forestiere, dar şi clădiri publice, ce sunt revendicate în baza unor documente cel puţin suspecte.

Cum, în mod nelegal, statul român riscă să rămână fără pădure în Harghita

Cel mai important proces de această natură aflat pe rol, în Harghita, se referă la Asociaţia Composesorală Bunurile Private din Ciuc – o organizaţie neguvernamentală înfiinţată şi condusă de lideri UDMR – care solicită aproximativ 15 mii de hectare de pădure, în partea de Nord a judeţului, locuită preponderent de români. De asemenea, această Asociaţie care se vrea continuatoarea fostei persoane juridice Bunurile Private din Ciuc, care era o regie publică, mai solicită încă peste 10 imobile din diferite localităţi din judeţ (majoritatea în municipiul Miercurea-Ciuc, printre acestea numărându-se Şcoala Gimnazială „Petőfi Sándor”, fostul Institut agronomic, Complexul Muzeal Harghita etc.), dar şi din Bucureşti (depozitele de cherestea in detail Rahova, Griviţa, Pantelimon). Aceste revendicări, de asemenea, se află pe rolul instanţei de judecată.

Integral în Informația Harghitei

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    Distribuie acest articol!

    Urmărește alte articole

    Dan Tanasă

    "Din zei de-am fi scoborâtori,
    C-o moarte tot suntem datori!
    Totuna e dac-ai murit
    Flăcău ori moș îngârbovit;
    Dar nu-i totuna leu să mori
    Ori câine-nlănțuit."
    Titlul poeziei: Decebal către popor
    Autor: George Coșbuc

    „Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei,
    meriți ceea ce ai.”
    John C. Maxwell

    © 2025 dantanasa.ro. All rights reserved.
    Despre mine Blog Partidul AUR